Luna: February 2011 (Pagina 3 din 3)

De ce Dylan era ăla sexy

Exact aşa cum există oameni-Mars şi oameni-Snickers (eu sunt din prima categorie), exact aşa cum există oameni-Milka şi oameni-Kinder (eu sunt din ambele), tot aşa există fete-Dylan şi fete-Brandon.

Zilele astea, mă uit la Beverly Hills 90210, seria clasică. A trecut atât de mult timp de când am văzut serialul, încât nici firul epic nu mi-l mai amintesc. Un singur lucru mai ştiu: că mie îmi plăcea de Brandon. Şi niciodată n-o înţelegeam pe verişoara mea Anda (dacă citeşti chestia asta, să ştii că-mi amintesc cum ţi-ai făcut broşă dintr-un cap de Dylan lipit pe o bucată de riglă, de care erai mândră foc! Iar eu eram mândră de isteţimea ta în confecţionarea minunăţiei, că freza preasculată a tipului nu mă impresiona deloc. Aveam vreo 12 ani?)

Recent, am visat într-o noapte că dansam pe o melodie a trupei Andre. Şi-apoi m-am pus pe youtube doar pe muzici din astea elevate, gen 3sudest (nu aşa se scria?! :P) şi Alin, alin. Şi cu puţină îngăduinţă am concluzionat că Genius încă sună actual. A fost drăguţ, mi-am amintit chestii pe care nici nu mai ştiam că le port cu mine. Şi că există butoane pe care poţi apăsa şi revin toate la loc. Săracii de noi.

Între timp, m-am prins şi eu de ce bătaia era pe Dylan şi nu pe Brandon sau pe Steve. Că pe David aproape nici nu-l vezi, la cât e de mic şi pricăjit în primul sezon (până unde am ajuns cu vizionarea). Dar de cum arată acum ce ziceţi? Pe toţi îi vedeţi aici.

p.s. Dacă vreţi nişte recomandări de seriale mai contemporane, să zic aşa, a făcut Pyuric zilele astea o listă. Pe multe le-am văzut şi eu. Pe celelalte, precis mi-ar plăcea. Dac-aş mai avea o viaţă de investit în filme…

sursa foto

El şi ea. Cu libertate între.

După o aprinsă discuţie pe facebook (care începea cu acest citat: ‎”Dacă iubirea echivalează cu libertatea, necesitatea despărţirii dispare.” Osho), cineva mă întreba cum văd eu această libertate într-o relaţie. Andra, îmi permit să îţi răspund pe blog, că e loc mai mult şi e mai intim.

În primul rând, menţionez pentru cei care au deschis televizorul mai târziu sau pentru cei care-au căzut pradă turbulenţelor întâmplătoare, că nu vorbim despre bani, potenţă sau cât de mare o are cutărică. Şi dat fiind că tocmai am fost eu cam cât de vulgară îmi permite legea bunului simţ, vă rog pe dumneavoastră, cei tentaţi să-mi daţi răspuns, să vă abţineţi. Astăzi vorbim de libertate. Frustrările cu portofele dezbateţi-le în propriile buzunare. Nu aici pe blog.

Dragă Andra, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am înţeles că oricât de confortabilă ţi-ar fi o anumită situaţie, la un moment dat amorţeşti. N-ai observat? Până şi în somn ne mişcăm. Fiindcă nu poţi sta în aceeaşi poziţie o noapte-ntreagă, oricât de mult ţi-ar plăcea la început. Şi-ţi mai spun ceva: să-ţi iei întotdeauna singură libertăţile, să n-aştepţi de la celălalt să ţi le dea. Aşa se nasc frustrările. Prima grijă a fiecăruia dintre cei doi aflaţi într-o relaţie e libertatea sa. Nu a celuilalt. Iar atunci când îţi ştii respecta propriile libertăţi, minciuna şi dezamăgirea nu-şi mai au locul. Dar vezi tu, ce ciudat e că noi, oamenii, adesea ne grăbim a ne ocupa de libertăţile celuilalt, ţinându-le şi cerându-le socoteală, uitând că şi noi avem nişte dorinţe. Chiar nevoi. Culmea e că n-o facem din altruism, nici din egoism, ci din ignoranţă. Din inerţia în care am fost crescuţi să repetăm tipare ale “părinţilor” noştri, la xerox. Perpetuând greşeli şi amplificând frustrări. Mi-ar fi plăcut să îţi răspund mai filozofic, mai psihologic şi relevant, dar am zis cum m-am priceput mai bine. Mai degrabă mai concret, decât poveşti. Şi spune-mi dacă greşesc:

