Eu nu mă simt mămica lui

mama fericita cu bebelus

Deși mi-am schimbat numele cu care semnez articolele din ”copila blondă” în ”Miruna”, deși am născut un bebeluș adorabil, deși am grijă de el zilnic cam tot timpul, deși nu-l las nici la tată-său când plânge, deși sunt acolo când se trezește și adoarme, deși brațele mele îl alină cel mai ușor, deși cu mine comunică cel mai frumos, tot nu mă simt mămica lui. Și nu mă simt mămica nimănui. 

Deși nu îmi mai e frică să nu-l stric, deși îl învârt și-l sucesc pe brațe cu măiestrie, deși încă mă bucur de fiecare dată când îl pot lua acasă cu mine, deși mă pricep să-i liniștesc plânsul, deși doar eu îi fac bagajele, băița, manichiura, poftele și jocul, tot nu mă simt mămica lui.

Deși iau decizii care-l vizează în mod direct: cu ce-l îmbrăcăm, care căciulă, dacă șosete; deși sunt responsabilă de când mănâncă și cât se plimbă, deși toate astea.

Știți cum mă simt, îmi amintesc de mine atunci când mă doare ceva. Când mă taie urgent la baie. Când vine seara și știu că-i vremea să mă spăl pe dinți. Sunt multe preocupări care pur și simplu se anulează by default atunci când devii mamă, de habar n-ai tu. Vezi viața cum poate fi trăită infinit mai frumos cu mult mai puține lucruri. Lucruri fizice. Pe care dai bani și timp. Acum, parcă nu mai ai nevoie de bani decât pentru scutece și, de timp, decât pentru iubit. Era o vreme când banii îi socoteam după câtă înghețată aș putea cumpăra de ei și, timpul, după câți bani aș putea face în el.

Știți cum mă simt, uneori ca atunci când eram eu mică și mă jucam ”de-a păpușile”.

Parcă-s într-un desen animat.

Jur că uneori îmi aud și sunetul pașilor prin casă ca într-un cântec regizat.

Când plimb căruciorul sau întind hăinuțe, parcă am iar 7 ani și-s într-un joc.

Când mă trezesc noaptea și-l găsesc lipit de mine, e de parcă s-a mutat Fericirea cu tot neamu’ ei la noi.

Apoi, când văd chipul meu în ochii lui, simt că nu mai am nevoie de nimic, niciodată.

Când plânge că-l doare, îi spun să-mi dea durerea lui, deși nu știu de care.

Iar când îl fac să râdă, aș sta-n momentul ăla două veșnicii și o secundă.

De asta zic, eu nu mă simt mămica lui. Că n-au cum toate-aceste fericiri să-ncapă într-o singură mirună.

imagine via Shutterstock, mamă fericită cu bebeluș

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Lucruri pe care nu le înțelegeam înainte de a avea copii (5)

Articolul următor

Despre Brexit, de la fața locului

25 Comentarii

  1. bunica cu bundita

    Asa frumos le zici,ca nici eu nu ma simt mamica ei…..din exact aceleasi motive,care dureaza de ceva ani!In fiecare zi,fericirea imi hraneste sufletul,si iubirea imi da viata!

    4+

  2. ne-ai emotionat cum ai scris, Miruna 🙂

    1+

  3. Iar noi te citim in fiecare zi ca sa retraim stari de-astea pe care nu le-am putut pune asa de frumos in vorbe, parca esti tribunul mamelor 🙂

    2+

  4. Cat de emotionant! Eu de multe ori simt ca traiesc o poveste si ca trebuie sa ma ciupesc sa ma conving de faptul ca baietelul cel frumos si carliontat e chiar al meu 🙂

    0

  5. Marlanel

    Unii oameni nu se maturizeaza niciodata si raman tot la gargara cu emotii si jocul cu papusile ( de data asta vii ).

    1+

  6. Liv

    Buna, Miruna!

    Foarte frumos postul tau, insa simt nevoia sa iti spun ceva. Am si eu o fetita de aceeasi varsta cu baietelul tau. Nu am cuvinte in care sa pot cuprinde tot ce simt pentru ea, cat de fericita ma face, chiar si atunci cand imi pune rabdarea la incercare. Este un copil extrem de dorit pe care sper sa il pot creste cat mai bine.
    Dar. Un mare dar. Nu crezi ca modul asta hiper “roz” de a descrie experienta cu un copil poate sa afecteze/frustreze alte mame, care sa creada ca sunt ele “stricate” daca vad si partea grea a lucrurilor? Care exista, banuiesc, si la tine. Doar ca nu o vad niciodata afisata pe blog. Cel putin eu nu am vazut-o. Tu si mamele care s-au exprimat mai devreme pareti, asa, niste super-mame, care pe mine, cel putin, ma faceti sa ma simt ca si cum as fi un parinte mai putin bun pentru ca vad cateodata si partea dificila. Si stim cu toate ce fragil e psihicul unei proaspete mame. 🙂

    Imi place blogul tau, l-am descoperit cam de cand a aparut bebelusa si am regasit printre gandurile si dilemele tale multe din lucrurile care ma framantau si pe mine. Scriu asta ca sa nu crezi ca sunt vreun hater. 🙂 Pur si simplu simteam nevoia sa ma exprim.

    1+

    • Salut. Haterii nu scriu asa frumos ca tine, sa stii :)) sa iti traiasca fetita!
      Merci pt comentariu.

