Pupatul copilului în bot

Victoria Beckham Under Fire For Kissing Daughter Harper On The Mouth In Photo

Victoria Beckham a postat recent o poză pe contul de Instagram în care se pupa pe gură cu fetiţa ei de 5 ani. Era ziua copilului. Şi internetul a luat foc.

Nu ştiu dacă aţi urmărit subiectul, foarte multe publicaţii au preluat imaginea şi au scris despre. Blamează gestul, acuzând că e complet anormal, că pupatul pe gură e ceva sexual şi că ar putea stimula/excita copilul în sensul ăsta. Apoi, unii se întreabă, dacă tot îţi pupi copilul pe gură, la ce vârstă a acestuia te opreşti? Iată:

mama care pupa fiul pe gura(Vă invit să vedeţi aici mai multe poze relevante.)

Bineînţeles, tabăra adversă a reacţionat şi răspunsul mamelor dezgustate nu a întârziat să apară. Poze cu mame şi fetiţe stând bot în bot au invadat retinele celor de pe twitter, facebook, instagram. Se pare că pupatul ăsta pe gură nu e în vogă doar printre îndrăgostiţi, ci şi în familie, între părinţi şi copii. Argumentul lor e că nimic din legătura părinte-copil nu poate avea componentă sexuală (pedofilii sunt nişte invenţii extraterestre) şi că, dacă pruncii îşi văd mamele pupându-se cu taţii, e ok ca aceste mame şi aceşti taţi să se pupe şi cu ei pruncii. Pe gură, da, despre asta vorbim.

Îmi amintesc de o întâmplare tot din Regatul Majestăţii sale. Una dintre englezoaicele mele de la cabinet, femeie cu capul pe umeri, mamă de trei băieţi: cică a păţit unul dintre ei ceva la penis mai demult, i-a dat medicul o cremă şi i-a zis să-l ungă pe copil zilnic. Doar că ea se simţea foarte inconfortabil la gândul că să-i umble băiatului… “acolo”… şi, vă daţi seama, nu i-a umblat. Normal că m-am întrebat oare cum îl spală, dar na, e treaba ei. Iniţial, am judecat-o şi eu, apoi am stat să mă gândesc şi mi s-a părut destul de corect. Dacă ea nu se simţea confortabil să facă asta (deşi nu înţeleg de ce nici să mă laşi să mă gândesc o lună), bine a făcut că a stat potolită. Deşi ar fi putut ruga un bunic, un cineva mai bărbată şi fără pudibonzisme din astea alese. Nu cred că să-l fi uns la penis pe fiul ei cu gânduri necurate sau de vinovăţie ar fi fost de vreun folos cuiva. Copilul s-a vindecat şi toţi au trăit fericiţi până la adânci copilării. Nimeni nu a fost rănit în timpul filmărilor.

Exact la fel,  dacă un părinte alege să-şi pupe copilul în bot şi spune că nu i se pare nimic sexual în chestia asta, eu îl cred.

De multe ori m-am întrebat de ce şi de unde vine această nevoie de a ne pupa copiii. Eu pe-al meu îl pup tot timpul, îl pup mai mult decât mă joc cu el, mai mult decât îi cânt, mai mult decât orice. Cum îl iau în braţe, pac, o ţoncăneală. Cum îl schimb de caca, pac, o altă ţoncăneală. Cum adoarme, deşi sunt conştientă că nu vreau să-l trezesc, pac, aplic o elegantă doar din vârful buzelor, să nu ne jucăm cu focul.

Voiam să scriu un articol despre treaba asta cu pupatul, am făcut puţin research pe genunchi, nu am găsit nimic satisfăcător. (Poate avem vreun psiholog pe aici, care ne lămureşte ceva mai neamatoricesc.) Singura chestie interesantă citită a fost că acest pupat e cumva asemănător păsărilor, care duc hrana puilor în cioc şi le-o transferă tot aşa: din cioc în cioc. Ei, la asta nu vă aşteptaţi! :))

