Ştiţi, azi citeam într-o carte, căci mai şi citesc din când în când, cum fiecare dintre noi îşi scrie propria poveste de viaţă. Cu fiecare alegere, cu fiecare decizie. Între dreapta şi stânga. Între aici sau acolo. Între acum sau atunci. Între el sau între cine.
Mai întâi a fost Cuvântul. (Iar eu la poveşti mă pricep.) Care pe mine mă iubeşte mai mult decât aş fi sperat vreodată, care mi se dăruieşte aşa cum nu ar face-o nici un băiat, oricât de prinţ şi de aproape l-aş găsi. Căci prinţi prin zări îndepărtate am mai văzut şi eu. Iar astăzi cuvântul îmi făureşte poveşti posibile, îmi ţese scenarii cu un ochi pe faţă şi două pe dos. Îmi aruncă în faţă nu realităţi, ci sentimente. Nu ale altora, ci ale mele. Îmi sădeşte îndoieli şi îmi spintecă sisteme şi convingeri.
Iar eu stau proastă şi-l ascult, fără a şti din care perspectivă să mă identific. Cine sunt eu: vocea care grăieşte sau sufletul care (n-)ascultă? Căci de durut, mă doare cât pentru amândouă. Perspectivele. V-aş povesti mai multe, v-aş picta detaliile care stau tapet pe mintea mea şi v-aş cere îndrumări ca un copil mic la primii paşi. Dar mi-e teamă de mai multe voci în capul meu. Iar cel mai tare mi-e teamă că una ar putea avea dreptate. Şi nu aia pe care o voiam eu. Nu aia în care eram convinsă a crede.
Azi am citit o carte şi-am stat de vorbă cu un străin. E incredibil ce lucruri îţi poate omul spune, când ştie că nu-l mai vezi niciodată. Aştept o astfel de întâlnire şi cu mine însămi. Sau credeţi că mă iau prea în serios?
Rareş
Nu. Din chestiunile serioase se naşte tot ce e frumos, ludic, năstruşnic. Împărtăşesc dragostea pentru cuvinte. Invers, nu ştiu…
copila blondă
Iubirea naşte iubire, zice un alt clişeu frumos. Iar asta cred că e o relaţie de reciprocitate, cu cuvintele 😉
mamica_de_sebastian
EH…cunosc sentimentele….si aia cu vocile din cap si fluturii din stomac..E frumos..dar o sa doara ca draqu cind e gata
copila blondă
Care fluturi? :/
Andrei
Cand o voce zice ceva, trebuie intrebata care e intentia, astfel vei afla mai multe despre ceea ce zice si de ce zice si cum mai bine sa o multumesti, adica de fapt sa te multumesti, cel putin in parte, asa am auzit eu ca se face.
Oliwer
“Cine sunt eu: vocea care grăieşte sau sufletul care (n-)ascultă? ”
Sufletul este observatorul tacut al gandurilor. El comunica prin sentimente si limbajul lui este Dragostea. Sufletul nu are nevoie de dragoste, ptr ca El este dragoste. Dragostea se ofera nu se asteapta. De fiecare data cand pretinzi dragoste uiti ceea ce esti tu.
Evident ca Tu nu esti gandurile tale, doar te identifici cu ele. Gandurile sunt cel mai mare instrument de creatie. Gandurile viitoare nu sunt ptr griji, ci ptr programari. Gandurile trecute nu sunt ptr identificari, sunt ptr amintirea experientelor. Ganduri prezente nu exista. In prezent, acum si aici este plin de viata si bucurie. In prezent nu judeci (cu gandurile), ci doar observi si simti “bucuria mirarii”
Sufletul tau asteapta de-o viata aceasta intalnire.
ps.Sufletul nu asculta, sufletul te inspira ! El cauta mereu sa experimenteze dragostea. Identifica-l Miruna 🙂
“LUMEA PE CARE O VEZI, ATUNCI CÂND DĂRUIEŞTI IUBIRE NU ESTE ACEEAŞI LUME PE CARE O VEZI, ATUNCI CÂND O PRETINZI.”
Paul Ferrini – “Miracolul iubirii”
mamica_de_sebastian
Copila..fluturii din cap vroiam sa zic:))
dorina
cred ca da !
Madalina
De ce sa astepti o intalnire cu tine insati,cand esti acolo mereu? Mai presus de cuvinte,mai presus de minte…esti tu 🙂
te pupacesc
Michelle
“Dar mi-e teamă de mai multe voci în capul meu. Iar cel mai tare mi-e teamă că una ar putea avea dreptate. Şi nu aia pe care o voiam eu “.
Nici eu n-as fi putut s-o spun mai bine. Cel mai greu e sa fim responsabili de noi insine. Ma duci cu gandul la cat de usor ne e sa acceptam ideea de destin, pt ca ne salveaza de la toate autoculpabilizarile.