Luna: June 2012 (Pagina 1 din 3)

Îmi doresc. Lista.

Vreau o maşină şi soare pe parbriz, îmi doresc rochiţe de vară şi braţe subţiri. Vreau să adie vântul, cât să te răcorească în iunie. Să fie vară şi să simt şi eu că este. Îmi doresc să las maieul acasă măcar mâine. Şi geaca în cuier.

Apoi îmi doresc nopţi odihnitoare şi vise fără pacienţi. Vreau să mai fie ca la început. Iubirea, speranţele şi naivitatea. Mi-e dor de vremurile în care n-aveam nevoie de planuri, fiindcă aveam timp. Şi-mi doresc înapoi sentimentul ăla de “şi ce-o să mi se-ntâmple dacă”. Vreau mai mulţi prieteni şi mai deşi. Mi-i doresc pe ai mei. Mai prezenţi, mai aproape, mai aici. Vreau o casă cu terasă şi iarbă verde. Îmi doresc să am din nou un dulap în care să încap toată. Şi-mi vreau toţi pantofii mei înapoi, împreună cu frumoasele pretexte de a-i purta. În ţara asta, doar cizmele de cauciuc îşi au justificare.

Îmi doresc o cosmeticiană pricepută şi un frizer de încredere. Un garaj fără vânt şi parcare la scară. Lucruri simple, pe care le-am avut pe toate cândva nu demult. Pe care ştiu precis la ce adresă le găsesc. Ştiţi, când sunt mai supărată şi mai bătută de ploi, îmi spun că în noiembrie sunt înapoi în Piscului. Habar n-am de ce noiembrie. Apoi, se deschide cerul şi văd că seninul există, chiar şi când e acoperit de nori. Sper doar să am înţelepciunea de a ţine minte că-i acolo. Chiar şi-n zilele cu ceaţă şi gărzi. Când el e departe şi eu merg singură la culcare.

Poate cunoaşteţi sentimentul.

foto

Dentiştii, în topul sinucigaşilor

Se pare că medicii, nu numai dentiştii, sunt în primele locuri ale acestui top. Una dintre explicaţiile găsite de mine este că ăştia ştiu exact cum să nu rateze, dacă-s hotărâţi de-o treabă.

De sinucidere mi-e teamă să vorbesc, din motive atât de personale, încât mi-e frică să nu m-audă corpul meu chiar şi-atunci când numai scriu. Cert e că în ţara asta, mai nou nici unghiile n-ai voie să ţi le mai faci, nici măcar cu lac invizibil, din ăla lucitor. De m-apucă depresia numai când mă uit la cârnăciorii din dotare şi la plasa de oje, lacuri şi fandoseli.

Cică între medici, femeile îs mai supărate decât bărbaţii, sinucigându-se cot la cot. Ceea ce e neobişnuit, fiindcă studiile arată că, în rest, bărbaţii îşi pun capăt zilelor de 4 ori mai mulţi decât femeile. Detalii aici.

În rest, mai multe despre ce ocupaţii au rata cea mai ridicată de sinucidere, un răspuns logic aici. E un efort considerabil să-l tratezi pe unul, care nu intră bine pe uşă şi-ţi declară că te urăşte!

Sper că dumneavoastră sunteţi mai fericiţi şi mai puţin dentişti decât mine. Astăzi şi întotdeauna.

Valoarea nopţilor creşte cu numărul anilor

În anul întâi de facultate, eram zilnic în club (pardon, noptic), iar când rămâneam în cămin, stăteam în poveşti până dimineaţa. Iar acelea erau nopţile în care ne odihneam. Dar când suna ceasul la 7, eram în două picioare şi o luam de la capăt. Nu cu plăcere, nu mă înţelegeţi greşit, dar cu putere. Somnul de 3-4h/noapte în mod regulat nu era ceva ieşit din comun pentru studenţi, căci, pe vremea aia, cafeaua avea un efect. Deşi nu cred că m-am apucat de ea până în prima sesiune.

Trei ani mai târziu, ne plâneam ca moşii, nu de dureri de şale ori oboseli, ci de lipsa cauzelor producătoare. Deja nu mai aveam chef să obosim dansând până dimineaţa la 4. Când cafeaua a devenit pretext de poveşti, nu numai de ţinut pleoapele despărţite, priorităţile s-au redefinit în vieţile noastre la fel de studenţeşti. Nu dormeam mai mult nici pe vremea aia, doar ne zbenguiam mai puţin. Însă după o noapte pierdută nu dormeam până la amiaz (în cămin era imposibil să faci aşa ceva), dar nici nu eram buni de nimic vreo 3 zile.

Astăzi, când vârsta şi entuziasmul diferă,iar responsabilităţile sunt net superioare, valoarea nopţilor noastre a crescut. Din păcate, nu direct proporţional cu entuziasmul de la trezire.

Bună dimineaţa şi o săptămână frumoasă s-aveţi! Şi multă grijă de nopţile dumneavoastră.

foto

Dumnezeu îi pedepseşte zilnic pe englezi

Sau îi răsfaţă cu patru anotimpuri în aceeaşi zi. Încep să înţeleg de ce sunt atât de disperaţi. Şi poveştile despre vreme. Aproape la fel de frecvente ca întrebările despre “ce faci în weekend” sau “ce-ai făcut în weekend”. Doar că pentru astea, e nevoie de ceva mai mult timp de când ne cunoaştem. De exemplu, cu taximetristul vorbeşti despre vreme, dar nu despre planuri de viitor. Cu asistenta, vorbeşti şi despre vreme, dar te poate şi interoga privind weekend-ul atât prospectiv, cât şi retrospectiv. Şi da, e acelaşi weekend.

Continuare

Educaţia copiilor britanici: Suntem pregătiţi oare?

Astăzi, în autobuz, discuţie între doi prunci autohtoni, la vreo 15 primăveri fiecare.

Unul către celălalt, despre fotbal:- Ştii care-a fost rezultatul la Euro?

Nu. Dar aflu imediat. (Şi scoate telefonul, să caute pe net:) How do you spell “Euro”? [Cum se scrie iurou]

Celălalt: – [i-iu-ar-ou]… I think.

 

 

OMG. În traducere, Doaaaamne fe-reş-te! Şi nu mă refer la faptul că pruncii nu sunt

microbişti.

Iar criza e pe noi. Deci?

sursa

 

Liste cu oameni şi Monica

Ar trebui să povestesc odată câţi necunoscuţi am întâlnit, câţi oameni minunaţi m-au ajutat şi care cu ce m-a-mbogăţit. Listele astea sunt bune nu ca să nu-i uităm, căci de asta nu mi-e teamă, ci ca s-o ştie şi ei. Că prezenţa lor în viaţa noastră într-un timp şi-un oarecare spaţiu a fost o misiune. Una îndeplinită.

Astăzi, în cabinet,

Continuare

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.260 s