Nu-mi spune că și tu ești. Obosit.
Știu că alergi toată ziua, știu că muncești în stresurile cele mari. Dar, când spun că sunt într-un fel, îngăduie-mi să fie despre mine. Lasă-mi acest moment așa, arată-mi că mă auzi și că mă iubești. De asta am nevoie atunci. Muncesc și eu mult, chiar dacă treaba mea nu se termină niciodată. Mi-e și mie greu, chiar dacă tu mă vezi puternică și frumoasă.
Selectarea gunoaielor în Sibiu este un adevărat test de civilizație. După un weekend petrecut în fosta capitală culturală europeană, vă pot raporta de la fața locului, cât mai obiectiv cu putință: situația e mizerabilă. (Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, aflați că în satul meu natal, am început să reciclăm gunoaiele. Mai e mult până departe, fiindcă lumea nu înțelege de ce, nu știe ce se întâmplă și, în general, se plânge de schimbare, fiindcă lucrurile par făcute cu două mâini stângi și ambele în bugetul primăriei noastre.)
Acest text l-am văzut distribuit de o prietenă din Anglia. Are peste 11k de share-uri și 23k de like-uri. Mi-a plăcut mult de tot și am hotărât să îl traduc aici, pentru voi. Știu că unii nu aveți facebook și e mai bine așa. Iată, o perspectivă frumoasă:
Deși uneori am dubii și mai sunt nopți în care visez. Ploaie, Anglia și pacienți. Culmea e că nu visez doruri. Viața mea e atât de plină de bine, încât dorul a fost dat afară și din subconștient. Dar evacuarea asta a durat ani de zile, să nu credeți că a fost un procedeu rapid, cu hotărâre judecătorească. Mulți ani am conviețuit cu el, de am ajuns a ne cunoaște atât de bine, încât am hotărât să ne despărțim.
E o abundență de butoane și ecrane în viețile noastre, totul e cu senzor și touchscreen. Am senzația că ne îndepărtăm un pic de natura noastră, de adevărul ăla nespoit.
Ne-am văzut ieri, am trecut pe lângă tine pe stradă. Împingeai căruciorul, erai cu copilul tău. De fapt, erai într-o convorbire la telefon, cu căștile-n urechi. Mi-am amintit că ne mai văzuserăm și cu o zi-nainte, cred că în parc. Te-am recunoscut după felul în care țineai telefonul într-o mână și copilul în cealaltă. Cum îl dădeai pe leagăn cu un ochi lipit de el și altul, de ecran.
