Exact aşa cum există oameni-Mars şi oameni-Snickers (eu sunt din prima categorie), exact aşa cum există oameni-Milka şi oameni-Kinder (eu sunt din ambele), tot aşa există fete-Dylan şi fete-Brandon.
Zilele astea, mă uit la Beverly Hills 90210, seria clasică. A trecut atât de mult timp de când am văzut serialul, încât nici firul epic nu mi-l mai amintesc. Un singur lucru mai ştiu: că mie îmi plăcea de Brandon. Şi niciodată n-o înţelegeam pe verişoara mea Anda (dacă citeşti chestia asta, să ştii că-mi amintesc cum ţi-ai făcut broşă dintr-un cap de Dylan lipit pe o bucată de riglă, de care erai mândră foc! Iar eu eram mândră de isteţimea ta în confecţionarea minunăţiei, că freza preasculată a tipului nu mă impresiona deloc. Aveam vreo 12 ani?)
Recent, am visat într-o noapte că dansam pe o melodie a trupei Andre. Şi-apoi m-am pus pe youtube doar pe muzici din astea elevate, gen 3sudest (nu aşa se scria?! :P) şi Alin, alin. Şi cu puţină îngăduinţă am concluzionat că Genius încă sună actual. A fost drăguţ, mi-am amintit chestii pe care nici nu mai ştiam că le port cu mine. Şi că există butoane pe care poţi apăsa şi revin toate la loc. Săracii de noi.
Între timp, m-am prins şi eu de ce bătaia era pe Dylan şi nu pe Brandon sau pe Steve. Că pe David aproape nici nu-l vezi, la cât e de mic şi pricăjit în primul sezon (până unde am ajuns cu vizionarea). Dar de cum arată acum ce ziceţi? Pe toţi îi vedeţi aici.
p.s. Dacă vreţi nişte recomandări de seriale mai contemporane, să zic aşa, a făcut Pyuric zilele astea o listă. Pe multe le-am văzut şi eu. Pe celelalte, precis mi-ar plăcea. Dac-aş mai avea o viaţă de investit în filme…
Pisica Roz
Pe mine nu m-ai prins in target aici. Nu mi-a placut BH, nu i-am suferit pe niciunul. Eram mai mult cu XFiles pe atunci… Si clar Dylan era in capul listei de nesuferiti! 😀
copila blondă
Asa-i?! 😛
Mai incearca acum o data, poate-i cu noroc. Chiar si la Dylan. La mine a functionat 😛
anca
Dau oricand serialele contemporane pe BH si celelalte cu care am crescut 😀 Ai mare dreptate cu butoanele…ca si cum retraiesti din nou..what a feeling! (vorba cantecului).
Madalush
Eu eram fascinata (negativ) de toate ridurile lui de pe frunte… multe si adanci!
dojo
Nu mi-a placut niciodata individul si nu intelegeam de ce lumea e in barba. Mult mai frumos era Priestly. Clar 😀
Pyuric
Haha, dupa ce m-am apucat de revazut Beverly Hillsu’ si “Saved by the bell” am inceput si eu sa-i caut sa vad cum arata in prezent toti care jucau. 😀 Dylan imi placea ca arata mai a barbat, fata de Brandon (pe ceilalti nici nu i-am luat vreodata in considerare)…
Rappa_ru
E frumos sa iti aduci aminte de momentele frumoase petrecute de-a lungul timpului:)…cred ca toti facem acest lucru destul de des:)…salutare:)
Andrei
Daca ai vedera 3D bine dezvoltata vei apreicia o fata, chip, cu un relief mai pronuntat, daca cea 2D merge mai bine atunci vei aprecia o fata mai plata, de unde si vorba ca frumusetea e in ochii privitorului; cum ai zis sunt doua genuri de oameni, cu gusturi diferite nu doar la oameni, mie nu-mi placea Brenda, imi placea Kelly
Sadie
Si eu-s tot cu Brandon, iar acum cel mai fain arata Brian Austin Green (il admir in Desperate Housewives).
Am fost mare fan Genius si am avut un poster cat usa semnat personal de ei (asa mi-au scris, cel putin). SI noi mai facem petreceri de aducere aminte cu Andre, 3rei Sud Est, Genius, Asia etc…
Cris
Eu sunt din categoria Bounty 😀
Organizare nunti
Erau tineri, erau frumosi toti. Nu mi-ar place sa mai revad acum serialul, ma ales ca stiu cum arata fiecare la varsta asta. Nu mai are acelasi farmec ca atunci. La fel si cu serialul Dallas…