E vremea postului mare, când marketingul faptelor bune e cea mai profitabilă afacere, când criza datoriilor morale ne ajunge din urmă, ne tulbură nopţile şi ne goleşte buzunarele.
Nu masa îmbelşugată de Paşti spală păcate, nici condica semnată în biserici. Ba chiar nici campaniile umanitare făcute vedetă peste noapte. Iertarea porneşte cu ceilalţi, dar, pentru a fi desăvârşită, trebuie să ajungă la tine. “A ierta” trebuie aplicat cu formă reflexivă. Şi e mai greu decât am crede, vă asigur.
Ştiţi unde se vede cel mai des chestia asta?
În răspunsurile copiilor, care îşi motivează lipsa mişcării cu “nu am timp” şi a lecturii suplimentare, cu “sunt obosit”.
În ticurile părinţilor, care îşi cumpără bone, fiindcă “nu au timp” să-i ducă la şcoală, şi plasme performante, fiindcă “sunt prea obosiţi” să mai spună poveşti.
În blocajele din traficul de dimineaţă, fiindcă nu mai ai timp să ajungi la fix la birou şi eşti prea obosit să te trezeşti mai repede. În fiecare dimineaţă care urmează.
În pauza de prânz, când nu mai ai timp să ieşi după o gură de aer şi te mulţumeşti cu o gură de cafea. În loc de prânz. Că eşti prea obosit să urci la cantină.
În prieteniile din copilărie, când nu mai ai timp să te suni unul pe altul, ca să păstrezi legătura. Dar să-ţi întrebi clienţii de sănătate nu mai eşti obosit. Sau eşti, dar tot îi suni.
La masa de seară, când nu mai ai timp să pre-găteşti ceva de Doamne-ajută şi bagi în tine primul junk aflat la limita legalităţii de expirare. Şi faci chestia asta singur, că celălalt a fost prea obosit să te mai aştepte şi pe tine. Cu cina.
La duşul de dinainte de culcare, când nu mai ai timp să te dai şi cu lapte de corp sau eşti prea obosit să mai ştergi şi cu mopul.
Când i te întinzi obosit alături şi nu mai ai timp. Să iubeşti…
Weekend-ul ăsta am fost la Sibiu. Şi am constatat ceea ce auzisem adesea anterior, dar contraziceam puternic. Puternic, dar neargumentat, din păcate.
Puţină lume la eveniment. Despre promovarea lui nu îmi pot da cu părerea, că nu am fost acolo să văd. Dar organizarea a zis că a acoperit mass media, ziare şi tv locale, afişe, tot tacâmul. Dar lumea nu s-a înghesuit. Şi cei care au fost acolo se uitau sceptici şi cu o sprânceană ridicată la orice.
Reticenţa publicului sibian vorbeşte urât despre locuitorii unui oraş îndrăgit. Dar am impresia că se face confuzia între aparenţă şi esenţă. Sibiul – în valenţele lui de astăzi- nu mai aparţine sibienilor, am mai spus-o. Şi cred că asta trebuie înţeles în cel mai pozitiv sens posibil. Ca imagine şi notorietate am făcut paşi de uriaş, însă în esenţă am rămas aceiaşi. E ca şi cum ţi-ai cumpăra un nou ruj de la Dior, dar ai uita să te şi speli pe dinţi.
Iar vestea se duce. Şi mirosul la fel. Din gură în gură.
p.s. Pentru noi a fost un succes, all in all. Fiindcă nu cantitatea oamenilor contează, ci calitatea celor cunoscuţi.
În fix o oră intru-n examen. M-am pus pe la 12 în pat, la 1 jumătate încă nu adormisem. La 4 m-am trezit şi m-am chinuit să adorm la loc până pe la 5. Când am renunţat şi am aprins lumina. În momente din astea mă întreb cine mama naibii m-o fi pus pe mine să joc în asemenea horă. Că tot mai des mi se pare că aşa m-am săturat! Că e vremea să încep şi eu să am responsabilităţi. Că vreau să fiu om mare.
