Aici e astăzi cât eu încă scriu; în România e deja mâine. În lumea mea, e senzaţia aceea de “nu-mi vine să cred”:
Că e noiembrie şi nu mai trebuie să îngheţ în următoarele 3-4 luni, indiferent de numărul cojoacelor purtate. Aici alerg în trenciul meu roz de primăvară. Am luat sâmbătă seara paltonul şi era să mor de cald. Sunt vreo 10 grade afară. Şi e soare (bine, nu acum!). Temperaturile fără extreme sunt cele mai bune prietene ale mele. Urăsc frigul şi canicula. Şi iubesc vremea britanică, cine-ar fi crezut!
Că nu mai sunt fata “singură” în grupul meu de prieteni. Singură ori cu vreun atârnache după mine, nici nu ştiu cum e mai rău. Mai bine mergi singură acasă decât cu un surogat şi suflet îndoit. Nu sunt obişnuită să nu fiu eu cea care stă pe colţ, ca să şadă cuplurile pe laturile mesei. Ştiţi, eu sunt o fată care atât de mult şi-a dorit, atât de frumos a visat şi atât de naivă speranţă a pierdut, încât simte că viaţa asta e o binecuvântare. De fiecare dată când el o ia de mână.
Nu-mi vine să cred că asta nu mai e valabil. Că nu mai mi-e dor cu fiecare colindă pe care o aud. Că nu-mi mai cânt durerile în versuri de Crăciun, că nu mai împodobesc case imaginate, din care să mă întorc în paturi goale. Ştiţi, când eram mică, îmi era frică să dorm singură. Dar, de Crăciun, îmi plăcea întotdeauna, fiindcă fixam câte un glob cu privirea şi, uite-aşa, adormeam fără griji… Acum, parcă e în fiecare seară Crăciun (exceptând serile cu gărzi!).
Nu-mi vine să cred că încă n-am scăpat de teama aia că mă trezesc atunci când îl visez pe el. De dimineaţă ne-am trezit târziu şi am mers la biserică. Unde am prins doar predica pe final, dar întregul mesaj. Apoi ne-am plimbat prin oraş, că era soare şi cald. Am luat ceva de mâncare, am venit acasă şi-am pregătit masa, cu prima lumânare din Advent aprinsă. (Am pus poză pe facebook, ca să nu credeţi că a fost un vis) Şi colindele cântând. Nici un dor, nici o durere.
“Dependenţa de nefericire” se tratează. Pot fi un studiu de caz.
Şi, apropo, am o carte care se numeşte aşa. Mi-e frică s-o citesc. Prefer să scriu eu alta.
dorina
Cred ca asta e printre cele mai frumoase posturi de pe blogul tau. Si crede-ma ca am citit multe….
Love is in the air…Atat de frumos…
Da, cred ca ar trebui sa scrii o carte, ai avea ce spune.
Andreea P
Daca zici ca “dependenta de nefericire” se trateaza, atunci mai am o sansa. Raman optimista si caut in continuare reteta. Compensata sau nu 😛
Claudia
Frumos si incurajator… 🙂
Eu inca traiesc senzatia de fata singura din gasca… sau ies cu fetele singure, ca sa nu ma simt o ciudatenie a naturii, desi nu sunt. 🙂 Femei mai frumoase, mai destepte decat mine, sunt la fel de singure.
Astept implinirea de a fi doua suflete ce se completeaza si se bucura impreuna de mesajele trimise de ingerii iubirii. 🙂
Ma bucur ca esti fericita…
Oare voi fi si eu?
Liora
Fericirea in doi vine cand o astepti mai putin. Si vine cu putere, cu forta, ca o furtuna .
Asa-i ea, ii place sa faca surprize. 🙂
Andra :)
Eu nu-mi pot imagina Craciunul fara putin frig si zapada, sunt parti din farmecul lui. Crapa si nefericirea datorita gerului 😛
tanara domnisoara
E foarte frumos ce ai scris. De ceva vreme citesc blogul tau si imi place foarte mult. Keep up the good work si multa fericire iti doresc in continuare! 🙂
iulianmindrila
Te cred o fire independenta. Cred cu tarie ca nu esti dependenta de nefericire. Si daca esti totusi e tratabila prin insasi natura ei
Ciupercutza
Acum un an, pe vremea asta, nici mie nu-mi venea sa cred ca nu mai sunt “fata singura din gasca”.
