Luna: May 2012 (Pagina 4 din 4)

Păzeşte-te, că vrăjmaşul e bătrân

Din toată experienţa mea de bătălii duse împotriva celulitei (şi pe vremea când lucram la ELLE am testat multe arme, promit!) şi din toate experienţele prietenelor mele, cred că pot exprima o părere în cunoştinţă de cauză: celulita nu e o boală incurabilă. Dar e un vrăjmaş bătrân, oricât de tânără ar fi fata.

Mie mi-a apărut târziu de tot primul semn de celulită pe buci, eram deja la a ţâşpea cură de slăbire (într-o perioadă de prea puţin timp ca să pot mărturisi fără să trimiteţi pe cineva să-mi care pumni la primul colţ), de şi eu mă bănuiam c-aş fi imună ori că e vreun virus pe care nu l-am achiziţionat împreună cu batoanele de ciocolată. Şi m-a ţinut mai mult decât am meritat, iar când m-a plesnit, m-a plesnit înfloritoare. Aspectul însă nu m-a preocupat prea mult, până m-am făcut beauty editor şi celulita NU mai era în job description. Ce am învăţat atunci, după discuţii cu oameni care au studiat-o, avut-o, terminat-o, recăpătat-o, recuperat-o şi, cel mai important, re-educat-o:

  • Împotriva celulitei funcţionează doar o singură chestie. Pe de o parte, o poţi rezolva singură acasă, pe de alta, trebuie să îţi duci bucile la salon. Există aparate cu tehnologii care reduc stratul de celulită şi-l topesc de tot, dacă are sub un metru adâncime. Despre şedinţele astea promit să mai scriu, că am concluzii importante. Însă sfânt este masajul ăla cu cremă anticelulitică. Prea simplu să fie adevărat, dar destul de greu, fizic vorbind, să-l faci. Dada, masajul ăla de după duş. Cremele anticelulitice nu sunt poveşti. Complicăciunea e că nu te dai o dată şi gata cu celulita: uite-o, nu-i! Cine se plânge de o cremă anticelulitică (una bună, nu din cele care ard pielea până să ajungă la celulită!!!) nu a folosit-o corect. (E ca la pilulele anticoncepţionale: dacă îţi ajunge o folie 3 luni şi-apoi rămâi gravidă, nu pastilele sunt proaste!) Perseverenţa e cheia succesului. Grijă doar la pielea atopică, citisem undeva că reprezintă o contraindicaţie. Cel mai bine: întrebaţi medicul, că vă lămureşte precis.
  • Mişcarea nu-i face nimic celulitei, dar ajută fundul să se obrăznicească. Mişcarea creşte tonusul. Altfel stă carnea pe tine, dar celulita… tot aşa. Ce face însă sportul este să redistribuie formele şi să „maseze” din interior stratul adipos organizat în celulită, într-un fel în care nu va ajunge nici o cremă, nici un aparat, niciodată. Într-un program de redimensionare corporală e foarte important. Evitaţi electrostimularea, chiar dacă face minuni. Mie mi se pare dubioasă, deşi am văzut efecte evidente şi foarte rapide după ea. Ce nu ştiu însă sunt efectele secundare…
  • Nici dietele nu acţionează asupra celulitei, dar merită încercate. Vorbesc de mese echilibrate, nu de nebunii în 5 paşi simpli sau zero porţii de carbohidraţi. Alimentaţia e singura care reglează greutatea corpului, ţineţi minte de la mine. Sportul transformă greutatea (în sensul că poate creşte masa musculară şi o poate scădea pe cea de grăsime), iar masajul reduce din centimetri exact acolo unde vrei. Dar trebuie să vrei cu încrâncenare. Atenţie, asta NU ÎNSEAMNĂ VÂNĂTĂI!

Am scris istoria celulitei fiindcă zilele trecute am primit un Superlike pe facebook, de la Tomata, pentru perseverenţă în lupta pro purtarea fustelor scurte drăguţe vara asta!

 E o aplicaţie Nivea (pentru promovarea cremei Q10 Cellulite), unde se dau sfaturi&trucuri legate de războiul anticelulită. Şi aşa s-a trezit beauty editor-ul din mine! Concluzia e să nu dai o plăcere de moment pe plăcerea finală (iar fusta e doar o parte a acesteia 😉 ). Şi că cel mai bine funcţionează sinergia celor 3 M: mişcare, mese echilibrate şi masaj. Iar prin acest articol transmit profunda mea admiraţie pentru toate surorile de suferinţă, fie ele blonde sau brunete, care nu au renunţat. Care merg pe plajă şi-şi lasă celulita acasă. Ştiţi de ce? Fiindcă asta e o luptă continuă, iar victoria se câştigă în fiecare zi, la fiecare pas şi cu toate acele înghiţituri lipsă. Vrăjmaşul o fi bătrân, dar nu se lasă uşor. Şi are mai mult antrenament decât o şedinţă la sală.

