Ştiu că există mese de bucătărie mult mai ordonate decât a noastră, dar azi am aşezat turta dulce pe acel colţ unde stăteau covrigii. Sau ciocolata începută. Iar cana de ceai am împins-o în cel mai din spate rând, ca să n-o mai văd în fiecare dimineaţă. Cred că îmi şi scot dulapul din funcţie, că e prea plin de lucruri. Goale.
Am trei pahare de vin, din acelea mari ca globurile de cristal, scoase din filmele cu lume multă. Le-am luat de o vreme, ca să sărbătoresc cu amândoi ai mei. Ceva, orice. Sau, mai târziu, cu al meu iubit. Romantic şi degeaba.
De curând, am început să-mi beau ciocolata cu lapte de acolo.
Mai am un ceainic cu două căniţe, primit de la colegii mei anul trecut, cadou de casă nouă. Şi cu indicaţie de suflet, şoptită pe fugă de una din fete. Fără să vreau, i-am spart tortiţa şi n-am îndeplinit făgăduinţa. Tot fără să vreau.
Iar de curând, am început să-l pun ca o scrumieră pentru musafiri.
În casă stau eu şi ecoul tăcerilor mele. Afară stau oameni cu alegeri pe rol. În casă mi-e cald, dar patul e gol. Departe-i cărarea, pe care vrei s-o aleagă. O veni şi momentul fără de praf în pahare, căci vezi, şi lucrurile goale păstreză-n ele cărări nevisate.
Ce frumos a fost…
