Luna: September 2009 (Pagina 1 din 4)

În FHM apar şi cele care gândesc

blondele care gândesc, vreau să zic.

Luaţi de vă minunaţi: Şi blondele gândesc e blogul lunii în FHM-ul de octombrie! Uite-aşa ajung şi eu să citesc reviste pentru bărbaţi … şi să mă laud că am apărut în FHM şi nici n-a fost nevoie să mă dezbrac pentru asta! 😉

(click pe imagine pentru mărire)

N-o să mă căsătoresc “pe viaţă” :D

Acesta a fost iniţial un comentairu la postul Ninei. După cum se vede, nu totul sfârşeşte aşa cum plănuieşti când începe:

Cu regrete, dar eu nu o să mă căsătoresc niciodată “pe viaţă”. Că atunci, când o să iau decizia de a face pasul, o să îmi doresc să fie pe viaţă  e cu totul altceva. Dar asta nu e garanţie că o să se şi întâmple asta. Plus, mă iubesc prea mult pentru a mă promite unuia, oricât de bine mi-ar fi spălat el creierul anterior. Nu suntem femeile unor singuri bărbaţi şi nici bărbaţii unor singure femei. Fiindcă în final, doar noi ne vom rămâne.

Dacă o să mă căsătoresc vreodată, o să fie pentru fix atâta timp cât mi-e bine împreună cu ăla. Iar asta o va şti şi el. Pentru ca nici “binele” nu vine din inerţie. Trebuie întreţinut încontinuu. Iar asta se întâmplă cu jar pe pâine uneori. Siguranţa şi jurămintele sunt moartea pasiunii.

Nina, eu ii admir mai ales pe cei care mai au puţin până la nunta de argint şi decid să pună punct. Dacă tot şi-au sacrficat atâta timp din viaţă, de ce să nu se bucure măcar de ce a mai rămas?! O căsnicie nu ar trebui să fie o proba de rezistenţă, ci un stil de a trăi frumos. Şi mai bine pierzi statutul de “căsătorit”, decât să te pierzi pe tine…

p.s. Însă da, ştiu un cuplu care a divorţat anul ăsta. Dar sincer, nici nu mă mir. Iar pentru el, mă chiar şi bucur.

“Ghemotoc”

Later edit: (că bine ziceţi)


are mama o fetita

Tocmai am reauzit cuvântul ăsta: GHE-MO-TOC.

Moment care mi-a deschis un sertăraş, pe care nici nu mai ştiam unde l-am pus. Mi-am amintit de un cântecel pe care mi-l spunea tata când eram mică:

Are tata o fetiţă cât un ghemotoc
Care creşte mare-mare, cuminţică-foc!

Dar ea a mai crescut şi s-a făcut blondă. 😛
Oricum, mi-e drag cuvântul ăsta.
Ghemotoc.



Fac curăţenie! Pe dinăuntru

Ştiţi că în frigider sunt muuuult mai mulţi microbi decât în WC? E şi logică treaba asta, având în vedere că vasul de toaletă îl dezinfectez măcar o dată pe săptămână, iar frigiderul…(o să-mi reţin sinceritatea aici, întrucât …. am o imagine de păstrat! :P)

Curăţenie facem, praful îl tot ştergem, la suprafaţă totul arată impecabil. Dar ferească-sfântul să o iei cu inspecţia pe după dulapuri, pe la colţuri sau prin ochii soacrei. Unde nu ajunge ştromoiogu’ se adună. Tot aşa şi eu. Îmi spăl hainele, fac duş, mă spăl pe dinţi, mă demachiez cu conştiinciozitate, încerc să ajung în cele mai ascunse colţişoare, şamd. Iar de !!!DOUĂ zile am început şi o curăţenie pe interior. Adică, m-am întors pe dos şi m-am băgat în maşina de spălat! :))

Imaginaţi-vă jegul de pe lume, că pe acolo n-a mai ajuns mopul de vreo 3 ani… (eu treaba asta cu detoxifierea am înţeles-o demult, şi chiar dacă beau numa’ apă plată, lapte şi cafea, iar McDonalds’-ul e pe cale de dispariţie din meniul meu , semnele detoxifierii sunt de fiecare dată colosale…). Să vedeţi ce fac: beau gel de Aloe Vera de vreo lună, să zic. În prima săptămână eram un puturos ambulant, imi ieşeau toxinele prin toate transpiraţiile! De 2 zile însă, am crescut cantitatea la juma’ de litru pe zi. Cum îmi cloncăne prin burtă, nu vreţi detalii. Se dau bombardamente la propriu. Văd şi simt cum scot mizeriile din mine.

Iar azi vorbeam cu un prieten bun despre sănătate şi drepturile pe care le avem. Da, cu dreptul la sănătate ne naştem, căci purtăm în noi un program inegalabil şi perfect funcţional. Dar degeaba îl avem, dacă nu ştim ce face cu el. Ajungem să-l stricăm.

Ca orice supermaşină din cele conduse de ăia de la Top Gear: Nu alimentezi, te uiţi la ea maşină. Bagi motorină când ea merge pe benzină, ajungi la spital. Fiindcă maşina, pentru a funcţiona, are nişte nevoi. Aşa şi organismul nostru. Nu trageţi de el la infinit, că nu e de elastic. Şi nici nu funcţionează pe datorie. Căci ratele costă prea mult. Însă nici sănătatea nu e gratis.

Aveţi grijă şi de covoare, dar nu uitaţi nici de dumneavoastră! 😉

Cabral promovează blondele

Cei care îl ştiţi de la TV încercaţi-l şi pe net.

Şi ia vedeţi ce zice în revista Maxim:

… eu – mică?!

:)))

p.s. mulţumirile i le-am transmis deja de-o vreme

Ultimu’ non-răcnet: pungile branduite

Purtate pe post de prelungire a ţinutei tale, potrivite oricărei ocazii, oricărei ore şi oricărui scop. Fie că-ţi duci gustarea la birou sau şlapii la nuntă, tot de prost-gust eşti.

Să vă explic. Orice formă de plasă mie se pare urâtă, din principiu. Dar nu am înţeles niciodată de ce colegele de facultate veneau la ora de sport cu echipamentul de stat prin casă, dar transportat în plăsuţă Mango, trimisă de la neamurile din capitală. Sau Lee Cooper, mai autohton. În fine, după ce s-au trezit şi cu Guess în Cluj şi s-au împrietenit cu vânzătorii, fetele mele şi-au dat update la plăsuţe. Nu te joci cu te-ncurci, cine mai era ca ele!

Dacă-mi permiteţi, plasele astea de carton, branduite sunt făcute strict ca să-ţi cari textila de la magazin la dulap. Nu de alta, dar nu sunt gândite pentru sarcini mai mari, cum ar fi: ouăle de la găină sau castraveţii din piaţă. Că surprize-surprize nu se mai difuzează regulat. Şi-atunci să vezi surpriză!

E ca şi când umbli cu butelcuţa de Vitel în buzunarul de la uşa maşinii, dar o umpli la robinet. Iar eticheta e decolorată de soare şi de vremuri. E fals! Un sfat: oului îi stă bine în punga aia de zece bani, de la “abece”. Castravetelui, în coşul de piaţă, iar trenning-ului, în ghiozdan. Sau în geantă. Branduită ‘au ba. Iar la nuntă nu se merge cu şlapii decât, eventual, în picioare. Nu pricep de ce ne luăm încălţări-torturi cu asemena perseverenţă.

Probabil, fiindcă ne plac punguţele branduite?

sursa

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.492 s