În numele tuturor fetelor care au nevoie de mai multă iubire decât merită. În numele tuturor fetelor.

Iubirea nu e un merit. Iubirea nu e un drept, pe care ţi-l câştigi dacă înveţi bine, eşti ascultătoare şi nu vorbeşti neîntrebată. În iubire, dacă despre asta-i vorba-n propoziţie, nu există merite, ci Gesturi. Există feluri de a spune te iubesc printr-un buchet de lalele sau un biberon încălzit la 3 dimineaţa.

O fată ca ea merita…NU toată preţuirea ta, fiindcă asta sună prea comercial, iar iubirile nu se vând la schimb cu preţuiri. Preţuirea într-o relaţie e atât de urâtă, mai ales că de cele mai multe ori vine după ce s-au împărţit reproşurile, pisica şi copiii. Şi când te trezeşti singur cu doar trecutul care să-ţi ţină de cald, constaţi că te faci pe ea nepreţuire.

Ba o fată ca ea găseşti oriunde altundeva. Însă fiecare va avea aceeaşi mare problemă: nu va fi chiar ea. Oamenii sunt surprinzător de asemănători. Atât în calităţi, cât mai ales în defecte. Ce trebuie să vezi însă e dincolo de evident. E momentul acela în care îţi sună telefonul pe silent în buzunar, dar pui mână să-l scoţi şi vezi că e ea. Ce trebuie să simţi e inexplicabilul. În rest, o fată ca ea, ba chiar mai blondă şi cu picioare mai lungi găseşti oriunde altundeva.

Pe-o fată ca ea ai uitat să o iubeşti ca pe o stea? Cât se vede că versurile astea-s scrise de bărbaţi care vor să vândă bilete la concerte de Valentine’s Day. Scrise pentru cosânzene cu minţile însiropate-n Eminescu la prima vedere. Nici o fată nu vrea s-o iubeşti ca pe o stea, nici s-o mângâi ca pe-un bibelou, doar doar să nu se spargă. Plus, relaţiile la distanţă pierd tot mai mult din puncte. Deşi e probabil avantajos să ai câte o stea din asta prin fiecare oraş din ţară…

Pe-o fată ca ea trebuia să o iubeşti cât te iubea? Nu, pe-o fată ca ea trebuia s-o iubeşti mult mai mult.

De fapt, probabil că pe-o fată ca ea…trebuia s-o iubească altcineva.

Mereu am fost adepta filozofiei care spune că, dacă tot faci un lucru, măcar să-ţi dai silinţa. Astăzi am avut senzaţia că am fost zăpăcită cât pentru un an întreg, cât să mă ridic la toată zăpăcenia şi stângăcia de care ar putea un om da dovadă. Un om blond, desigur.

Ce te faci când toate îţi cad din mână, când de fiecare dată trânteşti capacul de la gunoi (când coşul e metalic şi cineva doarme în casă, nu e tocmai cel mai plăcut), când fiecare uşă se plesneşte în urma ta, când furculiţele pică de pe masă, te împiedici de cizmele tale şi parcă unele clădiri s-au pus anume ca să-ţi stea ţie în cale. După ce era să intru într-un gard, mi-am belit degetele de-un perete. Până la sânge, că eram tare grăbită. Şi zăpăcită. Cât pentru un an.

Sunt sigură că n-aţi păţit niciodată.

Iar de restul detaliilor vă scutesc. Sănătoşi să fim până la anul. Astăzi, blondele au luat pauză. Deşi, în mod oficial, au avut un moment când au pus mâna pe telefon şi s-a rezolvat o situaţie. De parcă ar fi fost mâine.

foto