pasari cioc

Aşadar, eu mi-l pup pe al meu de numa’. Adică, profit la maxim că am acces nelimitat la 7 kilograme de bebeluş adorabil, fără vreo mamă panicată uitându-se urât că, vezi-Doamne, îi stric copilul. Glumesc, ce-i drept, nici mie nu-mi convine să-şi lase nimeni balele pe pielea lui fină. Nimeni în afară de mine, evident. Vă pot spune pe ce a pus fiecare mâna înainte să-mi atingă pruncul, de câte ori şi-a dus-o la gură, la nas, prin alte locuri refuz să mă gândesc, mă enervează că n-avem prosoape de hârtie, clanţe cu autodezinfectare şi alte exagerări din astea. Mă cenzurez relativ decent, lumea zice că par relaxată, însă doar eu ştiu câte discuţii  port cu mine în gând. Iar bărbatu-meu, ca să mă enerveze, mă tot întreabă: “Pot să-l ling?” :))))

În toată dezbaterea asta a pupatului, am uitat însă un aspect foarte important: gura e cel mai murdar loc al organismului uman. Mult mai mizerabil decât fundul, decât mâinile şi faţa la un loc. Este un spaţiu umed şi cald, un fel de Mecca a tuturor bacteriilor din lume. (exagerez cu intenţia de a vă speria şi-mi asum treaba asta.)

Deci:

  1. nu pupăm copilul pe gură
  2. nu îi umezim suzeta
  3. nu îi mestecăm mâncarea

Evident că cei care se pupă în sistem ştampilă nu transmit atât de mulţi microbi ca cei din categoriile 2 şi 3, dar tot nu mi se pare igienic. Eu de asta nu-mi pup copilul pe gură. Voi?

imagine via Shutterstock, păsări hrănindu-se

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Primele 5 luni împreună

Articolul următor

Localuri child-friendly – Zexe Braserie

56 Comentarii

  1. Mie, personal, nu imi place gestul, dar cine stie ce se mai schimba atunci cand voi avea copil. Pe de alta parte, nici nu simt vreun fel de nevoie sa blamez pe altul ca face asta. Fiecare cu…. pupatul masii :))

    0
  2. Eu păstrez bacteriile pentru sot, ceilaltiwdoi baieti să-i faca imunitatea altfel.
    si eu mor cand vad unii care pupă bebelușii altora pe mâini!

    1+
    • ştiuuuuuuu , Fiindcă exact mâinile şi le bagă ei în gură. Nu mai pot când aud, “eu te pup doar pe mânuţe”. hehe
      A râs mama de mine, eram la bunici şi a venit o vecină să ne aducă nişte ouă. Femeia avea mâini lucrate, ca la ţară, cu negru sub unghii, dar foarte drăguţă şi zâmbitoare, s-a luminat la faţă când m-a văzut cu bebe în braţe. Ceea ce nu aş putea spune despre mine, când s-a năpustit asupra lui, eu l-am acoperit cu braţele mele şi l-am închis aşa într-o îmbrăţişare, i-a prins un picior zdravăn, dar nu a mai apucat să-l pupe, că nu avea loc de mine. Mna, eu am crezut că am fost finuţă şi elegantă, mama şi acum se distrează de mine şi de ce privire mi-a ieşit din ochi, zău că nu mi-am dat seama :)))

      3+
  3. Valeriu

    Din punct de vedere igienic nu e chiar asa de speriat dar e un gest dubios…

    1+
  4. Știam despre gură că e cea mai periculoasă zonă când vine vorba de microbi. Și de asta am refuzat de foarte multe ori să-mi pup nepoatele pe gura și mâini, deși ele așa voiau să mă pupe. Ca și părinte, nu mi se pare un gest ieșit din comun. În fond e copilul meu. Cred că si gestul ăsta vine din inimă și, eu să fiu sinceră, nu l-aş putea blama. Când eram mică, obișnuiam să o pup pe soră-mea așa. Și făceam gestul ăsta pentru că îmi era extrem de dragă. Însă uite, tatăl meu nu m-a pupat niciodată pe buze ca și copil. Doar pe obraz. Și nici bunicii. Nu i-aș fi lăsat nici bătută să-mi atingă buzele. So, nu sunt împotriva pupatului pe buze de către părinți, însă sunt împotriva pupatului copilului de către amici și așa ziși prieteni.

