Luna: December 2010 (Pagina 3 din 4)

Ştii (banking) şi câştigi!

Pe 15 December 2010

„Vorbeşte-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aminti, implică-mă şi voi înţelege“

Cred că acest lucru esenţial l-a înţeles şi BCR-ul: IMPLICAREA e cheia multor succese. Astfel, s-a născut continuarea isteaţă a Şcolii de bani. Veţi spune că e săptămâna concursurilor pe blog sau mă veţi certa că nu v-am anunţat mai repede că undeva în internetul ăsta românesc se întâmplă cel mai mare concurs de online dintotdeauna: Ştii banking şi câştigi! Până şi Mihai Călin e prezent pe site-ul concursului, el se ocupă de adresarea întrebărilor. Domeniul e unul singur de data asta: cel financiar.

E foarte distractiv, trebuie să îţi faci mai întâi cont, apoi ai de răspuns la 10 întrebări în 3 minute. În funcţie de cum te prezinţi, ţi se face un “profil bancar” (Adi Ciubotaru a ieşit eternul boem, nu că i-aş face reclamă, dar mi se pare too good to be true!). După care, următoarea mişcare e să-ţi mobilizezi antenuţele pentru a aduna cât mai multe vizualizări ale acestui profil. Din nou, mijloacele utilizate şi scrupulele folosite rămân la latitudinea fiecăruia… Şi spam-ul e o formă de promovare, ce să zic. Nu înţelegeţi că încurajez, doar prezint opţiunile! 😉

În fiecare săptămână, primele 20 cele mai vizualizate profile bancare vor câştiga câte un card BCR cu 200 RON! Plus, în timpul celor 10 întrebări, poţi primi o întrebare bonus. Şi dacă răspunzi corect, primeşti automat un card BCR cu 200 RON, în limita a 20 de carduri pe săptămână, sau un card Good.bee, in limita a 500 de carduri pe săptămână.

Dar cea mai mare şmecherie e că se dau 20 Dacia Duster, câte una pe săptămână!

Mai multe detalii despre ce şi cum găseşti pe pagina stiibanking.ro. Sau dacă mai ai vreo nelămurire, îl putem întreba pe prietenul Mihai Călin… 😉

Ce credeaţi, că lui nu-i plac blondele? :p

Un concurs care-o să-ţi placă

De Miruna

Pe 14 December 2010

În publicitând cu plăcere

Premiul: un telefon mobil Sony Ericsson Xperia X10 mini cu sistem Android şi 400 de euro pentru shopping!

Ştiţi postul cu dresscode-ul de zilele trecute? Cei de la Sony Ericsson s-au simţit inspiraţi de ţinuta smart chic, încât au zis că prea se potriveşte cu micuţul X10. Aşa că-i musai să-l testez! (Cred că mi-a mers vestea ce telefon antic posed…) Şi ce credeţi, oamenii mi l-au făcut cadou. Şi nu numai atât, mai vor să-l facă dar şi unui cititor de blonde. Cititoare, mai degrabă, căci e telefon de fete. E mic, de asta zic, dar şi treaba asta cu măsura e relativă… Deci avem concurs! 🙂

Asta în cazul în care aţi mai meditat la figura cu ţinutele smart. (Eu am fost vineri acum la o sindrofie, la care am dat lovitura cu o clasică rochiţă neagră, cu spatele gol, scoasă parcă din toate glumele mele ce implicau orice fel de înţolire: mereu spuneam “să-mi iau rochia neagră, cu spatele gol?” eah, acum chiar mi-am luat-o şi mare succes a înregistrat).

Revenind la concurs întrebarea este: CUM AI ACCESORIZA O ŢINUTĂ SMART CHIC? Iar de câştigat nu câştigă cine scrie că şi-ar lua telefon Sony Ericsson, ci câştigă cine are cele mai multe like-uri pe facebook. Am hotărât să mă folosesc de un sistem deja validat, pentru a nu trezi suspiciuni sau vreun fel de îndoială în sufletul participantului. Şi pentru a nu limita din start concurenţii la a primi like-uri doar de le cei cu care sunt deja conectaţi pe facebook (să fie şanse egale, indiferent de numărul de prieteni), am făcut pagina oficială a blogului blondelor, unde se vor întâmpla aceste lucruri.