  • Target zilnic: un telefon. Scuză-mă, dar aia nu mai e libertate. Prefer să mă sune de 10 ori într-o zi, în care are chef şi dor de mine şi deloc în alta, în care e cu capsa pusă. Că poate mi se ia :p. Nu vreau telefoane date la normă, ci telefoane vorbite cu drag. Niciodată o chestie impusă nu va fi asociată cu ceva plăcut. Nici măcar telefonul cu iubitul/iubita. (Aici îmi amintesc de  lecturile din generală, pe care le-am urât fără să le gust: doar fiindcă erau obligatorii. Poate unele mi-ar fi plăcut.)
  • Marea ieşeală: în oraş cu băieţii. Dacă vrea să meargă, ducă-se sănătos. E drept că eu nu sunt tocmai un expert în relaţii, dar pe mine mă ştiu bine. Îmi place să respir! Iar atunci când eu vreau să ies cu prietena mea, îl informez politicos şi n-are decât să înţeleagă. Mi s-a întâmplat. Eram amândouă în oraş, el m-a sunat că-i cu un prieten. Dacă mai sunt locuri la terasă, m-a-ntrebat. I-am spus că da, mai sunt, dar precis nu pentru ei. A înţeles şi nu s-a supărat.
  • Răspunsul la-ntrebare. Niciodată nu am înţeles teatrul pe care oamenii îl joacă inclusiv la ei în casă. Eu, atunci când pun o întrebare, aştept un răspuns. Aici sunt ca bărbaţii. Nu vreau să mă gândesc că, dacă-mi spui că s-a umplut gunoiul, de fapt, înseamnă că mă rogi să-l duc. Mie să-mi spui direct să duc gunoiul. Poate n-o să vreau, dar măcar n-o să vreau mai puţin enervată. Libertatea e ca atunci când celălalt te întreabă, să-i răspunzi sincer ce vrei, nu ce crezi că s-ar putea potrivi cu ce vrea el. Ştii de ce? Fiindcă asta merge o dată, de două ori, maxim o lună. După care începi să oboseşti să faci mereu ca el. După care o dată explodezi şi începi să-i reproşezi. Normal, el intră în ceaţă. După ce o lună i-ai fost jumătatea perfectă şi cititoarea de gânduri, brusc îţi tună şi fulgeră mai ceva ca pe coastele Statelor Unite. Iar în cazul ăsta, nu te mira dacă singurele chestii rămase unite vor fi astea: statele, nicidecum destinele voastre. (Ce frumos am zis…)
  • Planurile de viitor. Eliberează-te de ele şi niciodată nu pune unui băiat întrebări la care nici el nu are răspunsuri. O fată deşteaptă nu cere direcţii, ci îndreaptă singură paşii pe calea cea bună. O fată deşteaptă nu-i dă niciodată unui băiat ultimatumuri, ci doar îl ajută să se hotărască. Fiindcă oricât de în favoarea ei s-ar soluţiona situaţia, în final toată lumea va şti că fost cu japca. Mai ales ea. Şi ce-am făcut atunci cu “de bunăvoie”? Eliberează-te de orice promisiune şi nu crede în nici o garanţie. Crede doar în moment. E cel mai adevărat lucru pe care îl poţi avea într-o relaţie. ACUMul.

Însă libertate nu e atunci când nu te mai speli seara pe dinţi, fiindcă oricum vine dimineaţa şi trebuie să o iei de la capăt. Să nu confundăm lucrurile. Libertate nu înseamnă că el face duş şi tu te epilezi în baie. Mie nu-mi place nici când mă machiez să se uite cineva la mine. Şi libertate nu e absolut deloc atunci când faci pişu cu uşa deschisă.

