Zilele astea dorm cu mama si alerg prin iarba

De fapt, mai putin cu alergatul si mai mult cu dormitul, dar astea-s detalii.

Chiar daca eu stau, bucuriile topaie in jurul meu, exact asa cum erau ele pe la 3 ani, cand nu aveai nici macar grija de a nu face pe tine. Ce vremuri trebuie sa fi fost alea! Admir gradele de-afara si savurez fiecare raza de soare ce se strecoara printre cliseele care tin umbra vietilor noastre. Dar nici soarele in exces nu e bun, ca de asta ne place racoarea.

Stiu ca povestile despre copiii mici ai prezentului nostru sunt la fel de plictisitoare pentru ceilalti ca cele despre ce ai visat azi-noapte sau cum ti-a dat catelul din urechi. Dar cand visele sunt ale tale si pe catei ti i-ai dorit dinainte de a se naste, parca nu iti mai pasa cine (nu) se induioseaza de felul in care parul sta inele pe umerii aia perfecti, de nici 3 ani de zile.

Ne jucam prin iarba si alergam in toata curtea. La vremea asta, plopii naparlesc in niste pufuri groaznice, pe care le imprastie-n natura si in iarba din curtea alergata. De pe mine ma manca toata pielea si ei a inceput sa-i curga nasul. O alergie trecatoare, nimic iesit din comun. Doar ca ei ii faceau mai bine jocul, iarba si compania, decat mucii sau mancarimile mele generale. Prioritatile la 3 si la 25 de ani difera enorm. Si cand i-am explicat ca-mi face rau sa stau in iarba, ca toata pielea ma mananca si deja era rosie toata, cand eram convinsa c-a inteles si ca ma lasa sa stau pe cimentul din fata ierbii, a venit, din mijlocul ierbii, cu manuta intinsa la mine si mi-a zis:

– Ai inchiedeie  [incredere] ?

Scuzati lipsa diacriticelor, nu scriu de la mine.

foto