Cât de hăbăuc să fii într-o singură zi

Mereu am fost adepta filozofiei care spune că, dacă tot faci un lucru, măcar să-ţi dai silinţa. Astăzi am avut senzaţia că am fost zăpăcită cât pentru un an întreg, cât să mă ridic la toată zăpăcenia şi stângăcia de care ar putea un om da dovadă. Un om blond, desigur.

Ce te faci când toate îţi cad din mână, când de fiecare dată trânteşti capacul de la gunoi (când coşul e metalic şi cineva doarme în casă, nu e tocmai cel mai plăcut), când fiecare uşă se plesneşte în urma ta, când furculiţele pică de pe masă, te împiedici de cizmele tale şi parcă unele clădiri s-au pus anume ca să-ţi stea ţie în cale. După ce era să intru într-un gard, mi-am belit degetele de-un perete. Până la sânge, că eram tare grăbită. Şi zăpăcită. Cât pentru un an.

Sunt sigură că n-aţi păţit niciodată.

Iar de restul detaliilor vă scutesc. Sănătoşi să fim până la anul. Astăzi, blondele au luat pauză. Deşi, în mod oficial, au avut un moment când au pus mâna pe telefon şi s-a rezolvat o situaţie. De parcă ar fi fost mâine.

foto

Articolul anterior

Amsterdam, ce nu scrie în ghiduri

Articolul următor

All-you-can-eat sau “more-you-can-eat”

12 Comentarii

  1. Cristiana

    Pauza scurta asa de-o rasuflare,da???

    Azi e ceva in aer….eu dadeam vina pe oboseala si sesiune …dar eu azi m-am simtit ffff high … si fara nicio prajiturica de pe alte planete … doar un examen din ala de ai de buchisit 100 de formule 🙂

    sa ne revedem pe pamant curand! :*

  2. Nu esti singura. Azi a fost o zi ciudata :))

  3. Cristiana, atzerizare uşoară! Şi baftă dacă mai e sesiune!

    Manuel, mă bucur să aud/citesc asta .

  4. Valeriu

    Meh, zile de genul asta sunt ”la oridinea zilei”. Dacă ceva nu-mi iese din prima și suspectez un zen ciudat, revin în pat. Preventiv, educativ. Acolo fiind, cel mai rau lucru posibil este să-mi sune telefonul, iar nenorocitul nu ezită niciodată. :))

  5. Lasă, că mie de la o vreme mi-e dor să-mi sune nenorocitul.

  6. Nu-ti fa probleme,cine zice ca nu are zile dinastea, inseamna ca nu traieste, sau e de pe alta planeta

  7. 🙂 Se intampla si altora stai linistita, maine poate veni un alt an comprimat intr-o zi. Noi sa fim sanatosi ca le trecem pe toate…

  8. n-am păţit DOAR o dată 🙂

  9. Mi s-a intamplat si mie de multe ori :)) .. se mai intampla .. indiferent ca esti blonda sau bruneta 🙂 .. sanatate si mai multa atentie :>

  10. Mai avem si zile din acestea! 🙂

  11. yneedrust

    🙂 blonda,o zi din asta eu o numesc ca ‘azi am 2 maini stangi’:-)),cu asta cred ca ti-am spus tot:-)

  12. Oho, aveam zile in care ma intrebam daca apa pe care o beau e apa sau alcool. Eram total paralela cu lumea si in zile din astea prefer sa ma inchid in casa cu o carte in mana si sa nu ma ridic din pat. Sunt sanse mici sa patesc ceva :))

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.427 s