Luna: September 2009 (Pagina 2 din 4)

“Eşti maxim!”

-noua expresie a la Monica Columbeanu, a cărei lansare a avut loc azi la Măruţă în emisiune. A expresiei, că doamna e demult lansată, popularizată şi foarte consumată. De soţul dânsei, desigur. Aşteptăm să aterizeze. Cu picioarele pe pământ, tot desigur. Sau poate, până atunci, se vor inventa noi bancuri. 🙂

Emisiunile mondene sunt surse inepuizabile de râs şi bună dispoziţie. Mă mai nimeresc şi eu uneori să râd, că în rest nu prea ştiu despre cine-i vorba. (Să-mi cadă telecomanda din mână, când l-am văzut pe Ricky Botezat Martin cu ochişorii ăia doi ai lui, ptiuu, să nu fie de deochi! Şi mai aflu că-i şi din Cluj băiatu’, asta ca element de sporit oftica personală. De precizat că atunci când deschide gura, trece-amoru’ – după cum zicea mama unei bune prietene. Acuma, depinde pentru ce o deschide -aş fi replicat- dar din respect, doar am gândit-o.)

Ceea ce nu pricep eu e cum de Cătălin Măruţă rămâne amic cu toţi ăştia de care face un mişto adorabil. Azi cel puţin, a fost aşa: miştocar şi adorabil (Am găsit şi explicaţia: dacă râzi la o glumă nu înseamnă că te-ai şi prins. A, şi ca să se vadă la TV, unii fac orice . Inclusiv, pe ei de râs!

“Cum îl cheamă pe şofer?” – “Mai contează?!”

Da, Monicuţo, contează. Oamenii se definesc şi dincolo de umbra ta. Existenţa lor poate ieşi din extensia imaginii tale. Toţi ne încadrăm în nişte parametri care ne garantează condiţia umană. Din oficiu. Iar a recunoaşte acei parametri necondiţionat te poate ridica pe tine deasupra altora.

Orice altceva e o iluzie.

(Daţi la minutul 2:19, însă doar dacă momentul vă permite o manifestare zgomotoasă. Măruţă e o mare figură, dar senzaţionalul îl face şi şoferul, cum îi intră în joc. Şi cum râde şi ea, Monicuţa) Miştouri nu fac, întrucât femeia şi-a cizelat considerabil stilul oral, adică discursul. Ce, aţi fi vrut să zic limba? Maternă, evident… 😛 Dar e păcat să creadă că dacă ştie cuvinte comune ca peiorativ, inadvertenţe şi gerontofil are voie să ignore nume proprii.


Doar atât

Un link. Astăzi doar atât mai pot.

mulţumesc cui mi l-a dat. am mai visat oleacă.

Draga mea dragă,

Să mă ierţi că îţi scriu în loc să îţi vorbesc, dar adesea mi se întâmplă să pierd firul gândurilor în cascada de sunete care se-nteţeşte. Îmi e mai lesne aşa, doar ştii prea bine, lăuntrul meu va rezona întotdeauna perfect cu hârtia. Iar tu, de vei vrea, vei putea relua cuvântarea, când ţi-a fi mai frig, mai trist, mai însingurare. Nu-ţi garantez vreo alinare, dar măcar o presistenţă în timp şi-n drafturile tale.

