-Şi mie de tine. -Ba mai tare, mie. -Mie foarte tare. -Mai tare decât foarte tare, mie. Şi tot aşa, să nu pierdem şirul… -Când, iubito? -Tot timpul, iubitule. -Şi acum? -Acum mi-e deja dor şi pentru mâine deja, dacă şi dorul trebuie plătit în avans zilele astea.
Să fim realişti, dorul e un sentiment natural între cei care se îndrăgesc (indiferent de tipul de relaţie, chiar dacă referirile mele erau la amoruri de telenovelă şi citate din îmbogăţirea reţelei cosmote, salvarea puştilor chinuiţi. De lipsa persoanei iubite şi a unui act de identitate :p), dar dorul nu e ca non-stopul de la colţ. Ci mai degrabă ca ăla de la parter, care închide când ţi-e lumea mai dragă. Sau pofta mai înteţită.
Deci, dacă-i eşti drag, i se va face dor de tine. Mai mult imediat după ce te-a văzut (că doar nu degeaba s-a inventat prefixul “putere” la substantivul “obişnuinţă”), ulterior din ce în ce mai puţin. Şi asta nicidecum din cauză că intră iubirea la apă, ci din cauză că omul mai are şi alte lucruri de făcut decât să stea să-i fie dor de tine. Repet, asta nu înseamnă că nu mai vrea să te vadă, că nu i-ar face plăcere, că îţi dă papucii. Înseamnă doar că are şi el o viaţă a lui. (a, şi că nu e prefăcut)
Ceea ce nici nu e atât de grav, dacă întrebi bătrânii sau blondele.
Bucur
Mda foarte interesant spus.
Julia
Mda, dupa aceea lucrurile se rodeaza si incerci sa te obisnuiesti cu noua stare de spirit si sa gasesti explicatii de genul: “din cauză că omul mai are şi alte lucruri de făcut decât să stea să-i fie dor de tine…..”
Sa fim seriosi!
Nicu
…vreau si eu 2 kile de dor ca am niste mesaje de transmis ziele astea…aha
Cristian Lisandru
Eu înţeleg că “omul mai are şi alte treburi de făcut decât să stea să-i fie dor de cineva”, dar am – totuşi – o mică problemă: atunci când îţi este dor, nu trebuie să te rupi neapărat de alte activităţi. Îţi este dor şi dacă schimbi o roată la maşină, nu te împiedică absolut deloc dorul… Practic, nu trebuie să întrerupi ceva ca să îţi fie dor… Îţi este. SAU NU ÎŢI ESTE.
sorin
Foarte bine spus, dar nu e frumos sa strici visele copilasilor din ziua de azi. Ai asistat la discutiile apetisante si dulci din ratb, metrou sau pe strada? Eu da si simteam cum mi se ridica glicemia:))
copila blondă
Julia, lipsa dorului se confirma prin cautarea scuzelor, ai mare dreptate. Dar activitatile zilnice nu demoleaza dorul, ci il transforma in alta stare de agregare. De unde se reactiveaza ocazional. Cand il constientizezi
Nicule, doar atat?
Cristian Lisandru, ca iti este dor e o stare de fapt, uneori insa, ea devine stare de moment. Mi-e dor tot timpul de el, ca il stiu departe, dar cand aud o melodie cu legatura, ma gandesc la el si imi e dor. Asta vreau sa zic.
Ca unii vorbesc, de parca toata ziua numa’ melodii si amintiri si dor au in agenda. Oamenii mai fac si pisu, dragilor! Unii se spala pe dinti…adica…nu poti chiar tot timpul!
sorin, noroc ca nu poate exploda! :p
Simona
Subscriu la tot ce ai spus mai sus 🙂
Saturnianul
Păi, de exemplu, în timp ce mă spăl pe dinţi (că tot a devenit un gest mecanic 😉 ) mă gîndesc la ea şi mi se face dor. Şi “o văd” pe ea cum se spală pe dinţi. Sau… mă văd pe mine spălînd-o pe ea pe dinţi, după caz 😀 Iar la sfîrşitul operaţiunii, uite că mi-a fost şi dor dea şi sunt spălat şi pe dinţi. E, merge? ;))
Matei
are u shore?