Noi ne pregatim deja de al doilea Craciun impreuna. Si e la fel de frumos. Ceea ce va dorim si voua (vezi, deja nu-ti mai pot dori doar tie 😉 )
copila blondă
dorina, mulţumesc mult de tot pentru frumoasele tale vorbe. Probabil eşti în situaţii asemănătoare şi de asta ţi se pare vorbele astea atât de preţioase. Căci, altfel, sunt doar vorbe de om copleşit de lucruri bune. Ceea ce-ţi doresc şi ţie. Să tot facem schimb de asemenea experienţe frumoase. Aştept să-mi povesteşti şi tu mai multe…
Andreea P, dacă e vorba de aşteptări şi (ne)răbdări, cred că nu mă întrece nimeni. Dar da, cred că merită. Şi mai cred că lucrurile întotdeauna se întâmplă dintr-un motiv. Chiar şi atunci când Nu se întâmplă. 😉
Claudia, cu siguranţă, dacă aştepţi acea zi cu sufletul deschis şi relaxat. Îmi aminteşti de un mesaj pe care mi l-a trimis mama mai demult. Spunea că, dacă încă nu am găsit ceea ce caut, înseamnă că Doamne-Doamne îmi pregăteşte ceva măreţ. Ştia mama ceva… Cred că şi a ta, dac-o întrebi, ţi-ar spune acelaşi lucru.
Liora, surprize, surprize. Ai vreo veste pentru mine apropo de surprize programate…? 😉
Andra, nunu, sper ca nefericirile să n-aibă de-a face cu gerurile, că pe aici doar bate vântul…
tânără domnişoară, mulţumesc asemenea. Şi mai poftiţi pe la noi!
Iulian, tu ai citit articolul? 😉
Ciupercutzo! Încă eşti aici :)) Heh, şi e bine de ştiut că nu sunt singura mirată că nu mai stă pe colţ, înfruntând superstiţiile locale.
Merci de urare, e foarte frumos să beneficiezi de un extragând bun printr-un fel de alianţă nedusă la primărie.
Şi mă bucur din suflet pentru tine. Era vremea deja demult să ţi se aşeze şi ţie listele cu dorinţe de Crăciun. Sunt foarte curioasă: anul ăsta ce-o să fie?
Liora
@Ah, Copila, n-am! Dar tu stii ca nici nu ma stresez in vreun fel. Si cand va fi sa fie o sa-mi simt inima-n gat de emotie. 🙂
copila blondă
Când va fi, va fi într-un ceas binecuvântat. Eu am citit printre rânduri şi aproape am îndrăznit să mă bucur.
Dar o să păstrez emoţia pentru atunci când se va fi întâmplat. 😉 Poate-mi dai şi mie de veste.
Şi nu te stresa. Cei mai reuşiţi copii se fac la dragoste mare, nu la presiune constantă. Aşa zice mama, cel puţin 😛 cra,cra,cra
Ciupercutza
Hehe, anul asta de Craciun imi doresc o excursie in Turcia … pentru anul viitor 😛 Na, daca ne-am planificat Revelionul din august, e logic sa ne gandim la vacanta de vara in decembrie :)))
Liora
Cra cra cra, sunt de acord cu mama ta! 😉
copila blondă
Ciupercutzo, hehe,aşa fac oamenii chibzuiţi: vara îşi cumpără cizme şi iarna, sandale 🙂 Distracţie frumoasă! Unde mergeţi de Rev?
Liora, :))
Gloria
ei ei, ce te mai invidiez eu pe tine si ce ma mai si bucur.
te invidiez pt purtarea acelui trench roz…si pt faptul ca eu pun multe pe mine si tot imi lacrimeaza ochii de frig.
si da, eu n-o sa scap nici de sarbatorile astea de vesnicele intrebari, dar iubit tot nu ti-ai gasit :))
asa ca enjoy my dear!
BabyRacy
Piiiis!!ma regasesc perfecte.. si what’s best: intrevad speranta>:) o sa-mi fixez un glob pe taan s-adorm fara griji.. si daca ma supar… chiar un dicoball k sa fiu kinky all the way:)) puup!
andreea
nustiu ce sa zic
andreea
va pup