    4+
    • pupatului, în general? Şi cum faci să îi opreşti fără să pari cel puţin nebună? Fără să aşterni aşa o aură de “untouchable” asupra copilului tău? Spune-mi, că eu sunt la început.

      p.s. eu îmi amintesc foaaarte clar cât îmi plăcea să mă pupe mama şi cât îmi displăcea să mă pupe alţii, mai ales ventuzele le uram.

      2+
    • Stai să vezi! Eu nu am copil, dar am fost o bonă veritabilă în familia mea. Și încă sunt, atunci când situația o mai cere. Când ziceam ca și părinte, mă refeream în general. Adică nu văd nimic greșit în lucrul ăsta. Că doar e vorba și de relația pe care o creezi gen, mamă-copil, copil-mamă. Pe cei apropiați i-am învățat. Când cineva vrea să le pupe copilul pe gură, iau atitudine și le explică oamenilor că dacă fumează, beau şi nu se spălă pe dinți, copilului nu-i place. Așa că, devin limitați în tandrețuri dinastea. Aveam grijă de copilul prietenei mele, și in fiecare dimineață când ieșeam la plimbare, babuța de la parter îmi lua fetița de obrăjori și îi dădea o ventuza pe buze. Am întrebat-o pe prietena mea dacă acceptă lucrul ăsta. A doua oară, am luat eu atitudine. I-am spus vecinei că acest copil nu o suportă nici pe mă-sa să o pupe așa. De atunci, Haleluia! Nu ne mai pupă nimeni când ieșim pe alee, la plimbare. Ideea e că uneori trebuie să îți păstrezi calmul. Dacă o făceam dintr-o dată, zicea vecina respectivă că îmi dau talente, deși nu e copilul meu. Dar nu știu, e diferit să te pupe așa un părinte, decât să te pupe așa toți prietenii părinților. Eu am parte de ventuze și acum, însă pe obraz. Și desigur, de la bunicii soțului, că eu nu mai am niciunul. Ce-i drept, pe obraz mă fac să mă simt confortabil.

      2+
  5. Nu sunt de acord cu “gura e cel mai murdar loc al organismului uman”. Adica cum murdar? Cu multe bacterii? Nu, nu e cel mai “murdar”. Sunt bacterii mai multe in intestin, in vagin si pe piele.
    Noi oamenii suntem mai mult bacterii decat om, daca e sa te gandesti ca nr de celule.
    Faza cu fereste-ti beblusul de microbi e destul de depasita. Cand copilul iese prin canalul vaginal ia o gura buna din microbii mamei (din flora vaginala dar si cea intestinala), si e colonizat de bacterii, ceea ce ii ajuta sistemul imunitar sa se dezvolte.
    Asa ca atunci cand iti pupi bebelusul pe gura nu il “murdaresti”, chiar ii faci un bine, ca ajuti colonizarea cu bacterii care e foarte benefica.
    The “hygiene hypothesis” este o noua (nu asa noua de fapt, dar e mult mai in voga in ultimul timp) paradigma de gandire, care zice de fapt ca dirtier is better.
    https://www.youtube.com/watch?v=6pc0KclcMUE

    5+
    • Alex, merci pentru link. Ştiu că exagerările de orice fel dăunează, ştiu ce zici de flora vaginală. În anumite spitale , la bebeluşii născuţi prin cezariană li se trece un tampon peste faţă, care a fost în prealabil trecut prin vaginul mamei. Tocmai pentru acele bacterii “bune”.
      Însă în gură existe cele mai multe bacterii ca număr, sunt 10 la puterea a 9-a de specii bacteriene pe 1 ml de salivă. A fost prima lecţie, pe prima pagină a manualului nostru de biochimie a cavităţii orale. Nu am timp să caut acum cât e de actuală informaţia, însă indiferent dacă e pe locul 1, 2 sau 3, gura colcăie de microbi.
      Am multă treabă azi, dar las prezentarea de tedx să meargă până una-alta. merci again. E nevoie de cineva să tempereze proaspetele mămici 🙂

