Vreau o maşină şi soare pe parbriz, îmi doresc rochiţe de vară şi braţe subţiri. Vreau să adie vântul, cât să te răcorească în iunie. Să fie vară şi să simt şi eu că este. Îmi doresc să las maieul acasă măcar mâine. Şi geaca în cuier.
Apoi îmi doresc nopţi odihnitoare şi vise fără pacienţi. Vreau să mai fie ca la început. Iubirea, speranţele şi naivitatea. Mi-e dor de vremurile în care n-aveam nevoie de planuri, fiindcă aveam timp. Şi-mi doresc înapoi sentimentul ăla de “şi ce-o să mi se-ntâmple dacă”. Vreau mai mulţi prieteni şi mai deşi. Mi-i doresc pe ai mei. Mai prezenţi, mai aproape, mai aici. Vreau o casă cu terasă şi iarbă verde. Îmi doresc să am din nou un dulap în care să încap toată. Şi-mi vreau toţi pantofii mei înapoi, împreună cu frumoasele pretexte de a-i purta. În ţara asta, doar cizmele de cauciuc îşi au justificare.
Îmi doresc o cosmeticiană pricepută şi un frizer de încredere. Un garaj fără vânt şi parcare la scară. Lucruri simple, pe care le-am avut pe toate cândva nu demult. Pe care ştiu precis la ce adresă le găsesc. Ştiţi, când sunt mai supărată şi mai bătută de ploi, îmi spun că în noiembrie sunt înapoi în Piscului. Habar n-am de ce noiembrie. Apoi, se deschide cerul şi văd că seninul există, chiar şi când e acoperit de nori. Sper doar să am înţelepciunea de a ţine minte că-i acolo. Chiar şi-n zilele cu ceaţă şi gărzi. Când el e departe şi eu merg singură la culcare.
Poate cunoaşteţi sentimentul.