Cum participi la concurs?

Primul pas e să dai un “like” paginii Si blondele gândesc de pe facebook (găseşti widget-ul în partea dreaptă a blogului). Asta e ca să poţi merge la pasul următor.
Postezi pe peretele acestei pagini răspunsul tău la întrebarea concursului (CUM AI ACCESORIZA O ŢINUTĂ SMART CHIC?)
Îţi inviţi toţi prietenii, neamurile, vecinii şi duşmanii să dea like acestei postări.
După ce ai făcut toate astea, revii aici pe blog cu un comentariu, prin care confirmi că te-ai înscris în concurs. Chestia asta e ca să păstrăm un fel de ordine în situaţie.

Ai timp până luni, 20.12.2010, la ora 14.00 să-i baţi la cap pe toţi să-ţi dea like. Premiul constă într-un telefon Sony Ericsson X10 mini şi 400 de euro! Că acum, dacă tot vei avea accesoriul, e musai să fie şi o ţinută pe măsură.

Şi dacă eşti din Bucureşti, poate mergem chiar împreună la cumpărături! 😉 Treaba e pe bune, eu am telefonul deja acasă.

Căutăm stăpân pentru calculator

De Miruna

Pe 11 December 2010

În Micile bucurii ale zilei

Dacă ştiţi vreun copilaş care are nevoie de un calculator, îi trimitem noi unul!

Zilele trecute primesc unul din cele mai frumoase mailuri de luna asta, probabil. De la Valeriu, un bun prieten al blogului şi al Mirunei, care îmi spunea că a adunat toate componentele pentru un calculator, pe care l-ar face cadou unui copilaş. Nu e vorba de vreun concurs, nu e vorba decât de un lucru foarte simplu: copilul are o dorinţă, el are calculatorul!

Îmi amintesc perfect că eram printr-a cincea când sunam în disperare la ProTV, să-i spun moşului că vreau şi eu un calculator. Mă fascina tasta enter. Şi Mario, că atâta ştiam face pe vremea aia. Nu l-am primit atunci, ci mult mai târziu. Erau vremuri când conexiunea la internet era contorizată în minute şi se făcea cu un bâzâit ascuţit de dial-up. Astea au fost începuturile… între timp, au trecut generaţii de calculatoare prin viaţa mea, dar asta nu înseamnă că am trecut de nivelul “mario” sau că tastele nu mă mai fascinează.

Mai ales în ziua de astăzi, un calculator poate schimba viaţa unui om. Nu vă imaginaţi că e nu-ştiu-ce, Valeriu zice că nu ştie rezolva integrame şi nici masaj în tălpi nu face, dar mă gândesc că e o experienţă fericită, aşa ca la început de an. Adică, nu e vreun candidat la programul rabla, asta vreau să zic. Iar azi, Valeriu mi-a scris că a găsit şi o imprimantă funcţională să o alăture cadoului. Deci, ştiţi vreun copilaş? Plătesc eu transportul, oriunde ar fi în ţara asta.

Pe Valeriu îl găsiţi la numărul de telefon.. . Discutaţi cu el detalii, căci obiectul vine de la el. Eu sunt doar un mesager. Însă garantez pentru seriozitatea omului, căci e printre puţinii care mi-a dovedit că nu e doar gura de el. Respectiv tastele.

Avem şi poză, ca să ştim despre ce vorbim:

Să facem o bucurie unui copil. Şi, Valeriu, să ştii că Moşul se uită la tine! 😉

LATER EDIT: Decizia a fost luată, până la urmă vor fi 2 calculatoare trimise, dintre care unul e în curs de asamblare. Revin cu detalii.

Dacă există un dresscode “smart”, vreau şi eu!

