Ceas cu GPS și telefon pentru copii, o soluție intermediară până îi iei smartphone puștiului din clasa 1

smarthphone-bebelus

Care e vârsta potrivită pentru a cumpăra un telefon mobil copilului nostru? Dacă judecăm după felul în care ei sunt atrași de telefoanele noastre mobile, cred că Moș Crăciun ar trebui să-i aducă Broscuțului cel mai nou model de iPhone de pe piață. Doar că, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa.

Ca părinți, ne frământăm între grija pentru siguranța copilului, nevoia noastră de control (vrem să știm în permanență unde și dacă este bine) și limitele pe care e nevoie să le stabilim. Pentru că știm, tendința noastră e de a abuza de butoane și ecrane, nici copiii noștri nu vor scăpa mai ușor.

Îmi amintesc de o excursie cu școala în străinătate pe care am făcut-o după clasa a 8-a. Am vizitat Austria, Italia și Franța, fix în septembrie 2001. La noi în familie, doar tata avea telefon mobil, o cărămidă de Nokia cu antenă, pe connex. Îl folosea rar, fiindcă era foarte scump și nu avea multă lume. Mi l-a dat cu mine, ca să putem lua legătura mai ușor. Vorbeam în fiecare seară 59 de secunde, eu ziceam că sunt bine-merci, ei ziceau să fiu cuminte. Și închideam rapid, de frică să nu depășim minutul. Ei au stat probabil mai liniștiți știind că pot da oricând de mine, eu am stat cu o mega grijă toată excursia, să nu pierd cărămida din buzunar. Deși ar fi fost destul de greu, având în vedere dimensiunea-i. În seara de 9/11 m-a sunat tata și mi-a zis altceva. Să am grijă, că poate începe al treilea război mondial. Tocmai picaseră turnurile din New York, iar noi eram pe un vaporaș în Veneția. Imediat am sunat-o pe Ada, prietena mea din SUA, să o întreb dacă e bine. Mi-a zis că da, să nu îmi fac griji. După ce m-am liniștit de asta, n-am mai dormit de grija facturii de telefon. Iar în seara aia, nu mi-am desprins ochii dintr-un televizor mic, suspendat și francez, din hotelul oribil în care am dormit acea noapte în Marsilia. Sau cel puțin, așa îmi amintesc. Că nu înțelegeam o iotă, doar vedeam oamenii cât sunt de disperați peste ocean.

Chiar dacă tehnologia a evoluat mult în acești câțiva ani, nevoia părinților de a lua legătura cu copiii lor a rămas aceeași. Astăzi, școlarii primesc iPhone de moș Nicolae, asta pe lângă multe alte lucruri care au scăpat de sub control.

telefon-copil

Câtă nevoie are un copil de 8 ani să folosească un smartphone?

Dar unul de 10? Dar unul de 15? Ce face un copil cu un astfel de device, vorbește la telefon (cu cine?), stă pe net (pe ce site-uri?) folosește messenger (să discute ce?) Habar nu am, la întrebarea asta să răspundă fiecare-n capul lui. Însă, pentru acei părinți care vor totuși să știe pe unde se învârte copilul și să poată lua legătura ușor cu acesta, fără a-i pune în cârcă responsabilitatea unei griji în plus (e o căruță de bani un smartphone în zilele noastre, iar copiii pierd lucruri ultra-ușor), există soluția acestui ceas cu GPS și telefon.

Două review-uri tehnice foarte utile găsiți aici și aici.

Ca design, mi se pare normal, arată fix ca un ceas pentru copii, roz și albastru.

Eu am făcut cadou 2 astfel de ceasuri cu GPS și telefon

Mi s-a părut ceva practic, genul de cadou care are un strop de senzațional numai bun pentru a bucura copilul, dar și un pic de beneficiu pentru a ajuta părintele. (mereu îmi amintesc cum uram să primesc hăinuțe când eram mică, fiindcă astea nu erau cadouri pentru mine, ci pentru părinții mei. De fapt, eu voiam JUCĂRII!).