Draga mea dragă, pentru tine îmi doresc tot ce e mai bun şi mai sfânt pe lumea asta. Vreau să te ştiu fericită dimineaţa pe pernă sau la cafea sau în perechea de pantofi cu tocuri înalte. Atâta cât îţi permit oasele, nu face rabat la centimetri, sunt cele mai la-ndemână mijloace de a privi lumea de sus. Mai ales când ceilalţi urmează trenduri din reviste. Tu ascultă la mine, să străluceşti nu e niciodată prea devreme.
Vreau să te ştiu ocupată şi preocupată, vreau să te ştiu căutată, dorită şi aplaudată. Atât la serviciu, cât mai ales acasă. Însă, ai grijă. Niciodată nu te crede indispensabilă, că nu există om de neînlocuit. Şi vai de cel care se culcă-ntr-o ureche, că aşa adoarme, şi precis când se trezeşte, e deja prea târziu. Ţine minte vorbele astea.
Vreau să ai curaj să simţi şi maturitate să faci. Să nu-ţi uiţi lecţiile pe care ai plătit mari preţuri, dar nici să le dai altora cu împrumut. Ştii că atunci când îţi cheltui banii tăi, e altfel. E mai pe bune, într-un fel.
Vreau să cucereşti inimi şi să suceşti minţi. Pe ale tuturor, dar nu pe ale oricui. Înconjoară-te doar de calitate, în rest, e relaxare.
Mi-ar plăcea ca într-o zi să mi-l arăţi pe mentor, iar el să fie onorat că l-ai ales. Sunt oameni care caută nu numai motivaţie, ci şi recunoştinţă. Găseşte-l şi mergi după el. Apoi va veni o vreme, când maestrul îşi va urma ucenicul. Cu bucurie şi onoare că l-a învăţat să meargă pe propriul său drum.

Îţi mai doresc să-ţi făureşti alegeri, nu scuze pentru ce-ai pierdut, să-ţi pregăteşti seminţe, fără a te mulţumi cu recolte gata adunate. Dar te mai rog ceva: ţine ochişorii larg deschişi, ca să ai listă cu alternative. Să le vezi pe toate-acolo. Şi când mai dai din ele, tot să-ţi rămână încă multe.
Iar de-ale sufletului îţi spun atâta: nu crede că le ştii pe toate şi ai răbdare, c-a să fie bine. Poţi juca totul pe-o carte, că nu e pielea altuia în joc. Doar nu lua totul la mişto, ca să nu se-nvârtă roata. Şi trăieşte-ţi prezentul, că viitorul e prea imprevizibil, ca să mai avem pariori învingători.

Aştept să te-ntâlnesc la răsărit de soare cu-aceeaşi inocenţă-ntre sprâncene şi-acelaşi calm plimbându-se prin vene. Aştept să-mi spui poveşti nemuritoare, desprinse din istoria ta, iar, printre rânduri, să picuri binecuvîntări în amintirea celei care-ai fost.

Şi nu uita, chiar dacă nimeni nu le poate-avea pe toate … asta nu te-mpiedică să ţi-l doreşti…

Adio, dar rămân cu mine

Copilele au doar vise şi unele întrebări.

Au fost vremuri când aveau şi curaj, prea mult într-o singură doză, care şi aia s-a dus. Semn că au mai crescut. Nostalgia clasei întâi şi dorul cu care privesc bebeluşii sunt alte semne ale aceleiaşi categorii. Au crescut. Iar măiestria de a-şi înghiţi lacrimile în colţul intern al ochiului intră şi ea tot acolo..  Arta prefăcătoriei se câştigă prin exerciţiu, prin răbdare şi uz moral. Cu preţul adevăratelor trăiri.

Sunt pe punctul de a sacrifica autenticul din viaţa mea, cu o maturitate pe care nu mi-aş fi dorit-o niciodată. Dar probabil încă mai e loc de construit încrederi. Şi mi-e frică să nu aleg calea care nu mă va duce niciodată la cea de vârf cărămidă. Dar sunt atâţia care respiră şi cu jumătate din edificiul încrederii în sine.

Eu de ce nu m-aş putea resemna.

sursa

Despre viitor

Despre viitor nu vreau să ştiu detalii, nici măsurători ori date pentru reperat. Căci dac-or fi acorduri graţioase de-ntâmplări scoase din cărţi, le voi culege cu atenţie, gustându-le pe toate bine. Nu vreau să ştiu nici ce culoare ori ce parfum îmi va plăcea, nu vreau păreri de vrăjitoare şi nici urări de la mulţi ani, sentenţioase. N-am întrebări, nu cer răspunsuri, însă-mi mărturisesc o singură curiozitate:

merită oare ?