      0
      • 10^9 specii /ml siguuuur nu e accurate. In intestin sunt ~ 10^14 bacterii in total, cam 500-1000 specii diferite.
        Anyway, sunt de acord cu tine ca toti colcaim de microbi, dar tot nu sunt de acord cu faptul ca e ceva murdar in a face schimb de saliva cu copilul. Apropo de inocularea copiilor nascuti prin cezariana, Emma Allen Vercoe, tipa din videoul pe care l-am postat chiar imi povestea cum a facut asta atunci cand a nascut sora ei. Daca voi avea vreodata un bebe, o sa il expun la cat mai multi microbi de cand e mic, thats for sure! Daca te intereseaza subiectul cu flora bacteriana, iti recomand si prezentarile lui Martin Blaser, un cercetator din NY care studiaza efectele negative ale antibioticelor luate in copilarie. Look him up on Youtube!

        1+
        • Ceartă-te cu d-na Olteanu de la catedra de biochimie din Cluj, habar nu am pe unde o mai fi profesand acum. Am stiut dintotdeauna ca e o prostie materia aia :))) thanks pt sugetii. Totusi, bacteriile din intestin au alt rol, nu stiu daca putem compara. Cat despre faza “sa expunem bebelusul la cat mai multi microbi”, eu cred ca moderatia e cheia multor succese. Excesul dauneaza grav sanatatii. My 2 cents.

          2+
  6. Anca

    Pe mine ma pupa mama pe gura cand eram mica si nu mi s-a parut nimic anormal. La un moment dat i-am spus eu ca nu mai vreau, cand mi-am dat seama ca doar cuplurile se pupa asa. Eu nu mi-as pupa copilul pe gura.

    0
    • cam câţi ani aveai când i-ai cerut să se oprească? Şi de ce nu ai face la fel şi tu cu copilul tău? (întreb fiindcă am crezut că, dacă aşa vezi la tine în familie de mic, aşa vei face şi tu cu copiii tăi, când va veni rândul)

      1+
  7. Amy

    Si eu obisnuiam s-o pup pe mama pe gura, iar lucrul asta s-a intamplat pana am crescut destul de maricica. Nu sunt impotriva, eu cred ca mi-as pupa copilul pe gura, dar cu siguranta n-as lasa si pe altcineva sa o faca. 😀

    0
    • altcineva??? nici nu cred că ar îndrăzni!!! Adică na, fără voia copilului 😛 că-s precoce ăştia micii în ziua de astăzi…

      1+
  8. Laura

    Inainte sa am copil si eu consideram ca pupatul pe gura nu e tocmai ok intre parinte copil fiind socata sa imi vad sotul ca isi pupa mama pe gura. Mi-am propus sa nu imi pup copilul pe gura si la fel ca multe lucruri pe care mi le-am propus, nu m-am tinut nici de asta :). Efectiv nu ma pot abtine. Inca mi se pare ciudat cand il vad pe sot ca o pupa pe ma-sa, deci daca ma intrebi, pana cand? nu stiu… cred ca pana cand se va simti ea inconfortabil sa ma pupe pe mine pe gura. Treaba asta cu pupatul tine si de cultura, asa cum italienii se pupa de 3 ori (!) asa or fi culturi care se pupa pe gura si nu e nimic sexual in asta. Nu stiu daca romanul se incadreaza in cultura asta, dar e cultura mea 🙂
    Cat despre stiinta in jurul pupatului, asta ii ce am citit eu:
    1. In momentul in care pupi pe cineva, stimulezi buzele si se creaza oxitocina, hormonul iubirii/fericirii, deci te simti bine. Daca treaba e recirpoca, adica daca pupi pe cineva pe gura, oxitocina se secreta la ambele persoane, deci stau sa ma gandesc… nu o fi egoist sa o pup pe obraz si sa beneficiez doar eu de oxitocina? da, da stiu… lame excuse :)))
    2. Am citit o treaba tare faina legata de nevoia de a pupa. Are legatura tot cu oxitocina. Cica gestul in sine de ati lipi/apasa buzele de ceva este similar cu buzele bebelusului care se ataseaza la san si in momentul in care pupam in subconstient ne regasim confortul pe care il simteam cand eram la san. Astfel, pupatul este cel mai familiar gest al nostru de a ne arata iubirea, de a ne regasi confortul, de a ne simti safe… deci nu prea are valente sexuale. Ca de-a-lungul timpului, la fel ca si sanii, a primit valente sexuale, este ceva ce tine de societate si de Hollywood, dar nu are nici o treaba cu ce este defapt: Pupatul e pur si simplu un gest care vine din iubire si atat.

