Luna: October 2013 (Pagina 2 din 2)

Preţul lucrurilor în viaţă

Genţile. Slăbiciunea mea hrănită cu multă înţelegere de mama. Au marele avantaj că le poţi purta indiferent de cât îţi creşte măsura la pantaloni. Deci calitatea asta -longevitatea- e practic imbatabilă în faţa oricui, deşi poate pantofii mai vin puternic din urmă. Nici butuceii nu-s sensibili-extensibili la plus-minus 5 kile. 

Mie o geantă frumoasă-mi aprinde parcă lumina înăuntru, îmi face poftă de tocuri şi de umeri drepţi, de muzică bună şi cafea fără zahăr. Când eram mică, geanta mi se părea cea mai stupidă invenţie, nici nu îmi imaginam vreodată că m-aş apuca să car o chestie după mine peste tot şi că-mi va face atâta plăcere!

Hotelurile. Altă poveste. Dorm şi la prici dacă e nevoie, înghesuiala nu mă deranjează, dacă-i compania plăcută, dar condiţia e să curgă apă caldă şi să ne spălăm pe dinţi. DAR. Cu vârsta şi câteva întâmplări frumoase în care habar n-am cum m-am nimerit, am început să apreciez stelele unui hotel. Şi serviciile bune. Şi-mi place de nu mai pot, atât de mult, încât am început să trasnform aprecierea-n realitate.

Abia aştept halatele pufoase, pernele de toate felurile, paharele impecabile şi săpunurile parfumate. Nu că n-aş avea săpun şi-acasă! Iar micul dejun de la hotel e partea mea preferată, deşi uneori se complică trezirea şi-l ratez. Douăjde minute de somn vor avea întotdeauna prioritate în faţa omletei aburinde. Mai ales că somnul nu te-ntreabă, ci te prinde.

Rochiile. De mireasă. De fapt, ROCHI-A.

Ştiu, v-am înnebunit. Eu de 2 nopţi nu mai dorm de gânduri. Cât să fie ca să nu fie prea nesimţit de scumpă, dar nici ruşinos de ieftină. Şi zic ruşinos, fiindcă am văzut şi pe net şi pe viu nişte ţoale care-şi spuneau rochii şi pe care probabil şi noi, la lucru manual într-a 6a le-am fi cusut mai bine. Şi zic nesimţit de scumpe, fiindcă am văzut nişte altele, care făceau cât câteva salarii de-ale mele, promit. Nu ştiu dumneavoastră cât câştigaţi, dar eu nu cred că sunt în target. De fapt, asta-i problema. În ce target te poziţionezi?

Şi ca să încheiem povestea simpatic, aflaţi c-am bătut Londra exclusiv prin magazine, într-o sâmbătă superbă, cu soare şi cer senin. Mama pe tocuri, ca o doamnă, dar… febra musculară o am eu, de mâine o să stau în mâini. A, ea e bine-merci, n-o doare nimic. Decât capul de gândurile mele.

IMG_4580

A fost un weekend minunat! Şi mai mergem, chiar dacă eu doar o dată mă mărit 😉

De la noul job, fara diacritice

Pauzele intre pacienti nu mai sunt cum erau saptamana trecuta pe vremea asta, pentru ca e cabinetul nou. Stomatologia e aceeasi, dar locurile unde tinem orice s-au schimbat, asistenta e alta, drumul e diferit.

Capacitatea de adaptare a unui om e semn de inteligenta, mi-a spus el in a doua seara, cand am ajuns acasa obosita-praf si deznadajduita ca nu mai stiu dreapta de stanga. “Stiindu-te pe tine, nu e capat de tara. Mai da-ti cateva zile.”

Stiindu-ma pe mine, schimbarile sunt binevenite, uneori am chiar senzatia ca mi le caut cu lumanarea. Dar programul de lucru s-a prelungit (bine, singurica si nesilita de nimeni am semnat contractul, doar asa am obtinut vineri dupa-masa libera!), drumul catre cabinet a crescut cu 10 minute, care-s de fapt vreo 30 acum, la inceput, pana invat toanele traficului de dimineata. Miercurea e intotdeauna cel mai aglomerat. (?!?!?!)

Am scapat de

Monumentala, desi mai am niste povesti cu ea de-ar sta monitoarele-n coada dac-ar avea asa ceva! De acasa nu mai sunt in stare sa tastez nimic, asa ca profit de pauza asta (e prima din saptamana!) sa va scriu ca n-am murit. Ba muncesc ca disperata si ma intreb de ce oare nu m-oi fi facut vanzator la McDonalds. Fericiti cei fara responsabilitati!

Doar ca pe calculatorul asta, n-am diacritice. Nu ma lasa sa adaug setarea. O fi restrictionat calculatorul. Si sufar enorm. Poate corectez textul de-acasa.

Wedding-Dress-Shopping1

Cu drag si cu avertizarea ca saptamana viitoare vine mama. Mergem la Londra sa probam rochite, eu de mireasa, ea de soacra mica. Exact ca-n filme.

Nu, de fapt, mult mai frumos decat in filme. Pentru ca va fi o poveste adevarata!

foto

Fără telefon mobil la nuntă!

Vedeţi aici de ce:

Don’t be that guy from Love Genre Films on Vimeo.