M-am perpelit sub plapumă şi am visat urât. M-am trezit cu o durere de cap mai groaznică decât cea cu care m-am culcat. Am mai citit o dată dentiţia temporară şi mi-am făcut o cafea. Cu toate că…nu cred că am nevoie de bătăi de inimă accelerate.
Şi când mi-am pus periuţa de dinţi în pahar şi mi-am văzut mutra ponosită în oglindă, mi-am amintit de o promisiune făcută cu ceva timp în urmă mie. De către mine. De care uitasem. De promisiune:
Să nu ne mai plângem atâta. De milă.
De astăzi până duminică, la Casa de Cultură din Sibiu are loc ceea ce se cheamă Salonul Internaţional de Frumuseţe şi Sănătate, o expoziţie care se întâmplă live, acolo. Eu abia vineri ajung în oraş, că am examen şi-i musai să particip. Dar o să fiu la expoziţie de dimineaţa până seara, şi nu doar în calitate de gură-cască 😉 ci de susţinător înfocat şi consumator fidel al suplimentelor nutritive cu Aloe Vera. Care au făcut minuni în familia mea şi apoi, mie. Nu vă povestesc cum am ajuns la ele, că e trist. Important e impactul lor. Despre asta sunt gata să vorbesc ore în şir.
Dacă mă vedeţi, trageţi-mă de mânecă. Doar aşa e frumos, să-ţi saluţi cunoscuţii. Super, deci, în weekend-ul ăsta avem program! De înfrumuseţare! :>
Îmi zicea o prietenă zilele astea, că a citit în ceva revistă despre noul deodorant multitasking de la Dove. Care cică pe lângă funcţia de deodorant, acţionează cumva şi pe firul de păr şi îl face mai subţire şi mai fin, încât, în timp, pielea subraţului va rămâne mai mult liberă de părul nedorit. În sinea mea am crezut că aberează fata, că de la atâta chin epilator ce tre’ să-ndure regulat i s-a făcut cu halucinaţii şi peştişori de aur care îndeplinesc dorinţe. Vestea bună e că n-am avut dreptate. (Ştiu, acum mulţi se vor bucura, hahaha, în sfârşit îmi dă cineva peste nas!) Chiar s-a inventat minunea, am primit-o şi eu. Arată ca un dedorant cu fîs, obişnuit, miroase a proaspăt şi scrie pe el „hair-minimising”. Acuma, aş şti eu un loc pe unde m-aş da cu el…şi cine ştie, poate mă aude careva şi vine cu-o invenţie!
Şi dacă tot vorbirăm, să ştiţi că nu e doar datoria femeilor să-şi alunge firele rebele de prin zonele vizate de împuţire cronică. Adică, domnilor, ştim că vă e drag fiecare firicel de păr, pentru simplul motiv că e al vostru, dar mai degrabă ar trebui să vă fie dragă igiena personală. Dacă nu îţi epilezi părul de la subsuoară şi ăla din chiloţi nu înseamnă că eşti mai bărbat decât ăla care face chestia asta. Epilatul în aceste zone nu e semn de metrosexualitate, nici de homosexualitate, nu taie din potenţă, ci eventual creşte „potenţialul” erotic…al Ei. Fiindcă părul ăla în exces e scârbos al naibii, crede-mă. Plus, dacă ţi-e cald şi transpiri, te transformi în orice, numa’ în ceva sexy nu. Asta, şi din punct de vedere vizual şi olfactiv. Ca să nu mai zic tactil şi gustativ, dacă se ajunge până acolo…
Deci să ne păstrăm bunul simţ şi să renunţăm la firele de păr. Vă ţin la curent cum merge cu Dove-ul cel nou, dar dacă înregistraţi ceva succese înaintea mea, strigaţi acia, nu de alta, da’ vine iepuraşul şi am o grămadă de prietene care ar merita o bucurie. 😉