Julia
Asa ca mai bine trecem mai departe 😉
Nicu
@ Copila Blonda
Breee nu ma vand chiar la toata lumea 😛
somnulescu
eu unul n-am mai auzit de discutii din astea siropoase de ceva vreme 😀
ma limitez la un simplu ” mi-e dor de tine ” …mi se raspunde si gata.
Intr-o relatie nu trebuie sa existe o competitie…un concurs de ” mie mi-e dor mai mult”
artistu
La inceputul relatiei cred ca imi era dor de ea “carnal”. Astazi cand relatia s-a asezat si noi am mai crescut, dorul carnal s-a mai estompat, entru ca ne cunostem deja toate secretele. Insa mi-e dor mereu de siguranta pe care mi-o da managaierea ei de BINE AI VENIT, imbratisarea ei de CE MAI FACI sau sarutul ei de NOAPTE BUNA!
Matei
Nu prea mai suport declaratiile pampoase legate de dorul celuilalt. Si daca mi se facea dor preferam sa o tin pentru mine.. Nu de alta, dar apareau imediat replici de genul : Da cat de dor, dar ai zis pentru ca am zis si eu, nu mi-ai mai zis de mult si tot asa…e un fel de te iubesc dupa parerea mea..dar mai simplu…
Ada
Foarte adevarat… nu-mi plac lipitorile! 😉
Si eu simt dor, poate de ma prapadesc, poate imi doresc non-stop prezenta cuiva aproape, dar asta nu inseamna sufocare si egoism? Si… stiu eu asa, ca atunci cand iubesti, oferi libertate, pentru ca persoana sa se simta confortabil, nu sufocata, nu constransa!
Parerea mea…
pic
Frumos articol.Si foarte foarte adevarat.Gandesti bine 😉
george
Mi se pare mie sau ai scris articolul doar pentru o singura persoana? Chiar asa sa nu-ti mai fie dor deloc !!! … Nu te cred.
Andrei
Mi-e dor sa-mi fie dor ca nu mi-a mai fost dor demult, depinde la fiecare, sunt doruri marunte dar constante, altele au pusee; rationamentul e corect norma de aplicare trebuie personalizata
copila blondă
george, nu esti pe subiect
Matei
@copila blonda..mie mi se pare ca George este FOARTE PE subiect..:))))
copila blondă
Matei, ai tot dreptul sa ai pareri.
Matei
Copilo blonda…nu esti caterinca..
copila blondă
pai ba tocmai ca sunt 😉
Radu Gaspar
Prea mult dor duce la obişnuinţă (sau resemnare) şi după obişnuinţă de obicei apare indiferenţa.
gheghe
mai sunt şi unii oameni cărora le e dor tot timpul, fără o direcţie pre-definită. fără cineva anume.
moi
..te-am vazut la o terasa in parc ieri pe la 5.. Erai intr-o rochita in carouri.. daca imi amintesc exact.. Dar ochii mei mai mult iti cautau privirea.. Erai siblondelegandesc.ro in momentul acela pentru mine.. 🙂 Cred ca daca o tii asa.. cine stie, poate e de mai bine 🙂
Succes!
copila blondă
moi, 🙂 daca era rochita, precis eram eu! 🙂 sunt mare fan vara asta :p
a fost mama la mine si i-am aratat lalelele din Cismigiu, inca incerc sa o conving ca nu ne numai praf in Bucuresti
daca o tin tot asa? nunu, trebuie sa o tin mai bine!
merci fain, succes si tie!
livia
ian mai lasati voi toate comentariile este de prost gust,daca spui ca tii dor inseamna ca asta simti….da sa te spele pe dinti sau alte chestii….ian mai lasatio dracului…..mai dadetiva seama la ceea ce scrieti,da sunt deacord ca fiecare cu oarerea lui…dar totusi uitativa ce scrieti…