Ceasul acesta este destinat copiilor între 3 și 10 ani. Se sincronizează cu o aplicație pe telefonul mobil (iOS și Android), de unde părintele poate urmări și localiza copilul. Se poate seta și o zonă de siguranță, iar telefonul va anunța atunci când aceasta e depășită. De exemplu: mergi în parc și vrei să stai liniștit că nu fuge copilul departe. Îi setezi safety zone și ești mai liniștit. Eu totuși nu aș recomanda să te scufunzi între butoanele facebook-ului, copilul trebuie totuși supravegheat.

Cealaltă funcție este de telefon, copilul poate apela 3 numere (mom, dad și sos -care poate fi configurat și altul decât 112) și poate fi apelat de către 10 numere. E foarte util atunci când copilul pleacă, de exemplu, într-o excursie, în vacanță la bunici sau pur și simplu când termină atelierul de pictură sau ora de dans, dacă iese mai devreme de la școală, dacă vrea să-l iei de la o anumită petrecere. E o linie directă de comunicare cu părintele, pe care altfel nu o are, când se află la distanță. Mie mi s-a părut genul de jucărie pe care mi-ar fi plăcut să o am când eram mică, așa că am făcut-o cadou celor care se pot bucura de ea.

Experiența noastră cu ceasul

Unul a fost greu de instalat, părintele a întâmpinat greutăți, dar a sunat la service-ul firmei și a rezolvat imediat. Mi-a părut rău că s-a întâmplat așa, fiindcă asta a întârziat un pic folosirea cadoului. Și unde, inițial, copilul (7 ani) s-a arătat destul de entuziasmat, ulterior însă nu a fost foarte încântat de ceas și nu îl poartă.

Celălalt ceas a fost folosit imediat, copilul (5 ani) a fost foarte bucuros și l-a purtat din prima zi, doar că i s-a interzis folosirea lui la grădiniță. Probabil, educatoarele nu știau despre ce este vorba și s-au simțit urmărite ele și controlate. A cam ieșit scandal. (Așadar, sfatul meu este să vorbiți cu învățătoarea/educatoarea înainte de a trimite copilul cu un astfel de ceas la școală. Deși nu se vede că ar fi ceva mai mult decât un ceas, e bine să nu stârnim polemici sau neînțelegeri).

Și, încă ceva drăguț. Povestind cu o altă prietenă despre acest ceas, l-a cumpărat și ea pentru băiatul ei (6 ani). Doar că, cel care l-a folosit de fapt, a fost soțul pentru a o urmări e ea. Ca-n filme :)) I l-a ascuns într-un buzunar din geantă fără să știe și seara a întrebat-o ce-a căutat prin mall! Fata s-a prins imediat ce făcuse consoarta, i s-a părut haios și nu prea. Bărbatu-său a mâncat ciorba rece toată săptămâna. Am întrebat-o dacă pot scrie despre asta, a binecuvântat. Cică să fie toate nevestele avertizate că bărbații pot deveni foarte creativi.

Ceasurile pe care eu le-am făcut cadou sunt Vonino Kids Watch S2. De obicei costă 319 lei, acum sunt reduse la 199 lei. Funcționează cu orice fel de cartelă microSIM, adică de la orice operator de telefonie mobilă. Orange are un fel de abonament special pentru el, însă recomandarea mea este să nu vă înhămați la abonament înainte de a vedea dacă are succes la copil sau nu. Eu am luat cartelă prepay în ambele cazuri: una vodafone și una telekom, că așa aveau părinții copiilor. De asemenea, am vorbit cu ei înainte de a le oferi copiilor această tehnologie, pentru a mă asigura că e ok să fac asta.

Sper să fie de ajutor acest articol cu experiența prietenilor mei, mă țin de multă vreme să îl scriu. Poate vă prinde bine în prag de Crăciun, să mai amânați un pic momentul tabletei sau smartphone-lui măcar. Nu știu ce grozăvii or să mai apară până mai crește Tudor, dar vă promit de pe acum că nici un Moș nu-i va aduce telefon mobil și nici tabletă în următorii câțiva ani. Iar mie, în excursia din toamna lui 2001, clar mi-ar fi prins excelent și părinților mei la fel. Au zis că n-au mai dormit până nu m-au văzut acasă. În contextul atacurilor teroriste de peste ocean, am fi avut cu toții nevoie să știm exact care e zona de siguranță și că ne aflăm în ea.

imagini via Shutterstock, copil telefon mobil

Articolul anterior

Despre diversele etape de dezvoltare și tipuri de atașament

Articolul următor

Când crezi că te înșală, de obicei așa e

44 Comentarii

  1. Mihaela

    Si cat a fost factura?

