Luna: September 2011 (Pagina 2 din 4)

Argumente ştiinţifice împotriva cafelei

Mi-au venit rezultatele York Test-ului. Pe scurt, intoleranţele mele cu semn de interzis sunt următoarele: lapte de vacă, gluten, grâu, ou (albuş şi gălbenuş) şi, ţineţi-vă bine şi faceţi rost de o batistă, că-i tragic: cafeaua! Acestea fiind spuse, abia aştept să merg azi la consultaţia cu nutriţionistul, ca să văd cum să fac să mă hrănesc cu aer. Din ce am voie se numără fructele, legumele şi carnea. Na, Miruno, trăieşte cu fructe şi legume, că la carne nu mă prea înghesui…

Şi stând eu aşa în răsunetul chiorăitului propriu de maţe, îmi doream un program (cred că nici nu ar fi greu de făcut,doar baza de date e mai complicată), în care să-ţi poţi trece nişte date:

  1. că tu ai intoleranţă la cutare, cutare, cutare,
  2. îţi place să bei cafea de leşini,
  3. dar vrei să-ţi scazi şi colesterolul.
  4. Şi o dietă hipocalorică, fiindcă 3 kilograme în minus n-au omorât pe nimeni.

Adică, eu asta aş trece. Şi să-mi dea o listă cu alimentele recomandate. Altcineva, poate vrea doar să scadă colesterolul şi are anumite alergii. Altul poate are carenţă de calciu, dar intoleranţă la lapte (deşi ăla de vacă nu e nicium sănătos, asta nu e o noutate. Cel de capră e cel mai bun, beţi-l dacă papilele vi-l tolerează pe teritoriul lor.). Ideea e simplă. Mi-ar plăcea aşa ceva. De fapt, cred că nutriţionistul e dotat cu un astfel de soft în capul lui.

Vă ţin la curent. Dar la cafea?!?!?!? pe bune!!!!

🙁

În căutarea sănătăţii pierdute

Şi nu, de data asta nu e vorba de ce mintală. Ultimele evenimente din viaţa mea au lăsat nişte urme biochimice detectate de laboratorul de analize, al cărui medic i-a mărturisit mamei că mi-a repetat de 2 ori colesterolul, fiindcă nu se potrivea cu profilul pacientei. Plus, alte cele. Nu e grav, nu e cazul să ne îngrijorăm, dar nici să stăm cu fundul pe scaun şi mâinile în tastatură. Cele mai noi studii au concluzionat că alimentaţia e un factor minor care influenţează nivelul colesterolului, că mai degrabă stresul şi sedentarismul ar avea importanţă majoră. Deci da, aici mă înscriu.

Mi s-au recomandat vizite la medici specialişti. Şi am hotărât să comit o aroganţă, pe care nu vă sfătuiesc să o încercaţi şi dumneavoastră acasă:

Continuare

Repede, ce rochie de banchet!

În timp ce voi credeaţi că eu mă petrec de zor cu ai mei colegi prin oraş, eu sărbătoream cuminte cu mama, care a venit la mine în weekend. La fel de târziu m-am culcat, dar mult mai deloc beată decât v-aţi fi imaginat. Colegii mei mă ştiu şi mă iubesc aşa cum sunt: o speriată şi jumătate de cluburi şi orice conţine alcool. Nu e chestie de religie, e chestie de gust. Ceea ce e , desigur, cu atât mai ciudat.

Vă scriu de printre genţi îndesate şi pungi adunate, e aşa o nebunie la mine în casă, că mama m-a rugat să-mi facă poză, că e prea haios totul. Strângem lucruri, fiindcă pregătesc plecarea. Nu-mi vine să las nici o carte acasă, ce să mai zic de pantofi! Am găsit cursuri din anul I, scrisori de la foşti iubiţi (mă rog, de la unul, de fapt, dar singularul i-ar fi dat prea multă importanţă declarată), bluze pe care nu le-am purtat niciodată… am senzaţia că-mi violez propriile amintiri, deşi nu sunt sigură că poţi face asta. Eventual, doar una dintre personalităţile tale…

Însă, dincolo de toate astea, principala mea grijă actuală e una de clasică blondă în viaţă: cu ce mă îmbrac…la banchet!