Nu cred în şcoală

Luaţi-vă două secunde de răgaz, încă o gură de cafea şi respiraţi profund. Iar după ce vă reveniţi, încercaţi să nu închideţi blogul blondelor pentru totdeauna.

Într-adevăr, şcoala e un brand mult prea promovat. Ştiţi Svarovski? Svarovski e o marcă de bijuterii confecţionate din veritabilă sticlă tăvălită prin vopsea. A, şi tinichea de cea mai înaltă calitate, să nu uităm. Aşa e şi cu şcoala. Te fac să crezi că tre’ s-o ai, ca pe cristalele Svarovski. Dar tu, de fapt, găseşti aceeaşi sclipiceală de doi lei pe orice tarabă din Dumbrava (ăsta fiind magazinul central din Sibiu, un fel de piaţă acoperită). Şi la doi lei, ad literam.

Auzeam luni la TV, cu ocazia primei zile de şcoală, despre importanţa ei colosală în educaţia individului. Hai nu zău?

  • Nu cred în instituţia şcolii şi rolul ei în educaţia mea, fiindcă la o analiză cu de-amănuntul, nu ştiu dacă 20% din ceea ce sunt i se datorează. Sau din ceea ce ştiu. Iar procentul ăsta e burduşit de luceferi şi moromeţi, unde pe ultimii aş fi trăit chiar mult mai fericită fără a-i cunoaşte îndeaproape. Zău.
  • Poate am mai zis, dar când directorul liceului nostru a întocmit o listă cu facultăţile la care a intrat fiecare, am trâmbiţat să nu mă treacă nimeni. Deoarece nici a mia parte din reuşita mea de la vremea respectivă şi orice vreme după nu i se va datora vreodată. Rânjetul lui hidos şi mult prea prost igienizat mă bântuie până în ziua de astăzi. Şi e cam singurul lucru care mă bântuie. Noroc că mi-au zis ăia la facultate ce valenţă are oxigenul, că aş fi rămas cu o impresie tare greşită după liceu 😉
  • Nu cred în instituţia şcolii fiindcă “îţi formează” gândirea, expresie pe care mi-o tot repeta mama când venea vorba de făcut exerciţii la mate. Târziu avea să înţeleagă ea mama, că fix formarea aia e nocivă a naibii şi că tre’ să îţi fereşti copilu’ de ea ca de dracu’.
  • Nu cred în instituţia şcolii, fiindcă anulează creativitatea, personalitatea şi orice sclipire poate manifesta un copil. Dar îl învaţă foarte bine un lucru: să se supună.
  • Nu cred în instituţia şcolii fiindcă modifică morfologia creierului prin sfânta repetiţie, mama învăţăturii. Mai ştiţi? Şi nu cred în nici o formă de învăţare pasivă, cu toate că în facultate ne-au zis de enşpe mii de ori că e bine să învăţăm cât mai mult ca să avem de unde uita. Că dacă uiţi dintr-un volum mai mare, tot rămâi cu ceva mai mult decât … înţelegeţi regula de trei simplă.

Dar pruncilor din toată lumea, de şcoală avem nevoie, tot aşa cum ai nevoie de scări ca să ajungi în casă! E vorba de etape, de trepte, care trebuie parcurse. Acuma, ăia mai şmecheri iau liftul şi bravo lor. Însă, şcoala e esenţială pentru tot ce ne învaţă extracuricular. Pentru felul în care ne mişcăm în pauze, pentru prietenii cu care învăţăm să interacţionăm.

Iar cea mai importantă perioadă e liceul, unde e crucial să apuci printre oameni de soi. Ăla e momentul în care îţi defineşti multe sisteme înconjurătoare, iar mediul extern are o maximă influenţă. Căutaţi minţi alese în jurul vostru şi veţi putea da naştere unor minuni. Iar dacă pentru asta e musai să tociţi comentarii şi formule trigonometrice, faceţi-o! Fără să staţi pe gânduri!

sursa

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 122 queries in 0.181 s