Luna: November 2009 (Pagina 3 din 4)

Cadou de la pacient

Azi mi s-a întâmplat la şcoală o bucurie din aia, care îţi este trimisă ca semn. Nu că mâine va fi neapărat mai bine, ci că va fi într-un alt fel, iar asta e deja foarte bine.

O fetiţă mi-a zis la şcoală: eu pe tine te cunosc! Tu mi-ai lucrat prima dată când am venit aici. Şi de atunci am întrebat de fiecare dată de tine. (ştiu, mi-o aminteam şi eu perfect, mai ales că a fost primul meu pacient în prima zi a anului 5. Dar nu credeam că mai ştie şi ea…) Ştiu şi cum te cheamă: Miruna. Vezi?! Că tot voiam să vii!

Avea vreo 9 ani copila. Isteaţă şi cu ochii mari. Şi mi-a făcut, fără să ştie, un cadou cum nu găseşti în cele mai de lux vitrine: entuziasmul pentru mâine.

Aş fi vrut să-i pot întoarce gestul.

Cadre de viaţă

O urmă în formă de infinit pe geamul maşinii. De parcă infinitul ar avea aşa ceva.

Un picur de pe umbrelă se prăbuşeşte pe mine. De parcă umbrela ar trebui să te ude.

O mână străină ţinându-o pe-a mea. De parcă străinii n-ar avea mâini.

Un moment de tăcere mă strânge de gât. De zici că mi-au mâncat şoarecii limba.

O ciudă nebună îneacă-ntrebări. Suflate în forme. Pe geamul maşinii.

Un singur gest reface o stare. De parcă legăturile nu ar fi existat.

Tot mai des mi se derulează în cap o voce ca la finalurile “de duh” din seriale scoase de pe torrente. In paralel cu epicul palpabil. Un fel de alter-ego, care încearcă să dea cadrelor mele o notă de aparte. Şi chiar de-i poezia tristă, măcar să-nnebunim în versuri albe şi nu în rime şchiopătate…

Bucuraţi-vă de fiecare cadru.

Un nou teaser

Parcă-i scos din filme, dar s-a întâmplat chiar aici la noi. Ce să fie, ce să fie?

şi ca să vă fie şi mai ciudă, atâta vă mai zic: eu ştiu răspunsul! 😛

Personal, nu cred!

În această vedetă devenită peste noapte, apărută în prime-time pe toate posturile TV şi buzele oamenilor, gripa nouă.
Pentru unii e show, pentru alţii e o mare afacere. Şi pentru câţiva, o tragedie. Iar restul se ocupă cu promovarea panicii la foc automat. Că masele sunt cel mai uşor de manipulat ştim cu toţii. E destul de simplu de convins 100 de oameni s-o apuce într-o direcţie, când ai 5 voci puternice, care te urmează, şi 95 de nehotărâţi.

Dar au murit atâţia oameni!

Şi uite că ajungem la vorbele cele dintâi ale blondei. Adevărul nu mai există. Sursele sunt atâtea, încât nu mai ştii ce să iei şi ce să laşi. Teoriile conspiraţiei – consumate pe nerăsuflate şi propovăduite mai ceva ca Evanghelia printre creştini. Spaima – primul gând al dimineţii şi cel mai puternic impuls de a scoate bani din portofel. Criza economică – un subiect demult fumat.
Oamenii mor zilnic. Ni se umflă capul şi titlurile ziarelor cu numărul deceselor cu gripă porcină. Oare s-a întrebat cineva care era până acum rata mortalităţii la gripa obişnuită? S-a întrebat cineva dacă nenorociţii ăia mai sufereau de vreo altă bubă pe vreundeva? Sau e ca în bancul ăla, când moare unu’ care fuma. Călcat de maşină, în timp ce-şi aprindea o ţigară.

Bun, şi pe ce te bazezi când spui că e invenţie?

Pe nimic. Şi nici nu spun că virusul ăsta vedetă nu există, de fapt. Nici că nu e inventat nu spun, că până n-or vorbi porcii să ne zică de unde l-au căpătat, n-om şti adevărul. Cu toate că-i prostie să ai încredere în porci! 😛

Şi-atunci ce, stăm liniştiţi?

