Pe urmele demonilor

Zilele acestea citesc ceva plăcut şi deloc solicitant, ba picat în mâinile mele ca dintr-un fel de complot ciudat, o dată cu prima ninsoare. Cei care aţi citit ştiţi despre ce vorbesc. Ceilalţi să stea liniştiţi, n-au pierdut mare lucru. Precizez că aceasta nu este o recomandare de carte, nici măcar un articol propriu-zis. E doar o înşiruire de gânduri, de vise transpuse şi mărturisiri cărora n-o să am vreodată curaj de a le da glas. Decât formă.

Iată-mă.

Despre înşelat şi alţi demoni

Se zicea despre o femeie şi un bărbat. Puşi ca într-o oglindă, nu se iubesc între ei, ci iubesc în două planuri diferite, complet întâmplător intersectate. Şi iubesc – fiecare pe omul lui- absolut, curat şi nebun. Iubesc în felul acela în care doar cărţile scriu, iar oamenii doar îşi doresc să trăiască. Dar momentul întâmplător îi găseşte pe cât de leşinaţi de iubire, pe atât de leşinaţi şi de dor. Căci jumătăţile erau la New York, respectiv la Londra. Cu treabă. Cu navete pe avioane şi conversaţii pe mess. Cu vibratoare în dulap şi unghii roase de necaz. (Tată, aşa era-n poveste, eu nici măcar nu ştiu ce înseamnă cuvântul ăla. “Necaz”, desigur.)
În fine, oamenii se întâlnesc, nu-şi pot ţine hainele pe ei şi cu asta basta. După care e vorba de şters urma păcatului, de pe pielea, aşternutul şi sufletul lor.
Povestea e spusă de ea. Care-şi explică nevinovăţia, aducând iubirea pentru cel de departe ca probă absolută. O banalitate demnă de clasa a 2a, o să-mi spuneţi. Dar finalul (chiar dacă previzibil) întoarce situaţia şi schimbă verdictul. Hainele zburaseră doar într-un vis de-al ei, păcatul fusese născut în mintea ei bolnavă. De dor şi de iubire. Îmbolnăvită de un chip de bărbat, care nici în vise nu-i mai era accesibil. Nici în acele vise măcar…

Un băiat mi-a spus odată că bărbatul poate iubi doar cu trupul, fără să-şi implice şi sufletul în actul trupesc. Iar eu i-am răspuns că şi femeia poate iubi doar cu mintea, fără să conteze că al cui e trupul iubit.

Că urmele se şterg, dar demonii rămân.

Articolul anterior

Rezumatul acestor zile

Articolul următor

De la profă la doamnă

17 Comentarii

  1. Eu cred ca de fapt si unii si altii putem iubi doar cu trupul, Depinde doar cat de suparati suntem pe viata sau cat de “prinsi” de cine stie ce ganduri “necurate”! Insa ideal ar fi sa cautam comuniunea aia trup-suflet care sa ne impace, dar mai ales sa stam cu ochii deschisi, pentru ca in viteza cotidiana de azi s-ar putea sa treaca pe langa noi si sa nu o observam! 😉

    0
  2. Frumos review. 🙂

    0
  3. ouch, mihaela radulescu. :/
    nu stiu, am eu ceva cu autorii contemporani care mi se par inspizi si lipsiti de valoare literara, asa ca…da, am prejudecati. sunt cativa dintre cei care pubica azi care-mi satisfac gusturile, iar raduleasca nu-i una din ei. oricum, ai povestit frumos acolo.

    0
  4. foarte adevarat raspunsul tau … subscriu 🙂

    0
  5. Clepsidra

    … te-as putea consola cu ideea ca toate trec, ca din pacate trec prin noi ( .. prin noi toti, prea putini sunt cei care scapa!), ca toate au un rost si o finalitate si ca poate cel mai important lucru e sa nu regreti nimic.

    PS: cand vrei ceva exista o cale! ( … dar inainte sa insisti, asigura-te ca nu e calea gresita)

    0
  6. as vrea sa postez un comentariu interesant dar nu am cuvinte, nu prea cunosc secretele iubirii, habar nu am daca am iubit vreodata. sunt rece, nu ?

    0
  7. Valeriu

    Whahahaha sună a Sandra Brown :))
    Chestii tare complcate, diferite de la caz la caz.

    0
  8. Te felicit din suflet pentru două momente din articolul tău care m-am emoţionat şi care sunt de un adevăr diavolesc, Miruna:
    1. Metafora iubirii dintre două persoane de sex opus.
    2. Demonii rămân.