Două filme şi o blondă

Probabil ar fi trebuit să scriu articolul ăsta înainte de weekend, dar recomandările bune-s primite oricând, aşa-i? Deci ţineţi minte, când vă plictisiţi şi vă e dor de un film uşureanu-iubireanu, reveniţi aici.

Weekend-ul ăsta la mine a marcat finalul unei săptămâni obositoare (că tot ce e peste un eveniment/zi mă epuizează psihic, nici nu-mi vine să cred că era o vreme când făceam şcoală, două joburi plus blogging, în aceleaşi 24 de ceasuri care acum nu-mi mai ajung). Iubitul meu învaţă de zor, săptămâna viitoare are un examen important, cel de ieşire din specialitate. Şi dincolo de faptul că nu-mi vine să cred, că nu ştiu unde-am pus tot timpul care-a trecut de când ne plimbam ca doi necunoscuţi prin bălţile Clujului, dincolo de faptul că a crescut sub ochii mei, că ne-am schimbat concepte şi principii împreună fără să ne dăm seama, dincolo de toate astea,am încercat să fiu invizibilă zilele astea, ca să-l las cu cărţile lui, cu foile şi atlasele şi craniile. Pe ăsta din plastic l-am botezat şi i-am oferit un loc permanent pe masa noastră.

Am văzut două filme, mi-au plăcut şi-am zis să vă spun şi dv.

“Before sunrise” cred că l-am mai văzut, deşi nu l-am ţinut minte. E un film de dragoste, despre farmecul prezentului iubirii. E despre tot ceea ce e mai important între 2 oameni: Acum-ul. Despre doi tineri care se întâlnesc absolut întâmplător, petrec o noapte pe străzile Vienei, o noapte în care se descoperă, fără intenţii, fără interese, fără aşteptări. Mi-a amintit atât de mult filmul ăsta despre cum erau întâlnirile noastre la început, când nimeni n-avea nimic de pierdut, nici sentimente, nici orgolii, ci doar de câştigat, atât de mult de câştigat! Filmul e superb jucat, atât de natural, încât uneori te întrebi dacă oare scenaristul nu e numai inventat, iar morala e minunată. Nu vă spun cum se termină, fiindcă nici nu cred că mai contează. Singurul lucru important în filmul ăsta e prezentul. Iar după câteva dezamăgiri personale şi decepţii în viitorul iubirii, după hotărârea certă de a nu mai crede în prinţi, ci mai degrabă în broscuţe, vreme de 3 ani de zile, aşa am ştiut noi şi eu iubirea: Prezentul era tot ce aveam.

Time traveller’s wife, soţia călătorului în timp. Cam SF aşa, dar te prinde şi te emoţionează. E vorba despre un tip care călătoreşte în timp din cauza unei mutaţii genetice (cam dubioasă chestia asta, dar să zicem…). Se îndrăgosteşte de o tipă, se căsătoreşte cu ea, au o fetiţă. Şi cum călătoriile lui în timp le influenţează viaţa. E aiuria firul epic la nivel raţional, dar cumva emoţional reuşeşte să te capteze filmul. Sunt curioasă dacă l-aţi văzut, cum vi s-a părut.

Eu am depăşit faza cu seriale. Doar că, având în vedere că am trecut prin ea, nu mai ştiu câtă încredere pot avea în gusturile mele.

Ea ştie unde-i Bulgaria!

La cursul ăsta, eram mai mulţi colegi, naţii diferite. (Şi cum tot românul e poet şi răspândit, am avut norocul să întâlnesc şi aici un român, dar nu despre asta e vorba. Ci despre colegul bulgar.)

Într-o discuţie cu o tipă din Lituania şi alta din Anglia, dar din părinţi turci. Asta mică, englezo-turcoaica, frumoasă-foc, dar mai mult englezo decât turcoaico. Vedeţi imediat de ce.

Vorbeau ei despre de unde e fiecare, când apar eu. Mă-ntreabă bulgarul:

-Tu de unde eşti?

-Din România.

La care, către asta mică: -Vezi, ea ştie unde e Bulgaria!

Toată lumea râde. Deşi nu e tocmai un compliment. Nici măcar pentru româncă 😉 Să zicem că la noi e cam normal să ştii orientarea pe hartă…cam de prin clasa a 6a.

După toate astea, începe lecţia de geografie: Deci unde vine Lituania? Ştii unde-i Polonia, pe-acolo şi Lituania… .

Iar Bulgaria e … la cursul următor!

Europe

(Şi când te gândeşti că unii pleacă din România, pentru a le oferi copiilor lor o altă educaţie. Sper din tot sufletul să nimerească o şcoală bună şi nişte prunci dispuşi. S-o facă pe ea, şcoala cea bună.

Şi ca să nu ne înţelegem greşit, englezo-turcoaica de care râdeam mai sus e o super-isteaţă, absolventă de medicină dentară în Sheffield, trecută prin întreg complico-sistemul englez de complicare şi ieşită cu diplomă şi precis cu nişte atuuri intelectuale. Şi frumoasă-foc, pe deasupra. N-o face Bulgaria pe ea, serios acuma.)

p.s. Pentru cei care se simt extremi şi deştepţi într-o zi de miercuri, ia jucaţi-vă un pic pe atlasele astea. Doar doar să vă epuizaţi puţin din energia vreunui comentariu răutăcios. Just in case, cum ar zice turcoaica. 😉

foto

 

Pagina 2 din 2

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 68 queries in 0.230 s