Ba bine că nu. Ne putem agita ca sifonul în sticlă, ne putem costuma la metrou ca in filmul Mumia, ne putem da de ceasul morţii de 3 ori pe zi. Adică, să fim serioşi, pretextul îl avem! Dar putem să ne vedem şi de ale noastre alte dureri şi datorii la bancă, nu de alta, dar cu atâta atenţie pentru gripă, plâng săracele că-s marginalizate. Nu vedeţi şi dumneavoastră? Brusc nu mai contează banii, sănătatea-i importantă!

Era şi până acum, fraţilor, dar sănătatea costă, ascultaţi la mine. Luaţi şi mâncaţi calitativ, nu cantitativ, că straturile adipoase de pe abdomen nu ţin decât cămaşa la distanţă. De curea. Cu virusul n-au de-a face. Băgaţi în voi vitamina C şi alţi antioxidanţi, cu simţul măsurii, nu cu simţul lăcomiei. Vitaminele nu îngraşă, să nu v-aud cu prostii din astea, gagici! Dar grija asta trebuie manifestată tot timpul, nu doar când ne spun ăia de la televizor.

Masca pe figură? Iertaţi-mi îndrăzneala, dar e hidoasă şi nu ştiu cât de eficientă. Măsurile alea repetate obsesiv în media sunt bune de aplicat, plus: feriţi capul dacă strănută careva lângă voi. Dar nici asta nu e noutate. În rest, să facem şi o rugăciune, tot din capitolul măsuri bune de luat. Tot timpul, nu doar în criză. Sau gripă, nici nu ştiu cum mai era.

De parcă n-am fi fost în România

Fără nici cea mai uşoară ironie de data asta. Aseară am fost la un concert din cadrul festivalului Sonoro. Vedeţi că nu s-a terminat, ba mai este şi în Cluj-Napoca şi Iaşi. Mulţumesc hoinaru şi Ligia că mi-aţi spus şi mie 🙂

Locaţia a fost de un farmec incredibil, catedrala Sf Iosif e frumoasă oricum, imaginaţi-vă cum e când se umple de acorduri de vioară. Era plin de lumânărele şi crini albi aşezaţi în buchete bogate. Iar lumea a stat şi în picioare. A fost atâta viaţă şi atâta linişte aseară în catedrală!

Iar ca să-mi justific şi titlul: asta a fost într-adevăr senzaţia. Că nu sunt în România. E drept, foarte mulţi străini am văzut. Dar nu tu hapciu-hapciu, nu tu un acces de tuse băbească, nici măcar un telefon n-am auzit să sune!!! Adică…domne, ce facem, ne civilizăm?

Eu aseară m-am deconectat. Şi mi-am adus aminte de Sissi şi de copilărie. Nu mi-a venit să cred, când domnişoara din faţa noastră a rugat un cameraman să reducă volumul din cască. Iar asta i-a scris pe o foaie!

Momentul n-a ţinut mult, că m-am întors la obişnuit, la mailuri şi alarme de telefon, la foitul de la cursuri şi strănutatul din metrou. Dar de asemenea episoade avem nevoie, ca de minutul ăla de aţipeală, care-ţi dă un impuls să te trezeşti. Deja încep să mă bucur că vin sărbătorile. Şi mi-e dor de colinde.

Cei 12 magnifico-fantastici

din online-ul nost’.

Bărbălai, doamnelor şi domnilor, ca să nu lăsăm suspansul să explodeze în monitoare.
Cică să-i votăm. Noi ne alegem cu experienţa, ei cu medaliile. În fine, singura bucurie e că băieţii sunt de chiar, cică au corespondenţe reale, fidele imaginilor. Nu bag mâna în foc pentru toţi, dar nu mai ratez nici un “eveniment monden”, să mă conving! 😛

Mergeţi şi vedeţi, gagici, ce le-a copt mintea fetelor
(de parcă, la ele, vine-vine-pri-iii-mă-vaaa-ra… )  şi vise plăcute…

p.s. Bună-mea zicea că bărbatu’ tre’ să fie un pic mai frumos ca dracu’. Pân-aici i-a fost şi vorbei ăsteia. :-j

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 101 queries in 0.387 s