Pot fi artiştii şi antreprenori?

Sau mai are loc într-un antreprenor şi un artist?

Şi care e mai bine să fii în majoritatea timpului. Atunci când ai de-ales, bineînţeles!

Nu că aş şti cum e să fii doi în unu, artist şi antreprenor deodată. Nici separat nu sunt chiar sigură, deşi, dacă legat de partea mea artistică mai am dubii, în ceea ce o priveşte pe cea de antreprenor sunt sigură: nu prea există.

Fiindcă antreprenorul din mine nu are loc de artistul care se zbate. Ăsta e zbuciumat, domnule, nu doarme noaptea, visează cu ochii deschişi şi e uitucul şef, din tot neamul. Când antreprenorul vrea să rezolve o treabă, artistului îi vine o idee, când ăla vrea să răspundă unui mail, ăstalalt îşi aminteşte de o melodie, când unul simte că arde, celălalt scrie o poezie despre foc. Şi tot aşa… Nu ştiu ce să mă mai fac.

Evident că am o listă cu ce ar trebui să fac! La liste mă pricep… De două zile, dimineaţa pun telefonul să mă cânte pentru aceeaşi porcărie importantă. Doar că seara pare mai mult porcărie decât importantă.

Nunu, antreprenoriatul nu ar trebui să aibă voie să se joace cu artişti, că uite, învaţă numai prostii de la ei.

foto

“Six weeks to OMG”, e-book-ul care dă dietele peste cap!

Ştiu, ne-am săturat de cărţi revoluţionare despre diete ca de mere acre. Acele mere acre pe care le consumăm dimineaţa, la prânz şi seara, pentru a ne hrăni frustrările, nicidecum pentru a ne astâmpăra poftele. Ca să nu mai zic „pentru a ne întâmpina nevoile”. Stârnind multe controverse în universul celor mereu la dietă, noua carte „Six weeks to OMG” (Şase săptămâni până la WOW) îşi construieşte succesul demolând clişee.

E pe locul şapte în topul iTunes, la categoria health&fitness, căci a făcut multe valuri în universul celor mereu la dietă. Autorul, un expert sportiv, Venice A Fulton, desfiinţează nişte clişee, mergând pe mecanisme logice. Deci daţi-mi voie să fiu în totalitate de acord cu el:

  • Micul dejun NU E OBLIGATORIU! Ba dimpotrivă. Dimineaţă, când mă trezesc şi, în sfârşit, am stomacul lipit de spate, să-l umplu imediat cu “cât mai mult” mă deprimă urgent şi e departe de a-mi tăia pofta de mâncare pentru restul zilei. Urăsc senzaţia de stomac plin şi nu am nici un interes să-mi încep astfel ziua. Fulton zice să nu mănânci nimic imediat după trezire, ci să laşi puţin organismul să se aprovizioneze din propriile depozite de grăsime. Cică, în caz contrar, se blochează acest mecanism, iar organismul îşi va lua energia doar din hrana primită. (primii cercetători care au dovedit-o erau nişte francezi, care şi-au publicat concluziile în Jurnalul Britanic de Nutriţie, în 2000)
  • Fără 5 mese pe zi plus gustări! Ohooo, amin! În sfârşit cineva cu mintea la cap! Ce să mai faci într-o singură ziulică, dacă tu te tot aşezi şi ridici de la masă?! Mie mi se pare foarte şi prea orientată spre mâncare această dietă cu mese mici şi dese. Fulton zice că nu există “gustare sănătoasă”, iar eu aş adăuga că nu există decât ronţăit continuu. Am încercat şi eu stilul ăsta, de m-am ales cu o frumuseţe de kilograme în plus, că “mic” şi “des” sunt termeni prea relativi ca să putem controla ceva cu ei.
  • Duş rece şi cafea neagră în loc de mic dejun. Duşul rece ca gheaţa, imediat după trezire. Mă rog, gheaţa asta-mi dă fiori doar când mă gândesc, dar măcar să nu fie apa fiartă, aşa cum îmi place mie… Scopul e de a scădea temperatura corpului, pentru a-l obliga să producă energie şi să se încălzească singur. Fiind nemâncat, organismul apelează la depozitele de grăsime. Pare foarte logic. Iar cofeina e un stimulent, accelerează metabolismul şi cade foarte bine ca ceva cald în stomac.