Iar libertatea e o premisă a încrederii. Dă-mi libertatea de a rămâne alături de tine, spunea o vorbă celebră (ca să-i mai enervez pe unii cu lipsa mea de originalitate). Eu reformulez: ia-ţi libertatea de a rămâne alături de mine. Şi ne va plăcea la nebunie!

libertate

foto via Shutterstock, cuplu libertate

Otto.ro pune în joc o ţinută de 500 euro

Cine e OTTO? OTTO e ceea ce înţelegeam prin “reviste” când eram mică şi mergeam cu mama la croitoreasă. Aveam eu o mătuşă tare pricepută la din astea, care mă lăsa să-i răsfoiesc cataloagele. În rest, nu prea ajungeam eu la astfel de lucruri fine. Dar şi acum îmi place să miros revistele noi. Nu-i aşa că au un aer special? Mama mereu mă ameninţa că fac alergie, dar asta n-o să mi se întâmple niciodată. Nu de la reviste ori ciocolată.

Bun, acum să vedeţi de ce scriu minunatul articol. Fiindcă între timp, cataloagele s-au mutat pe net, net-ul a ajuns şi-n România şi blondele profită de asta. OTTO.ro lansează un concurs, prin care ne invită să ne compunem o ţinută în valoare de 500 de euro. Alegeţi ce haine, pantofi şi accesorii vă doriţi de pe site şi lăsaţi un comentariu pentru a convinge juriul că meritaţi să câştigaţi premiul. Care-i premiul? Chiar ţinuta! Deci lăudaţi-o. Eventual, puteţi face un colaj (eu am folosit picnik) şi pune link către el într-un comentariu aici sau pe blogul dv. Concursul ţine 2 săptămâni şi se desfăşoară pe 10 bloguri în paralel (pe măsură ce apar postări, pun linkuri; UPDATE: raluxa.com, jeanette.ro, denisuca.com, adinanecula.ro ). La final, un juriu va hotărî care e cea mai, citez, super ţinută. Şi cam asta despre concurs.

Eu mi-am ales rochiţa care mi se pare foarte şic. Fără legătură cu fata blondă. Însă cel mai mult îmi place paltonul. Cred că îmi aminteşte de o tipă pe care am cunoscut-o de curând şi pe care am superadmirat-o. Iar o pereche din asta de cizme îmi doresc şi eu. Să-mi stea bine, zic, că la un metru şi-un zâmbet ale mele…mai greu. Dar îmi place enorm că sunt simple, fără pic de sclipiceală ori cataramă ori ţintă.

Problema la mine e că încă nu-mi dau seama cum îmi vine o haină dacă doar citesc despre ea: ce material, ce mărime, etc. Dacă o văd pe umeraş şi îi simt materialul, ştiu precis ce merită luat în cabina de probă. Dar să îmi imaginez aşa…mai greu. De asta cred că e bine venită oferta asta, să ne antrenăm pe premii căştigate! Baftă!

p.s. M-ar tenta şi nişte pijamale. Da’ până la 500 de euro mă mai gândesc…

rochie (129,90 lei), brăţară (59.90 lei), colanţi (69,90 lei), cizme (259,90 lei )palton (849,90 lei)

LATER EDIT: Concursul trebuia să se încheie astăzi, dar tocmai am fost anunţată că organizatorii au hotărât să îl mai prelungească o săptămână. Baftă în continuare.

LATER EDIT 2: Încă se hotărăşte… Ce să zic, aşteptăm.

Later edit 3: In sfarsit avem castigatoarea!  Se numeste Toana Mihaela (s-a inscris pe adinanecula.ro) La Otto si-a gasit rochia de mireasa! Felicitari si casa de piatra! p.s. OTTO isi cere scuze pentru intarziere. In fata voastra, ca eu sunt tare suparata.

Credeţi că toţi bărbaţii cu bani sunt nişte nenorociţi?

