M-am gândit să fac un top al grupurilor de mămici de pe facebook, de care e bine să ştie orice femeie pe cale de a porni în aventura asta de a fi părinte. Le-am întrebat chiar pe ele, iată ce au răspuns (ordinea e întâmplătoare):
Luna: July 2016 (Pagina 3 din 5)
#De ce copiii care urlă sunt tolerați și nu aruncați pe geam
Asta e una dintre cele mai tari faze. Până am rămas însărcinată, toleranța mea față de un copil urlător era egală cu zero. ZEEEROOO. Nimic, canci, niente. Copiii mici erau trecuți sub denumirea de ”mici extratereștrii” în lista mea de valori și nu-mi plăceau decât în poze. Mama tot încerca să le țină partea și să-mi înmoaie inima: ”dar, mamă, e numai un copilaș” sau ”nu e el de vină că plânge” (a, nu, e un mic demon invizibil care i-a invadat corpul și gura aia emițătoare de mulți decibeli enervanți?). Și nimic.
Observ aşa o importanţă hiperbolizată pe care a căpătat-o like-ul în vremurile aceste, când nici nu mai e nevoie să citeşti ceva, dai un like şi, gata, se pune că ai reacţionat. Nici nu mai e nevoie să tastezi litere şi să formezi propoziţii, trimiţi un emoticon şi, gata, se pune că te-ai implicat. Semnele de punctuaţie sunt atât de 1990, acum avem stickere animate la vârfurile degetelor… literalmente avem. Sunt singura care crede că asta este o problemă?
Vreau sa deschidem cu aceasta ocazie o serie de review-uri ale localurilor pe care le descopar si redescopar. Din perspectiva parintelui care-si duce copilul dupa el, deocamdata în carucior. Odata cu legea antifumat, cred ca s-au deschis por?ile parin?ilor ?i copiilor mult mai mult în restaurante ?i cafenele. Începem cu Zexe Braserie, un restaurant-cofetarie. Va invit sa-mi face?i sugestii de localuri unde po?i merge cu copii, unde va sim?i?i bine, genul de afaceri care merita promovate. Promit sa le vizitez.
Victoria Beckham a postat recent o poză pe contul de Instagram în care se pupa pe gură cu fetiţa ei de 5 ani. Era ziua copilului. Şi internetul a luat foc.
Văd cum se trezeşte un băieţel în bebeluşul meu de 5 luni fixe. Unul adorabil, cu picioare delicioase, îmbrăcate în cărniţă fină. Un băieţel cu freză hipsterească, toată naturală, de habar n-am cu cine-o semăna. Care începe să ştie bine ce vrea: o jucărie-n gură, un cântec lălăit, o gîdileală bună. Care reuşeşte nişte acrobaţii straşnice, cum ar fi să-şi crăcăneze picioarele perfect ori să şi le lingă pe amândouă cu o singură limbă. Care deja poate face mai multe lucruri în acelaşi timp, adică să sugă un deget şi să se tragă de picioare, asta în timp ce te urmăreşte să vadă dacă eşti atent. Un băieţel care câştigă lupte grele, finalizate în victoria de-a se ridica în fund. Unde nu ştie cât rezistă, dar el tot nu se lasă oricum.