    Desi o pup (si da, ai dreptate, nu e cel mai igienic, si in primele saptamani de viata cat a fost mult mai vulnerabila, nu am pupat-o pe gura), nu i-am mestecat niciodata mancarea (wtf? pe langa ca e neigienic, procesul de digestie incepe in gura, deci nu e deloc indicat sa mesteci mancarea copilului) si nici nu i-am umezit vreodata suzeta, ca nu a avut suzeta.

    4+
    • Eu nu as putea sa imi revin din soc. Nu mi se pare normal. Scuze!

      0
    • Laura, ai mare dreptate cu legătura cu sânul!!! Dar copiii hrăniţi cu biberon? Şi lor le place să se pupe, nu? :)))
      cât despre secreţia aia de oxitocină, nu ştiu zău dacă un pic de ştampilă acolo pe buze chiar stimulează această secreţie…
      merci pentru comentariu

      0
      • Laura

        Si la bebelusii hraniti cu biberonul e acelasi gest: isi apasa buzele de biberon, de suzeta, isi sug degetul si gasesc confort in asta… apoi cand sunt adulti, gasesc acelasi confort cand pupa pe cineva.

        Cum spuneam… mi se pare ciudat sa il vad pe sot ca o pupa pe ma-sa pe gura, deci cred ca de la o anumita varsta, nu as mai pupa-o nici eu pe a mea pe gura, dar acuma, nu pot sa gasesc nici o valenta sexuala cand vad un parinte ca isi pupa copilul (mic) pe gura.

        0
  9. Doamna Deleanu

    Eu l-am pupat pe frate-miu pe gura (sunt mai mare cu 11 ani decat el), era ceva inocent si cum el era o mogaldeata pufoasa, eu aveam 13 ani, era foarte adorabil sa fac asta, nu ma puteam abtine ? Apoi intr-o zi el s-a marit suficient de mult incat sa constientizeze gender differences si nu a mai acceptat sa ne pupam asa. Asta pe la 5-6 ani. Asa ca nu s-a mai intamplat apoi.

    0
  10. Si inainte, si dupa nastere…am aceeasi opinie: Copilul nu se pupa pe gura!

    2+
    • Laura

      pot sa inteleg opinia ta, doar ca din punctul meu de vedere este bazata pe o imaginie distorsionata. Asa spune societate, ca sarutul este ceva sexual, dar nu este 🙂

      0
      • stai un pic, e o diferenţă între pupat şi sărut.

        0
      • Madalina

        Intreaba un psiholog despre asta, sa vezi ce zice.
        Prin gesturi dinastea ii creezi copilului un bagaj emotional care il va face un adult dezichilibrat.
        Ai mei m-au pupat amandoi pe gura, pana cand am refuzat eu sa o mai fac si am inceput sa le intind obrazul. Simteam ca era ceva in neregula, dar nu aveam curajul sa le refuz ceea ce vedeau eu ca un gest de afectiune inocent. Cred ca multi copii din acest motiv se lasa pupati, ca mai apoi (cand cresc) sa refuze.
        Stiu ca o faceti pt ca nu mai puteti de dragul copiilor, stiu ca e greu sa te abtii sa-ti pupi copilul pe gura. Dar tot de dragul lor, vorbiti cu un terapeut, va va ajuta mult mai mult sa intelegeti mecanismele psihice si dezvoltarea copiluli si cum uneori gesturile noastre incocente le pot influenta.

        1+
        • am citit păreri foarte diferite ale psihologilor, nici ei nu se pun de acord asupra problemei. De asta am zis, dacă e vreun psiholog pe aici, să ne ajute. Din câte înţeleg însă, pentru tine nu a fost tocmai o experienţă plăcută treaba asta cu pupatul pe gură… îmi pare rău şi îţi mulţumesc pentru intervenţie.

          0
          • Madalina

            Complexul lui Oedip este un punct unde majoritatea psihologilor sunt de acord. Again, eu vorbesc din proprie experienta si din ce am descoperit in timpul sedintelor la terapeut (chestii care nu mi-ar fi trecut vreodata prin cap daca nu aveam ajutorul sa le descopar).