    0
  2. am vazut si eu la un copil. L-a si pierdut prin parc in Titan 🙂 – cineva se juca cu ceasul si ii dadea sms-uri continuu mamei 😀

    0
  3. Amy

    Si mie mi se pare o idee geniala un astfel de ceas, o binecuvantare pentru parinti. 😀 Cu siguranta o sa-i cumpar copilului atunci cand va fi cazul, oricum eu sunt putin mai paranoica si-mi fac tot felul de ganduri…
    Stiu de existenta lor de vreo 2 ani si de cand le-am vazut prima data mi s-au parut super interesante, traiasca cine a avut ideea asta de-a le oferi o mana de ajutor parintilor! :))

    0
  4. Alina Smaranda

    Da oare ,noi cum am rezistat fără telefon pana în clasa a XII- a ? Părerea mea e ca părinții sunt de vină, de ce să-i fac cadou copilului un smartphone la 7 ,8 ani ,să devină maniaco-dependent ?! 🙁

    1+
    • Faza e ca atunci nimeni nu avea in jurul nostru. Acum, toata lumea are. Asta e problema.

      0
    • Alina, sa stii ca eu vorbesc din perspectiva de fata fara copii inca, dar mie mi se pare ca vremurile de azi s-au mai si schimbat. Mie mi se pare mai periculos sa traiesti astazi decat acum 10 ani. Cred ca in ziua de azi parintii iau telefoane si pentru ca asa au ceilalti copii dar si pentru ca e mai multa nevoie sa stii tot timpul ce face copilul decat a fost cand eram noi mici. Nu stiu cata frica ii era mamei sa ne lase pe noi sa ne jucam afara pe strada. Mie, astazi, cred ca mi-ar fi putin.

      Si mie mi se pare foarte util ceasul cu GPS!

      0
  5. Anca

    Ideea mi se pare interesanta, dar cand am auzit ceva de genul: “i-am luat ceas fetei mele de 7 ani sa pot sa o controlez, pot sa aud ce se vorbeste in jurul ei” mi se pare cam mare ingradirea libertatii. Poate mi-e usor sa vorbesc pentru ca nu am copii, dar mie mi se pare o prolema majora a parintilor. Mie mi-a placut faptul ca am avut o oarecare libertate. Am fost un copil ascultator, iar safety zone era oriunde ma poate vedea mama de pe geam. Practic aveam o parcare mare si o zona verde unde puteam sa ma joc, iar mama ma vedea de pe geam. Rar depaseam zona asta… si nu mai mult de 10-20m. N-as vrea sa devin paranoica cu astfel de “solutii” si cred ca e important sa am incredere in copiii mei.

    2+
    • Stiu ce zici, insa nu stiu daca putem compara traficul de acum 20-30 de ani cu cel de acum. Eu imi amintesc cum se jucau copiii pe strada, acum, cine ar mai avea curajul sa ii lase?

      1+
    • in mijlocul orasului unde strada e cu trafic nu, dar in zonele marginase si la tara inca se joaca mii de copii pe strada.
      Sa nu uitam, 50% din populatie sta la tara, si o parte din bucurestenii mei familisti isi cauta deja ceva echivalent

      0
      • Da! Sa le luam copiilor tabletele si sa ii scoatem afara, pe strada. Nu glumesc.

        1+
        • Anca

          Partea simpatica e ca vad in spatele blocului copilariei mele copii care se joaca fotbal in timp ce asculta muzica de la tableta. Asta inseamna evolutia. Si mai sunt copii afara! Dar tine mult si de parinti.

          3+
  6. Mi se pare o idee foarte buna. Sunt de parere ca copiii nu au nevoie de smartphone-uri, dar e nevoie sa putem da de ei intr-un fel sau altul.

