Sissi, Kaiserin von Osterreich

Pe vremea când încă mai ştiam să mă joc şi încă nici nu vorbeam bine (da, a existat şi aşa ceva!), puteam sta zile întregi în faţa televizorului, dacă rula SISSI.
Înregistrase mama nişte casete de la o cunoştinţă. Filmul e în limba germană, dar tradus de un nene în română. Şi acum îi aud glasul în timpan, uşor răguşit şi mereu cu acelaşi timbru.
Însă eu ascultam dincolo de traducerea mediocră, le ştiam pe de rost replicile, după inflexiunea vocilor şi emoţia chipurilor.
Mă fascinau gesturile delicate ale prinţesei şi fineţea cu care îşi prindea poalele rochiei ca să poată grăbi pasul. Sau încheietura ei mică şi talia îngustă.

Îmi plăcea scena în care îşi piaptănă pletele şi cea de pe câmpia cu flori, când aleargă spre el, prăbuşindu-i-se în braţe.
Îi urmăream rochia unduindu-se şi cunoşteam plierea crinolinei după felul în care se mişca.
Mai are rost să spun că în toate visele mele şi jocuri în rochiile mamei, el se numea “Franz” iar ea avea părul lung.
Şi de atunci mi-am dorit evantaie, rochii largi şi prinţi cu braţe deschise.
Continuu vizionam filmul. Atât de mult, că s-au stricat casetele. Iar acum constat că există pasaje pe care nici nu le-am văzut. Sau probabil, nu mi le amintesc. Cert e că abia târziu am priceput acţiunea şi am prins ideea. M-a uimit vestea că povestea nu e una fericită şi mă încăpăţânam să recunosc ceea ce în mintea mea apărea înţesat de vise de iubire…
Şi încă mi-e greu să pricep cum priveam la nişte imagini şi asociam cu acţiunea. Şi mereu aceleaşi imagini.
Adevărata împărăteasa nu se ridică la frumuseţea actriţei, Romy Schneider. Am fost la Schonbrunn. Si am revenit acolo. Da’ tot nu m-am săturat. I-am citit poeziile şi i-am învăţat tabieturile. Mi-am pus wallpaper-uri şi-am visat nopţile.
Şi nu a fost ultima dată când mintea mea privea o poveste tristă, dar vedea numai prinţi şi prinţese. Iar, între timp, mi-am sărbătorit şi majoratul.
p.s. Am găsit un interviu cu interpretul lui Franz, care are 80 ani şi e căsătorit cu o tipă de 40. Împreună au doi copii de 15 si 17 ani. Asta micu’ din poză, e el cu nevasta. 🙂

Articolul anterior

Dacă nu noi, atunci cine?

Articolul următor

Primii zece ani îs grei, pân’ ajungi în anu’ trei!

  1. Mélisande

    Am ajuns pe acest blog în urma unui comentariu lăsat de tine pe un altul (“eu ma tot agit,pana se sesizeaza cineva. invat MEDICINA, unde toti viitori mari doctori salvatori de vieti umane isi iau examene cu handsfree. dada, ati auzit bine. asa suna viitoru.”). Eram curioasă să aflu ce UMF urmezi şi am fost surprinsă să citesc că este cel de la Cluj (teoretic este cel mai bun de la noi din ţară).
    Mă pregăteam de eventuale comentarii acide, dar am descoperit acest post şi m-am simţit asemeni unui copil mic ce a descoperit un fluture albastru şi bate din palme încântat.

    “Blondo”, vacanţă plăcută şi mai revin după fluturi. 😀

    À bientôt!

    Semnează: O bruneta de la UMF “C.Davilla” Bucureşti

    0
  2. copila blondă

    ce frumos ai comparat. intuiesc ceva spirit de artist in viitorul medic din tine? 😉
    pot si comentarii acide, din plin chiar, daca esti curioasa intra pe
    http://siblondelegandesc.ro/category/neuron-de-blonda-in-bancile-scolii/

    numai bine, bruneto! Pacat ca nu ai blog, ca eram curioasa…

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 155 queries in 0.255 s