    Te îmbrăţişez pentru că ai reuşit să desenezi două probleme pe care le cunosc, dar pe care nu le-am conştientizat în cuvinte niciodată. Aceste două planuri au fost mereu în mintea şi viaţa unui om agitat şi prins în iubiri ca mine, au fost explicate de mine prin sute de cuvinte, deşi niciodată nu am reuşit să pun mâna pe aceste două simple adevăruri. Au trecut, printre dinţii mei uneori încleştaţi, ca bolborosiri şi frustrări, ca explicaţii pentru neajunsuri şi neînţelegeri, dar n-au apucat maturitatea.

    Pentru felul candid şi de-a dreptul uşor (pentru mine) în care-ţi exprimi logica şi felurile în care gândeşti ai aflat în mine un prieten care te iubeşte.

    Sper să înţelegi exact ceea ce scriu.
    Te îmbrăţişez!

    0
  9. naty

    Desi eu cred ca e imposibil sa iubesti doar cu trupul, pentru ca aceea nu mai e iubire ci instinct, unii probabil ca o vad ca fiind iubire. Aceea care cred in existenta acestei iubiri nu si au atins maturitatea emotionala … experienta ne invata!

    0
  10. vise, maica, vise :):)
    …citeste-mi ceva de la poluri…blondy si lasa…zapada ne-nece…
    si inca una si te las…
    make ..coffee, not love 😉
    stay safe !!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=itdNoGtPQ3I

    sarbatori fericite !

    0
  11. Tavi

    “Un băiat mi-a spus odată că…”
    Baiatul ala e un bou.Un anume fel de bou, caci pana si boii sunt de mai multe feluri.
    Sufletul se implica cu mult inaintea corpului.Psihicul are intaietate asupra fizicului.

    “Că urmele se şterg, dar demonii rămân.”Si cateodata bantuie rau si aprig si amarnic.Cu furie.

    Durerea trece, dar cicatricile raman;si cateodata gloria.
    Iar ultima care moare e speranta.Intotdeauna.

    0
  12. Doamneee. Si eu citesc acum ‘Niste raspunsuri’. Eram ieri in tren cand am inceput-o… in minte imi rasunau cuvintele scrise de Mihaela Radulescu, iar pe geam se derulau imagini albe, tivite cu negru… Si toate astea imi dadeau o stare minunata.
    Dar acum stai. Trebuie sa citesc si restul textului tau, nu numai primul rand 😀

    0
  13. artistule, eu am ochii deschişi, da’ tot nu văd mare lucru…

    Mihai, nu e un review.

    ştrumfiţo, da’ până la urmă, nu suntem şi noi tot un fel de contemporani cu scrisul nostru? Şi uite că ne place şi ne citim 🙂
    p.s. Pe mine nu mă interesează cine cântă, dacă îmi place melodia. Nu mă uit cine semnează, dacă textul mă emoţionează. Sau mă pune pe gânduri. Iar între gândurile mele, textul ăla chiar a răsunat. Dacă ai şti ce visez eu de la o vreme…

    puiutu, nu ştiu dacă a înţeles şi el. Băiatul…

    Clepsidra, deci şi demonii trec? şi să nu îi regretăm nici pe ei?
    eu aş zice că mai bine nu ne încurcăm pe ei. Sau îi transformăm în îngeri 😉

    kosmobil, lasă, domne, că eşti tânăr!

    Valeriu, n-ai înţeles nimic.

    Alexandru Husaru, cred că e cel mai frumos comentariu pe care l-am primit vreodată. Îţi mulţumesc din suflet.

    naty, la instinct mă refer, când spun iubire cu trupul.

    windy, şi cafeaua şi dragostea fac bine! 😉

    Tavi, mulţumesc, o să-i transmit.

    Alexa, oooof, înseamnă că am stricat finalul textului respectiv…
    p.s. ultima parte nu mi-a plăcut deloc. Foarte aiuria.

    0
  14. hm. Mie mi s-a parut interesant felul in care s-a jucat, asa cum chiar ea scria, cu personajele si cu detaliile. 🙂
    Apropo, ai observat si ‘jocul de litere’ “Andi”, nu? 😀

    0
  15. Da, da. Dani.

    permite-mi un p.s. Pe vremea lu’ mamă-sa şi tată-so se inventase sms-ul sau am fost eu prea blondă pentru metafora cu telefonul mobil!?

    0
  16. mda, acolo a fost putin aiurea, dar nu spune explicit ca se referea la parintii ei, asa ca… eu stiu? 😀

    0
  17. Cristian

    Bărbatul avea vibrator în dulap? 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 176 queries in 0.227 s