      1+

      • Liv

        Multumesc, asemenea!
        Mi-ar fi placut sa vad un raspuns, dar inteleg din comentariul tau ca discutia e incheiata. 🙂

        1+

  7. Simo

    Ai devenit o copila cu un copil 🙂 Cu o experinta mai vasta si,cel mai important,mai fericita decat deja erai!

    0

  8. Eu am avut asa un moment de revelatie cand am realizat ca trebuie sa am mai multa grija de mine, sa ma imbrac mai bine, sa ma aranjez, tocmai pentru ca sunt mamica lui, acum a lor si vreau sa fie mandri cu mine. E ciudat, nu mi-a pasat niciodata de altii, nu ca as umbla in pijamale pe strada, dar deh, mereu e loc de mai bine.

    Si totusi nici eu nu ma simt de doamna, orice ar zice starea civila. Am un soc cand imi zice femeia care vine sa imi calce camasile si sa faca un pic de curat : doamna (pani), asistentele prin spitale si functionarele imi zic mlada pani, un fel de young lady si tanti asta mi-a zis “doamna”, norocul ei ca face treaba repede si ieftin.

    1+

  9. Draga Miruna felicitari pt latura copilaroasa si modul frumos in care asterni cuvintele. Nu cred ca era nevoie sa scrii despre cat de greu e ca mama, intr-o astfel de postare, pt ca toate stim cum este si ca este… Eu m-am bucurat de energie ta pozitiva si de faptul ca am vazut un om prezent cu totul in viata copilului sau. Dar nah… oamenii au nevoie de negativitate si victimizare ca sa se “bucure” ca mai sunt si alti ca ei…

    0

    • Stiu, mai. Nu pot scrie fix despre ce vrea lumea sa citeasca. Dar e clar stabilit ca empatizam mai usor la necaz decat la bucurie. Pentru mine, de cand sunt mama, viata e mai degraba frumoasa decat grea.

      0

      • Liv

        Intervin doar cu o mca remarca. In comentariul de mai sus nu voiam sa spun decat ca asa cum tu, Miruna, consideri ca Bianca poate influenta viitoare mame cu ce spune, la randul tau poti influenta mame care iti citesc blogul. Mi se pare ca acest mod de a prezenta lucrurile, numai roz, poate face alte femei, viitoare mame, sa creada ca a fi mama e simplu ca buna ziua. Sau alte mame sa creada ca e ceva in neregula cu ele atunci cand se simt si altfel decat pe un norisor pufos. Departe de mine sa vreau sa dictez subiecte. Un blog personal e un blog personal. Punct. Daca la tine e totul minunat, felicitari, ma bucur foarte mult! La mine a fost si greu (alaptarea asta atat de naturala pentru toata lumea la mine a fost un chin primele trei luni si a necesitat mai multa rabdare decat orice altceva am facut pana acum, la 30 de ani), dar e si frumos.
        Oricum, de cand am devenit mama am constat ca daca ai cumva indrazneala sa te plangi ca iti e un pic greu imediat esti taxata de mamele eroine. In special pe bloguri ca al tau. My bad ca am comentat. Si da, ajuta cand iti e greu sa stii ca nu esti singura, ca e normal si ca o sa treaca.

        3+

        • Dar nu am zis ca e totul roz. Vezi articolele despre oboseala, sunt vreo cateva chiar. Vezi si articolul despre de ce ne plangem, daca noi i-am dorit. Sunt de toate pentru toti, tocmai fiindca experienta de a fi mama e complexa, nu e numai roz si norisori. Azi-noapte am dormit poate 4 ore si de dimineata am lucrat toata ziua la un proiect, departe de casa, cu copilul dupa mine, cum si pe unde am putut. Insa, da, pe mine greul este mult mai mic decat frumosul, oboseala exista, imi vine sa dorm vreo 2 saptamani, dar recompensa e pe masura. Am alaptat foarte usor, de ce vrei sa ma simt vinovata pentru asta? Imi pare rau pentru experienta ta, dar nu am nici o legatura ce alegi sa citesti si cum interpretezi asta.
          Dar iti multumesc pentru feedback. Daca ti-ai luat din timp sa imi scrii, te-ai intors sa imi raspunzi, pentru mine inseamna mult. Nu putem fi mereu de acord, e parte din farmec 😉

          0

          • Liv

            De acord cu tine. 🙂 Daca am ratat eu articolele despre partea mai grea, te rog sa ma scuzi. Cred ca am vazut unul despre oboseala postat in zilele urmatoare. As minti daca as spune ca am citit tot cap coada. Nu vreau sa se simta nimeni vinovat pentru nimic, cu atat mai putin tu, in spatiul tau personal. Mi-am exprimat o parere, pentru ca, pana la urma, asa se creeaza comunitati in jurul blogurilor, nu? 🙂
            Detaliul cu alaptarea a fost doar un exemplu, intentia nu a fost sa te simti tu vinovata. I was just sharing an experience, ca sa zic asa. Ma bucur cand aud ca la altii a fost usor, and I’m not just saying that.
            Bottom line, da, m-am intors pe blogul tau si probabil ca o sa o mai fac. 🙂 Chiar daca nu o sa fiu mereu de aceeasi parere cu tine. 🙂

            3+

          • poftiți de citiți aici și aici 🙂
            ăsta a fost înainte. și acum sunt într-un moment de mega-oboseală, mi-am dat copilul cu capul de o lampă care ne stătea în drum, deci deja devin periculoasă. mă duc la culcare.

            0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 227 queries in 4.511 s