Văd cum se trezeşte un băieţel în bebeluşul meu de 5 luni fixe. Unul adorabil, cu picioare delicioase, îmbrăcate în cărniţă fină. Un băieţel cu freză hipsterească, toată naturală, de habar n-am cu cine-o semăna. Care începe să ştie bine ce vrea: o jucărie-n gură, un cântec lălăit, o gîdileală bună. Care reuşeşte nişte acrobaţii straşnice, cum ar fi să-şi crăcăneze picioarele perfect ori să şi le lingă pe amândouă cu o singură limbă. Care deja poate face mai multe lucruri în acelaşi timp, adică să sugă un deget şi să se tragă de picioare, asta în timp ce te urmăreşte să vadă dacă eşti atent. Un băieţel care câştigă lupte grele, finalizate în victoria de-a se ridica în fund. Unde nu ştie cât rezistă, dar el tot nu se lasă oricum.