Continuare

Mâine se termină veşnicia

“the end of time” e un vers dintr-un cântec ce tare îmi place. Timpul e singurul lucru inventat de om, care n-o să se termine niciodată. Dac-am putea face aceeaşi chestie şi cu motorina, am fi nişte cu adevărat deştepţi.

6 ani de facultate. Şi şcoala mea, care-a ţinut o veşnicie! Pe care-atunci când o trăiam, o vedeam în plină tinereţe, fără a crede că şi veşniciile îmbătrânesc şi mor. N-aş mai sta nici o clipă pe băncile amfiteatrelor şi nu citiţi vreo nostalgie printre rânduri. Nu m-ar caracteriza. Facultatea a fost ceva tare pragmatic în viaţa mea, n-am făcut-o de plăcere. Că, de plăcut, mie îmi place doar să beau cafele şi să scriu poveşti. Ceea ce nu te duce prea departe în viaţă, eventual doar nu te lasă să dormi. Când te gândeşti la teancul de facturi neplătite.

Însă şcoala celor 6 ani a fost o veşnicie pe care o s-o îngrop în jurăminte de a n-o uita vreodată.

Continuare

Da, mă deranjează că fumezi!

Mi se întâmplă a nu-ştiu-câta oară să stau la masă cu un fumător, eu să mănânc (sau nu, nici nu cred că e important), să fiu întrebată dacă mă deranjează că fumează, eu să răspund că da, ăla să se supere şi gata să fie povestea.

În primul rând, dacă mă întrebi, eu îţi răspund. A, că n-ar trebui să mă întrebi şi ar trebui să ştii tu singur din străfundul bunului tău simţ e altceva. Şi tot la fel, nici eu n-ar trebui să mă simt câtuşi de puţin prost după ce tu pui botul, îţi strângi jucăriile şi pleci de la masă..

E vremea să înţelegem că suntem pe post de egalitate nefumătorii cu fumătorii. Nu e ca şi când ei ar avea drepturi mai multe decât noi sau asupra noastră. Faptul că mă deranjează fumul de ţigară (mai ales la masă) nu e o fiţă. Chiar mă deranjează. Mi se pare că mâncarea are un gust de parcă ai fi tăvălit-o prin scrumieră. Însă aş prefera să nu vă mai deranjeze că mă deranjează, doamnelor şi domnilor, sau că vă răspund sincer la o întrebare. Şi, poate putem rămâne şi prieteni în continuare!

Şi ca să ne înţelegem: a fuma sau a nu fuma e o alegere personală. Fiecare pentru el, ca atunci când îţi alegi chiloţii dimineaţa. Doar că după asta, nu-i dai şi altuia să-i poarte!

Dumneavoastră ce răspundeţi când vă-ntreabă? Purtaţi chiloţii altora?

foto

Cel mai frumos mod de a purta poveşti

Prin parfumuri.

Ştiţi cum există diferite tipuri de inteligenţă, iar unii oameni se pricep la matematică, alţii la română, alţii la sport. Fiecare se exprimă pe limba lui, cum îi vine mai frumos şi mai uşor sufletului său. Pictorul se exprimă vizual, muzicianul sonor, iar parfumierul olfactiv. Eu mă exprim în cuvinte, care-mi sunt cel mai uşor de înţeles. Deşi adesea spun una şi se înţelege alta. Nici arta cuvîntului nu e atât de transparentă pe cât ne-am dori. Mintea e cea mai adevărată comoară a omului. Iar felul în care ea funcţionează e fantastic. Cum transmiţi un mesaj prin muzică mai pricep, e cumva mai aproape de limita mea artistico-primitivă. Dar cum să te exprimi în mirosuri!!! Dacă n-aş fi văzut, nu aş fi crezut.

Continuare

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 155 queries in 0.253 s