Păzeşte-te, că vrăjmaşul e bătrân

Din toată experienţa mea de bătălii duse împotriva celulitei (şi pe vremea când lucram la ELLE am testat multe arme, promit!) şi din toate experienţele prietenelor mele, cred că pot exprima o părere în cunoştinţă de cauză: celulita nu e o boală incurabilă. Dar e un vrăjmaş bătrân, oricât de tânără ar fi fata.

Mie mi-a apărut târziu de tot primul semn de celulită pe buci, eram deja la a ţâşpea cură de slăbire (într-o perioadă de prea puţin timp ca să pot mărturisi fără să trimiteţi pe cineva să-mi care pumni la primul colţ), de şi eu mă bănuiam c-aş fi imună ori că e vreun virus pe care nu l-am achiziţionat împreună cu batoanele de ciocolată. Şi m-a ţinut mai mult decât am meritat, iar când m-a plesnit, m-a plesnit înfloritoare. Aspectul însă nu m-a preocupat prea mult, până m-am făcut beauty editor şi celulita NU mai era în job description. Ce am învăţat atunci, după discuţii cu oameni care au studiat-o, avut-o, terminat-o, recăpătat-o, recuperat-o şi, cel mai important, re-educat-o:

• Împotriva celulitei funcţionează doar o singură chestie. Pe de o parte, o poţi rezolva singură acasă, pe de alta, trebuie să îţi duci bucile la salon. Există aparate cu tehnologii care reduc stratul de celulită şi-l topesc de tot, dacă are sub un metru adâncime. Despre şedinţele astea promit să mai scriu, că am concluzii importante. Însă sfânt este masajul ăla cu cremă anticelulitică. Prea simplu să fie adevărat, dar destul de greu, fizic vorbind, să-l faci. Dada, masajul ăla de după duş. Cremele anticelulitice nu sunt poveşti. Complicăciunea e că nu te dai o dată şi gata cu celulita: uite-o, nu-i! Cine se plânge de o cremă anticelulitică (una bună, nu din cele care ard pielea până să ajungă la celulită!!!) nu a folosit-o corect. (E ca la pilulele anticoncepţionale: dacă îţi ajunge o folie 3 luni şi-apoi rămâi gravidă, nu pastilele sunt proaste!) Perseverenţa e cheia succesului. Grijă doar la pielea atopică, citisem undeva că reprezintă o contraindicaţie. Cel mai bine: întrebaţi medicul, că vă lămureşte precis.
• Mişcarea nu-i face nimic celulitei, dar ajută fundul să se obrăznicească. Mişcarea creşte tonusul. Altfel stă carnea pe tine, dar celulita… tot aşa. Ce face însă sportul este să redistribuie formele şi să „maseze” din interior stratul adipos organizat în celulită, într-un fel în care nu va ajunge nici o cremă, nici un aparat, niciodată. Într-un program de redimensionare corporală e foarte important. Evitaţi electrostimularea, chiar dacă face minuni. Mie mi se pare dubioasă, deşi am văzut efecte evidente şi foarte rapide după ea. Ce nu ştiu însă sunt efectele secundare…
• Nici dietele nu acţionează asupra celulitei, dar merită încercate. Vorbesc de mese echilibrate, nu de nebunii în 5 paşi simpli sau zero porţii de carbohidraţi. Alimentaţia e singura care reglează greutatea corpului, ţineţi minte de la mine. Sportul transformă greutatea (în sensul că poate creşte masa musculară şi o poate scădea pe cea de grăsime), iar masajul reduce din centimetri exact acolo unde vrei. Dar trebuie să vrei cu încrâncenare. Atenţie, asta NU ÎNSEAMNĂ VÂNĂTĂI!

Am scris istoria celulitei fiindcă zilele trecute am primit un Superlike pe facebook, de la Tomata, pentru perseverenţă în lupta pro purtarea fustelor scurte drăguţe vara asta!

 E o aplicaţie Nivea (pentru promovarea cremei Q10 Cellulite), unde se dau sfaturi&trucuri legate de războiul anticelulită. Şi aşa s-a trezit beauty editor-ul din mine! Concluzia e să nu dai o plăcere de moment pe plăcerea finală (iar fusta e doar o parte a acesteia 😉 ). Şi că cel mai bine funcţionează sinergia celor 3 M: mişcare, mese echilibrate şi masaj. Iar prin acest articol transmit profunda mea admiraţie pentru toate surorile de suferinţă, fie ele blonde sau brunete, care nu au renunţat. Care merg pe plajă şi-şi lasă celulita acasă. Ştiţi de ce? Fiindcă asta e o luptă continuă, iar victoria se câştigă în fiecare zi, la fiecare pas şi cu toate acele înghiţituri lipsă. Vrăjmaşul o fi bătrân, dar nu se lasă uşor. Şi are mai mult antrenament decât o şedinţă la sală.