            Vad ca mai multe persoane spun in comentarii ca au fost pupati pe gura de catre parinti si ca au stopat ei la un moment dat comportamentul asta. Ca nu erau confortabili cu gestul.

            Again, poate eu si persoanele de mai sus suntem exceptiile. Poate sunt copii care nu simt disconfort si nu vor opri niciodata gestul (parca era si un exemplu dinacesta in comentarii).
            Eu una insa as alege sa nu fac asta cu copilul me, just to be safe. 🙂

            2+
  11. Nu stiu daca e asa. Pentru mine, sarutul e ceva intim. Daca ti-ai vedea partenerul sarutand pe gura alta femeie, te-ai simti ok? Sau e ok doar daca femeia respectiva e mama lui?! Nu prea inteleg.

    1+
  12. Sa ne gandim putin! Daca sarutul nu e ceva intim, daca e doar un stimulent al fericirii, cum v-ati simti atunci cand v-ati surprinde partenerul sau partenera sarutandu-se cu altcineva?!

    1+
  13. Si el ori ea sa zica: E doar o amica/amic!

    0
  14. emilia

    La mine in familie nu se poarta pupatul pe gura. Nu imi place cand vad ca parintii isi pupa copilul astfel si nici eu nu as face asta. Ca viitor medic dentist am primit aceleasi informatii despre ce se intampla in cavitatea bucala fapt care mi.a accentuat si mai tare repulsia pt pupat copilasi pe gura. Sa.i pupe pe fund, pe frunte, pe talpi….nu inseamna ca il iubesti mai mult daca il alinti intr.un fel anume.

    1+
  15. Copilul se poate simti iubit (si chiar e) fara o astfel de manifestare…a iubirii. Asta e opinia mea!

    0
  16. Nu mi-am pupat niciodată copiii pe gura si nici nu-mi place sa-i vad pe altii facand acest lucru. Mie mi se pare ca acest gest are o conotatie sexuala si de-aia ma simt inconfortabil. Ciudat este ca mi-am pupat copiii pe buca (erau bebelusi, evident) si asta nu mi s-a parut anormal :))))
    Intortocheata e gandirea oamenilor…

    3+
  17. Amy

    Eu personal tind sa cred ca fiecare face ce simte. Nici o regula scrisa sau nescrisa nu te poate impiedica sa faci ceea ce simti pe moment. Daca tie-ti vine in momentul ala sa-ti pupi copilul pe gura, apai’ nimeni n-o sa-te opreasca, pe tine, mama lui, poate doar el daca nu vrea.

    3+
  18. Maddy

    la acest articol iti dau dreptate pentru ca si mie mi se pare incredibil de creepy sa iti pupi (saruti) copilul pe gura. eu asociez gestul asta cu ceva 100% sexual si mi se pare extrem de pedo/incest acest lucru, chiar daca e facut fara aceasta intentie.
    pe copiii mei ii sarut pe obraji, frunte, nas, barbie, burta, picioare. niciodata pe maini, la nici o varsta. pe copiii altora: deloc (daca sunt doar cunostinte sau nou nascuti) sau pe obraz daca sunt mai mari si vor ei (pe finii mei de ex.).
    n`am inteles partea cu umezitul suzetei. adica in loc sa o clatesti un pic la chiuveta cu apa, o bagi la tine in gura si apoi in gura copilului? de mestecatul mancarii ce sa mai zic, credeam ca obiceiul a murit acum 100 de ani sau macar cand au aparut robotii de bucatarie.

    0
  19. Denis

    Miruna, asta e un topic la care ma gândesc si eu de mult timp. Înainte sa am bebe mi se părea deplasat la alți părinți, acum însă mi se pare un gest de afecțiune total inofensiv, nu o fac însă de teama ca nu voi sti cand sa ma opresc si nu vreau sa devin genul ăla de mama de băiat.