Cred că am mai povestit. Primul meu prieten care a venit să mă ia de-acasă cu maşina conducea o Lada din ’76. Am mai povestit şi de faptul că, dacă poate în Mercedes-uri voi mai urca (mai ales că are tata unul şi mă lasă la volan, sîc :P), în Lade verzi fabricate înaintea mea, nu ştiu. Fiindcă, între timp, habar nu am dacă se mai pot înmatricula astfel de modele altfel decât piese de muzeu. În fine, îmi amintesc că băiatul ăsta îmi zicea că el, dacă va face Bani (ceea ce eu îi preziceam; maşina şi-o luase singur şi tot aşa o şi întreţinea. Asta, pe vremea când prietenii noştri aveau Maşini, la care nu-şi permiteau nici măcar un plin fără să ceară bani de la părinţi), deci dacă va face Bani, nu se va căsători niciodată. Fiindcă întotdeauna i-ar fi frică să nu-l iubească pe el, ci pe “potenţialul” său din portofel. Că dacă ziceam buzunar sau pantaloni, intram în alte dezbateri.

Răspuns: prejudecata cu care am plecat de acasă a fost aia: “Mamă, dacă are mulţi bani, precis vrea să te cumpere. E curvar, mincinos şi libidinos” şi moş de cele mai multe ori, aş adăuga eu. Fiindcă, nu-i aşa, nu e bine să preiei credinţe de acasă fără a le cerne prin propria ta minte. A mea atâta a fost în stare să fete şi, de asta, m-am ţinut bine departe de ei întotdeauna. De tagma asta a bogătanilor, pe care mi-i imaginam cu chelie, ceas mare la mână, bolid cu cutie automată şi o blondă în dreapta. Niciodată eu, nici măcar după ce m-am făcut blondă. Cu toate că locul din dreapta nu m-ar satisface, dacă nu-s eu vreau la volan! 🙂 Şi în acte.

Dincolo de faptul că majoritatea celor cu averi se simt mai frumoşi şi mai puternici şi (uneori) pe bună dreptate, dincolo de faptul că mulţi sunt nişte moşi libidinoşi, mai sunt şi excepţii. De curând, am cunoscut una. M-a impresionat prin educaţie, maniere şi umorul deloc uber-cizelat. Precizez că nu era gay. Ba chiar era şi el cu o uber-lady. Mi-a plăcut mult de ei. Îşi trăiau uber-condiţia cu picioarele pe pământ. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră. Un uber-domn sau o uber-doamnă, un cont în Elveţia şi ceva timp la dispoziţie.

Un sfat? Grăbiţi-vă, că durerile de spate nu iartă pe nimeni!

“O bună doctoriţă”

Zilele trecute, mă uitam la TV la dr. Cristian Andrei cum explica determinismul acţiunilor noastre şi reprezentarea conştiinţei individuale. Spunea el, că după vârsta de 3 ani şi până la moarte noi, oamenii, ne identificăm, de fapt, cu felul în care suntem proiectaţi de către mediul în care trăim. Niciodată n-am crezut în determinism genetic, dar nu m-am gândit până acolo, că mediul ar putea influenţa pînă şi percepţia de sine. Şi povestea tipul cum uneori trebuie să acţionezi asupra mediului în care te învârţi pentru a opera o schimbare benefică la tine. Ceea ce în momentul acela dărâma filozofia ” adevărata schimbare trebuie să vină din interior”. Însă uitasem că, de câte ori schimbarea din interior venea, mereu se întâmpla ceva. Un tulburător de ceva. Ca atunci când eşti la dietă şi se nimereşte Crăciunul în toiul supei de varză. La ce renunţi, că doar n-ai făcut tu Crăciunul! Zic doar…

Astăzi, după un examen cum mi-ar plăcea să fie multe, am înţeles. Avea dreptate omul la televizor. Există oameni care văd lucruri dincolo de ce poţi tu înţelege şi care, prin credinţa lor, îţi dau şi ţie putere.

Înainte să-mi pună nota, mi-a zis ce bună doctoriţă o să fiu. Urăsc cuvântul ăsta. Dar astăzi mi-a plăcut. De nici n-am stat să mă mai uit la notă.

Pagina 3 din 3

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 155 queries in 0.285 s