De Miruna

Pe 10 December 2010

În o blonda in lume

Fiindcă îmi place foarte mult şi se potriveşte de minune (câtă modestie!) cu tot ceea ce cred eu (nu neapărat şi alţii, dar na…) despre mine. Ştiu, lucrez la o revistă de modă şi abia acum am această revelaţie…mă bazez pe dumneavoastră că îmi păstraţi secretul. Treaba asta cu isteţimea felului în care te îmbraci cred foarte puternic că nu prea are legătură cu IQul (cu toate că mereu mă întrebam în generală de ce colega care îşi lua mereu cele mai multe haine, trebuia să le aleagă şi pe cele mai hidoase…). Eu cred că are legătură cu sexul! Cu cel al omului, nu cu cel opus. Fiindcă e o FOARTE MARE diferenţă între ceea ce e frumos şi stilat pentru o femeie şi ce e pentru un bărbat. Prima vrea să fie în ton cu moda, să aibă un aer nu-ştiu-cum şi acel nu-ştiu-ce. Să miroasă a parfumuri rafinate (de principiu unul şi bun, că aici bunul simţ are limite imprecise) şi să întoarcă priviri. Să-mi spună mie vreo femeie că o deranjează privirile de admiraţie/invidie ale altora, în afară de ceilalţi participanţi la trafic sau la şantierele din drumul prea-aranjatei.

Bun, revenind la dresscode: pentru bărbaţi, admiraţia faţă de toaleta unei femei vine din câteva elemente simple. Ei nu înţeleg detaliile (cred că e o treabă genetică), pentru ei e foarte simplu: le place sau nu le place. Iar dacă vrei să aleagă prima variantă în ceea ce te priveşte, trebuie să arăţi ţâţe ori fund, talie ori picioare. Oricare din aceste elemente impresionează un bărbat. Ei sunt declaraţi anti sistemul babydoll şi mult prea lăbărţaţii şalvari. Corectaţi-mă dacă greşesc. Preferă oricând o pereche de tocuri în locul prea-comozilor balerini. Bineînţeles, doar atunci când tocurile nu vin la pachet cu o prea mare bătaie de cap cu smiorcăiala dânsei, care nu mai poate de picioare şi de spate şi care nu mai poate, în general, sta la petrecere.

Acum că v-am înnebunit de cap, vă povestesc un simplu şi foarte drăguţ episod de la mine din familie, petrecut acum o vreme: trebuia să-mi însoţesc iubitul la o mare sindrofie, importantă pentru el, că eu nu cunoşteam pe nimeni. Deci, şanse slabe să mă fac de râs. Bun, doar că în nehotărârea-mi veşnică , îmi cumpăr 3 rochiţe: una neagră scurtă, cu paiete, alta cu mult mai puţin sclipici şi uşor cam strâmtă pe fund, mai de club aşa, iar una roz, la baza gâtului, de o lungime decentă peste genunchi. Înainte de marele eveniment, i le arăt dânsului: nimic din ce are sclipici nu îi e pe plac, iar rozul iese din orice discuţii când vine vorba să ieşim cu el din casă. Aşa că ne-am decis asupra unei rochiţe mai vechi, care îi plăcea lui într-o poză. Dacă aş fi ştiut eu asta, aş fi scutit o gaură în buget! Ce gaură! Bun, dezamăgită de gusturile noastre nu diferite, ci taman opuse, mă duc acasă şi i le arăt mamei. Şi bunicii. Şi tatălui meu. Femeile au fost extaziate în ritm cu mine (cred că acum ştiu cu cine semăn), iar bunica a votat de trei ori pentru cea roz (pe care am şi cumpărat-o cu gândul la ea, habar n-am de ce). Tata m-a întrebat ce-i cu această cămaşă de noapte. Şi a ales şi el tot rochiţa veche, din poza respectivă. Eu am ales să nu mai comentez nimic, doar am concluzionat că suntem din filme diferite.

Iar azi mă duc din nou la o altă sindrofie de Crăciun, un soi de bal foarte pretenţios. Pe invitaţie scrie: dresscode smart-chic. Dar nu se specfică în sistemul cui de valori. Unul universal n-aveţi?

sursa

Iubirea mea e o convingere

De Miruna

Pe 8 December 2010

În o copila care respira gandeste si simte

Ştiţi, azi citeam într-o carte, căci mai şi citesc din când în când, cum fiecare dintre noi îşi scrie propria poveste de viaţă. Cu fiecare alegere, cu fiecare decizie. Între dreapta şi stânga. Între aici sau acolo. Între acum sau atunci. Între el sau între cine.