    0
    • Tuuuu, bun venit pe blog! Ce surpriză plăcută! Mie nici nu îmi vine să-l pup pe gură. Ar fi și greu de nimerit la cât de puțin stă locului 😛

      0
  20. Bucur

    bine ca nu la pupat in cur, atunci era mai naspa :)))

    0
  21. Catalina

    Hey Miruna, felicitari! Citeam si in facultate postarile tale, acum si cu mai mult interes ptr ca imi dau seama ca nu sunt anormala si ca sunt si alte mamici cu aceleasi “frustrari”. Consider ca iti poti manifesta afectiunea fata de bebe in multe alte feluri, in special cand nu este al tau. Nu inteleg de ce trebuie sa pupi copilul altuia pe fata, maini si chiar picioare. (Ghemotocul meu e cu picioarele in gura, maini pe talpi si picioare etc.). Pe gura no way! Pe a mea o pup (nu pe gura) tot timpul ca este a mea si ce-i al meu e si al ei? incerc sa fiu cat mai calma si sa nu par disperata cu strainii, dar sincer i-as intreba de ce? De ce simti nevoia sa ii lasi saliva pe maini si obraji? Imi aduc aminte cand eram mica recunosteam doamnele generoase de ventuze lipicioase si nu stiam cum sa ma feresc, ma mai si stergeam dupa involuntar in fata lor ? Ciudat ca pupatorii externi nu sunt numai cei fara copii carora le-as gasi scuza cat de cat.

    0
    • Ai fetiță! Ce taaare! Felicitări!
      Oamenii nu sunt rău intenționați, iar bebelușii sunt adorabili. De asta îi pupă, nu se gândesc că poate lor nu le chiar face plăcere. Deși na, cred că băiețelului meu îi place pupat, mai ales când îl pup ușor, din vârful buzelor pe obrăjori, face ochii mici și stă nemișcat :))

      0
      • Catalina

        Multumesc frumos! ?❤️

        Sa le zicem outsiders, nu au intentii rele, din contra, cand vad pufosenia nu se pot abtine. Eu recunosc, pe a mea o pup de o zapacesc si ii place ptr ca rade si chicoteste, dar cand ma gandesc la straini vad streptococi si altele si parca nu as vrea de la nici 6 luni. Sunt de acord ca trebuiesc expusi pentru imunitate, dar e nevoie de masura si in special la varste mici cand toate infectiile se lasa cu internare.

        0
  22. Nu pe gura. Punct. Si asta e promovat si la gradi si la scoala. Consider ca e un gest intim si asociat iubitilor, ca parinte pot sa il pup pe frunte, pe obrazi, pe par, sa il alint etc ( deja nu mai sta fiica mea … )
    De fap eu ma feresc sa ma pup cu multi: cu cei cu pisici ( sunt alergica); cu fumatorii ( am crize de astm de la asta, si recomand oricarui parinte sa nu isi lase copilul sa fie imbratisat de un fumator, cel putin pana la 6-8 ani cand se matureaza caile respiratorii), cei extra parfumati ( exact, ghici ce patesc?? 😀 ) etc.

    Cat despre bacterii, eu sunt prietena cu ele: am lada de compost, oala de facut iaurt, fermentez ( fermentam) bors sau socata, maia, etc. Casa mea colcaie de bacterii, de peste 15 ani nu am folosit niciun dezinfectant ( otet si apa). Sunt prietenele mele, traim intr-un ecosistem stabil, eu ma consider cea mai mare bacterie din casa 😀

    0
    • Cum adica, e promovat?

      0
      • adica fiica mea si de la educatoare/invatatoare stie: NICIODATA PUP PE GURA! . Desi noi acasa nu o pupam (cel mai des pe nasuc etc). Si astia se pupa pe aici…de mama focului 😀

        0
        • Cu copiii pe gura de mama focului??? Eu nu prea am vazut asta in UK, doar umezitul suzetei ridicate de pe jos. Sa innebunesc, nu alta.

          0
  23. Eu n-am fost invatata cu pupatul in bot si poate de aceea nu mi se pare normal. Cu toate acestea, suntem o familie de pupaciosi :)). Cred ca atunci cand copilul este foarte mic e in regula, dar cand ajunge la varsta pubertatii cred ca saruturile pe gura trebuie pastrate pentru iubiti/iubite.

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 242 queries in 0.403 s

Inline
Inline