    2+
    • Salut, multumesc pentru comentariu. Am rugaibtea ca, in viitor, sa semnezi cu un nume de om sau o porecla. Altfel, intri in spam. Am pescuit eu comentariul acum si am editat. Dar uneori mai scapa. Merci.

      1+
  7. Lidia Simion

    Eu i-am cumparat fetitei mele de 8 ani un astfel de ceas. Acum am mai mult curaj sa o las in parcul din apropierea casei nesupravegheata. Am aplicatia instalata pe tableta si o pot urmari in orice moment unde este. De la scoala pana acasa face 10 minute de mers pe jos. Cand iese pe poarta scolii ma suna si stiu in cat timp trebuie sa ajunga acasa. Mie mi se pare foarte util.

    0
  8. Cris

    Si noi am hotărât sa-l cumparam deoarece a fost una din dorintele pentru Mos.asteapta cuminte la sot la servici,e setat si pregătit.sper sa il si poarte😁

    0
  9. Snow Flow

    Detin copil cls. a III-a, singura din clasa fara telefon. Cel putin unul din colegi primeste de Craciun Iphone 7.
    Regula scolii este sa nu vina cu telefoane totusi si daca vin, doamna invatoare le pune intr-un cosulet dimineata si copiii le iau la plecare sau dupa afterschool. E scoala privata si nu am vazut pana acum nici o “nevoie” de a verifica copilul fiindca nu se duce/intoarce singura din cauza distantei si fiind intr-un mediu sigur in care suntem anuntati de orice problema/schimbare.
    Dar sigur ca a cerut copilul. Ca e singura din scoala care nu are, in afara de cei de la pregatitoare. Stiu ca par demodata dar am intrebat-o: la ce iti foloseste telefonul de fapt? doar ca sa te lauzi la colegi? te face mai buna, mai interesanta? (tema de gandire). Cica sa joace jocuri in retea cu colegii si sa vorbeasca cu colegele pe fb. Uaaaat? La 9 ani juma feisbuc?
    I-am zis, imi pare rau, ai tableta, ai jocurile pe care noi le consideram ok, ai acces la tehnologia din casa, la scoala inca nu ai nevoie de telefon. Stiu ca e foarte mare presiunea dar deocamdata a inteles. Nu e nici o graba, serios.

    2+
    • Daca a inteles, e supeeeer! Sa nu fie nici copilul frustrat.

      0
      • Snow Flow

        Referitor la frustrare, sunt de parere ca anumite frustrari sunt inevitabile. Financiar vorbind nici nu ne putem compara cu ceilalti parinti din scoala de ex. Noi facem un efort considerabil sa o trimitem la acea scoala. Intotdeauna vor fi copii care vor avea si vor etala mult mai multe decat ea. Daca copiii nu pot gestiona o asemenea frustrare, abia atunci e o problema si nu putem cumpara tot ce vor doar ca sa nu-i frustram.
        Si chiar daca ne-am permite mai multe, nu as cumpara Iphone 7 la copil.
        Noi stam intr-un apartament mic, ceilalti au case, vile, masini, afaceri. Bravo lor, noi nu jucam la acel nivel.
        Am intrebat-o daca ar prefera sa fie la o scoala publica si cu un telefon super tare (de ex.) si a zis ca nici vorba.
        A fost si a dat lucruri altor copii saraci sau cu dizabilitati…atunci a vazut cat de bogata e de fapt.

        1+
  10. Snow Flow

    p.s. Cred ca ideea cu acest ceas e mult mai buna decat tel, cel putin pentru copiii mai mici.

    0
    • cristina

      Dar cont la feisbuc puteai sa favi dula 13 sau 14 ani?

      0
      • Snow Flow

        Cred ca fiecare parinte decide cand sau daca e momentul. Cunosc adolescenti in Elvetia care nu au cont de fb si asta nu ii impiedica deloc sa aiba o viata sociala activa :))
        In plus, peste vreo 4 ani, cred ca printre pre adolescenti nu va fi deloc la moda fb.