Mai multe informaţii: Un articol foarte bun despre carte găsiţi aici (lăudat şi de Fulton pe blogul său.) Cartea o puteţi răsfoi pe amazon, sfaturile sunt de bun simţ, iar treaba asta cu micul dejun la mine funcţionează înainte de a fi fost dovedită de cercetători!

Imagine de pe board-ul meu de pinterest, my thinspiration

Zilele astea dorm cu mama si alerg prin iarba

De fapt, mai putin cu alergatul si mai mult cu dormitul, dar astea-s detalii.

Chiar daca eu stau, bucuriile topaie in jurul meu, exact asa cum erau ele pe la 3 ani, cand nu aveai nici macar grija de a nu face pe tine. Ce vremuri trebuie sa fi fost alea! Admir gradele de-afara si savurez fiecare raza de soare ce se strecoara printre cliseele care tin umbra vietilor noastre. Dar nici soarele in exces nu e bun, ca de asta ne place racoarea.

Stiu ca povestile despre copiii mici ai prezentului nostru sunt la fel de plictisitoare pentru ceilalti ca cele despre ce ai visat azi-noapte sau cum ti-a dat catelul din urechi. Dar cand visele sunt ale tale si pe catei ti i-ai dorit dinainte de a se naste, parca nu iti mai pasa cine (nu) se induioseaza de felul in care parul sta inele pe umerii aia perfecti, de nici 3 ani de zile.

Ne jucam prin iarba si alergam in toata curtea. La vremea asta, plopii naparlesc in niste pufuri groaznice, pe care le imprastie-n natura si in iarba din curtea alergata. De pe mine ma manca toata pielea si ei a inceput sa-i curga nasul. O alergie trecatoare, nimic iesit din comun. Doar ca ei ii faceau mai bine jocul, iarba si compania, decat mucii sau mancarimile mele generale. Prioritatile la 3 si la 25 de ani difera enorm. Si cand i-am explicat ca-mi face rau sa stau in iarba, ca toata pielea ma mananca si deja era rosie toata, cand eram convinsa c-a inteles si ca ma lasa sa stau pe cimentul din fata ierbii, a venit, din mijlocul ierbii, cu manuta intinsa la mine si mi-a zis:

– Ai inchiedeie  [incredere] ?

Scuzati lipsa diacriticelor, nu scriu de la mine.

foto

Din Anglia, eu aleg doctorii din Romania

scriu acest post de pe telefon, fiindca am uitat calculatorul pe standby de pe drum si i s-a dus bateria. Iar fir la acumulator nu am luat, caci in UK am pt priza de UK si in Sibiu, pentru cea de Sibiu. Pentru Bucuresti ma bazam pe niste acumulatori mai lungi decat perioada petrecuta aici.

Mai scriu acest post, ca sa nu ma dati disparuta. Se petrec multe in viata mea, se restabilesc echilibre, pe care sper sa am puteri sa le platesc. Si nu, tata, nu e vorba de bani.
Scriu fiindca imi era dor si fiindca mie scrisul imi vindeca sufletul, iar maine vreau sa ma trezeasca intr-un chip perfect, exact ca atunci cand m-a trezit in pantecul mamei.
Si mai scriu fiindca nu stiu sa fac altceva atunci cand invat lectii, cand invat din momentul in care ele se arata si cat ma pricep eu a invata.

Stiti, sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face in locul altuia si dorinte pe care nu le poti echivala. Fiecare cu neputintele lui. Innebunesc de ciuda ca tata tot mai fumeaza, cand ar putea sa se abtina, ca mama inca bea cafele, cand le-ar putea inlocui cu ceai, si ca bunicul varuieste-n soare, cand ar putea citi ziare la umbra. Dar inteleg si accept ca nu ne putem lasa de fumat pentru altii si nici ceaiuri sa bem. Eventual putem citi ziare, ca de ziduri are cine se ocupa.
Sunt alegeri pe care nu le putem face pentru altii. Insa consecintele nu sunt numai ale lor. Intrebati-mi parintii pentru ce mi-am cerut iertare zilele astea. Ca am irosit bagajul pe care mi l-au pus in sange cand m-au compus din doua jumatati.’

Dar fagaduiesc fata de mine ca voi recupera tot ce-am pierdut. Nu timp, ci potential. Acela de a face CEVA din timpul care imi ramane. Fiindca cineva mi-a amintit ca nu traim nemuritori. Si bine mi-a facut.

P.s. Desi in UK, ar fi fost gratis si contrar trendului “o clinica din Viena”, am venit sa dau bani pentru a fi tratata de medicii din Romania. Si nu ma refer doar la banii de avion. Va povestesc detalii, dar momentan am altceva mai important de facut 😉

Pagina 4 din 4

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.169 s