Mai întâi a fost Cuvântul. (Iar eu la poveşti mă pricep.) Care pe mine mă iubeşte mai mult decât aş fi sperat vreodată, care mi se dăruieşte aşa cum nu ar face-o nici un băiat, oricât de prinţ şi de aproape l-aş găsi. Căci prinţi prin zări îndepărtate am mai văzut şi eu. Iar astăzi cuvântul îmi făureşte poveşti posibile, îmi ţese scenarii cu un ochi pe faţă şi două pe dos. Îmi aruncă în faţă nu realităţi, ci sentimente. Nu ale altora, ci ale mele. Îmi sădeşte îndoieli şi îmi spintecă sisteme şi convingeri.

Iar eu stau proastă şi-l ascult, fără a şti din care perspectivă să mă identific. Cine sunt eu: vocea care grăieşte sau sufletul care (n-)ascultă? Căci de durut, mă doare cât pentru amândouă. Perspectivele. V-aş povesti mai multe, v-aş picta detaliile care stau tapet pe mintea mea şi v-aş cere îndrumări ca un copil mic la primii paşi. Dar mi-e teamă de mai multe voci în capul meu. Iar cel mai tare mi-e teamă că una ar putea avea dreptate. Şi nu aia pe care o voiam eu. Nu aia în care eram convinsă a crede.

Azi am citit o carte şi-am stat de vorbă cu un străin. E incredibil ce lucruri îţi poate omul spune, când ştie că nu-l mai vezi niciodată. Aştept o astfel de întâlnire şi cu mine însămi. Sau credeţi că mă iau prea în serios?

Să te uiţi şi-n gura CUI vorbeşte

De Miruna

Pe 8 December 2010

În flori cu mâner

Prin natura şcolii pe care o fac şi a profesiei pentru care mă pregătesc, văd destul de multe guri. Unele mai jegoase ca altele, credeţi-mă pe cuvânt, fără detalii auxiliare.

Doar că cea mai importantă lecţie pe care ar fi trebuit s-o-nvăţ din primul an e că nu întotdeauna gurile murdare sunt cele mai împuţite. Ştiţi? Aşa că, în ultima vreme, am din ce în ce mai multă grijă cu cine şi despre ce subiecte vorbesc. Am tot mai multă grijă ale cui păreri le cer, fiindcă oamenii judecă şi atunci când dau sfaturi. Am tot mai multă grijă ce informaţii împărtăşesc, fiindcă oamenii sunt răutăcioşi chiar şi atunci când n-au nimic de câştigat.

Ce relevanţă are în sistemul meu de valori şi ce pregătire pentru a-şi da cu părerea sunt principalele, dacă nu singurele criterii după care mai pun întrebări. Şi atunci când intuiesc o anumită poziţie, oricât de bine intenţionată, prefer să evit a o ilustra. Sunt lucruri pe care le iau mult prea personal. Sunt critici care mă rănesc. Şi sunt cuvinte spuse ca fapt divers, întoarse ca un bumerang împotriva mea. Sunt atâtea moduri în care poţi transmite un mesaj!

În final, sunt oameni. Şi judecă. De asta, cel mai bine e să te fereşti. Indiferent de ce nume poartă.

La şcoală ne-au mai învăţat că tartrul e mai periculos decât o carie. Chiar dacă nu e aşa de urât. În viaţă, unii oameni sunt mai toxici decât alţii. Haideţi să ne spălăm mai bine pe dinţi. Şi să nu mai cerem păreri de la alţii.

*Acesta e un post în care sunteţi liberi să vă regăsiţi. Dar nu mă întrebaţi niciodată de el.

Luna: December 2010 (Pagina 3 din 4)

Ştii (banking) şi câştigi!

„Vorbeşte-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aminti, implică-mă şi voi înţelege“

Un concurs care-o să-ţi placă

Căutăm stăpân pentru calculator

Dacă există un dresscode “smart”, vreau şi eu!

Iubirea mea e o convingere

Să te uiţi şi-n gura CUI vorbeşte

Proaspăt scoase din cuptor

Urmărește-mă și aici

Categorii

UNDE MAI ARUNC CÂTE UN OCHI

MĂMICI MIŞTO

Statistici trafic