        1+
  11. Cris

    O idee buna dupa o varsta, cand il lasi singur afara la joaca, parerea mea.
    Mi s-a parut exagerata reactia educatoarei, singura restrictionare ar fi din punctul de vedere al sigurantei pt ca se mai pot lovi cu el , la joaca. De ex aici e recomandat copiilor de gradi sa nu aiba bratari pt a nu se rani cand se joaca. Dar ca se simt urmarite…. pff ceva de ascuns?! anyway.
    Telefon nu i-as lua prea curand, sub 12-14 ani, si sper sa o crestem astfel incat sa inteleaga motivele.

    2+
    • big brother

      ceasul intradevar le-a iritat foarte tare pe d- nele educatoare , dupa descoperirea acestuia (ceasul a fost in ghiozdanul copilului iar cineva l-a ”descoperit” si din greseala m-a sunat mentionez ca doar eu stiam de el). Deranjant a fost ca nu a contat cine a umblat in ghiozdan ci de ce a fost pus acolo.Le am promis ca o sa mai gaseasca astfel de dispozitive , asta ca sa nu se mai simta doar urmarite 🙂

      1+
  12. Prietena urmarita de sot

    Nu ti-am mai povestit ca i-am ascuns si eu ceasul in masina si l-am sunat in mijlocul zilei sa-l intreb ce cauta in Baneasa? 🙂 raspunsul a fost satisfacator, pregatea o cina romantica pentru mine. Sa ne impacam.

    0
  13. maddy

    in primul rand argumentul “daca noi am trait asa, pot si ei” cade din start. am trait asa pentru ca nu existau celulare pe vremea aia. daca existau, erau niste caramizi deloc atractive pentru copii. atunci doream sa avem walkman, casetofon lucios cu boxe mari si albumele artistilor preferati pe casete. in fine.
    sunt perfect de acord ca noua generatie trebuie sa stie sa se descurce cu tehnologia. sa stie sa umble la telefon, sa sune, sa stie sa opereze un PC, etc.
    problema mea tine de expunerea pe internet de care toata generatia noastra a fost scutita (ce bine!). ca si copil si adolescent esti prost, asta e adevarul, n`ai filtre, pui ce vrei pe net fara cenzura si te faci singur de cacao. e de ajuns sa intru pe paginile unor copii, sa vad ce tampenii scriu pe acolo, ce poze pun, etc si imi vine sa le arunc telefoanele pe geam. isi fac un rau mare in viitor, ca suntem din ce in ce mai legati de identitatea virtuala.
    provocarea pentru parinti este sa`si invete copiii sa foloseasca tehnologia in interesul lor si sa nu se supra expuna pe internet. un copil nu are nici un motiv pentru a avea cont de facebook de exemplu, nici acces nemarginit la internet, ca sa nu existe riscul sa vada lucruri de neinteles si neexplicat pentru varsta lui (porno, violenta).

    1+
    • Stii cum vad eu problema asta? Ca foarte multi parinti nu stiu nici pt ei si se expun foarte mult. In conditiile astea, bietii copii de la cine sa invete?

      0
      • maddy

        asta da. sunt si multi adulti care in viata reala par oameni normali dar pe facebook constati ca`s niste imbecili. ti`e greu sa mai colaborezi sau sa ii iei in serios cand vezi cat de prosti sunt (ex. dau share la articole alarmiste complet false).

        0
  14. Fie ca ne place, sau nu, tehnologia incepe sa fie din ce in ce mai prezenta in viata noastra, iar in viitor copiii o vor “imbratisa” din ce in ce mai devreme.

    0
  15. Georgiana

    Doresc sa achitionez un ceas asemanator. Gps functioneaza doar daca are activat internetul la cartela…. ? Asa ar fi logic. Peste tot vad descrieri ce face, ce programe are.Ma intereseza partea cu internetul. Cat timp este activ..

    0
    • nu stiu sa iti spun, dar intreb si revin

      0
    • Ada

      Buna, Georgiana. Netul este activ mereu la cartela, deci si gps-ul. Cartela sim de la operatorul de telefonie trebuie activata in prealabil pe un alt device (un telefon).

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 222 queries in 0.412 s

Inline
Inline