Fiindcă nu pot da link direct către postul cu pricina, voi menţiona doar sursa şi voi prelua textul ca atare. L-am găsit la Oreste şi trebuia să vi-l arăt.
„Un om curat si zambitor, dupa ce i-a intors Tatalui, rasuflarea de viata, a fost condus de catre ingerul sau pazitor in Regatul Adevarului, unde insusi Fiul a venit sa-l intampine ca pe un sfant.
-Bine ai venit, inainte sa te odihnesti putin, ai dori ceva anume?
-Da, mi-ar placea sa vizitez Iadul si Raiul, ca sa pot discerne definitiv intre iluzie si adevar…
Si, Domnul l-a condus pe om, mai intai in iad, unde era o masa mare in mijlocul careia se afla o oala cu mancare foarte buna. Era un cadru neutru, nici bine, nici rau, ci doar niste oameni foarte tristi si foarte slabi, avand de maini, legate niste linguri foarte lungi…atat de lungi incat nu puteau ajunge sa inghita niciodata. Mirarea omului simplu si zambitor a fost cand a vazut Raiul, unde scena era asemanatoare, cu exceptia unui singur lucru: la masa, oamenii, cu lingurile lungi legate de maini erai foarte fericiti si impliniti.
-Iisuse Hristoase, nu inteleg ceva, de ce oamenii din Rai sunt fericiti, iar cei din iad atat de abatuti si flamanzi, daca si unii si altii au linguri atat de lungi incat nu le pot duce la gura?
Si, Domnul zambind bland a spus: diferenta intre unii si altii este atat de evidenta, incat si pentru noi este o enigma de ce iadul, inca mai are clienti. Ai vazut, ca in Rai, oamenii se hranesc intre ei, iar in intunericul de jos, ei nici macar nu se gandesc la asta!”
