Să vă spun aşa: după ce ieri am dormit vreo 3 ceasuri în loc de sfintele 8 de somn necesar funcţionării fiziologiei personale şi după ce am pierdut şirul cafelelor ingurgitate (motivul nefiind o notă ţintită, ci o promisiune făcută), iar inclusiv bunul simţ al acordului logic între subiect şi predicat m-a părăsit fără regrete, cofeina se încăpăţânează să mi se plimbe prin vene. Şi m-a ridicat din pat la 9 dimineaţa. Sâmbăta!!!
Iar pe net (m-am spălat pe ochi înainte, am şi aerisit în cameră, nu săriţi!) găsesc la Sebastian un test haios, care cică îţi arată vârsta bătrânului tău creier. Durează 2 minute, pe ecran apar câteva cifre, după o secundă dispar şi figura e să ţi le aminteşti şi să le clickuieşti în ordine crescătoare.
În ceea ce priveşte rezultatul obţinut de mine în contextul culorii părului, orelor de somn şi aparenţelor, acesta mă bucură într-un fel. Mai ales că se putea şi mai rău. Adică, dacă i s-ar cere părerea lu’ tata, mai mult de 11, hai 12 nu mi-ar da… :p
p.s. Ştiu,în ultima vreme am două obsesii. Testele şi învăţatul. Da’ uneori e un strop de fun şi în astea..
p.p.s. Ştie careva chineză?
Sandossu
mie nu-mi merge testul asta, dar oricum e tanar si necopt creierul meu. Doar neuronii ce-au imbatranit si murit, mare parte din ei.
copila blondă
De ce nu va merge? 🙁
Nicu
Mosule ce tanar sunt 😛 🙂 22
Da’ mai ai bre multa sesiune?
copila blondă
ueeeeeee, mă înclin, domnule! 😀
Ohooo, teoretic nici n-a început sesiunea! …
Beta
29, e bine? :))
Buddha
Ştiu eu chineza…
Moretta
La naiba, mie imi dadu 40.
Asta in cazu’ in care am aproape 17.
Geez…
zoli
eu…37 si am 24 de ani.
faza e ca…poti sa trisezi,involuntar,adica mergi pe ghicit 🙂
in fine…dar nu inteleg o chestie, cu cat e varsta creierului mai inaintata,e de bine? sau e de rau? 🙂
gheghe
ceva nu-i in regula cu testul, nu-i destul de exact. prima data a zis 33, a doua oara 25
maniak
36 prima data…
Alya
34 mi-a dat 😀 (eu am 22) 😛
nina
36 din prima. pentru cei carore nu le merge testul, incercati aici:
http://flashfabrica.com/f_learning/brain/brain.html
Simona
ok… i am 40???? :O whaaattt???
Dee
Tare testul, desi irelevant. Oricum, mi-a dat 25 prima data, apoi 22 si gata, nu ma mai joc, ma intorc la invatat. 🙂
aerosoul
La 22 de ani am iesit de 20?:)
I’m still fresh! 😛
Alexa
dar eu la la aproape 17 de 2 ori mi-a dat 120 de ani =))
Alinush
37…
mama are un elefant albastru
mi-a dat fix varsta mea 😀
ce face sesiunea din blonde.. :O 😀
dheo
38 din prima in conditiile in care am 17 in realitate…sa fie bine asta?
Moretta
Gata, m-am prins cum functioneaza:
Cu cat le ‘vezi’ mai bine si reusesti sa le ordonezi crescator, cu atat mai tanar vei fi. Astfel, un campion va fi foarte, foarte tanar.
E rau daca la rezultat ai o varsta inaintata. Damn, credeam ca 40-ul e de bine, dar nu e :)) Bravo celor care au obtinut varsta in jur de 20!
Moretta
Imi mai facui o data testul. Am 33 de ani 😛
Leo
dupa o zii intreaga de agitatie mie mi=a dat 57 si am 17 …
ps ai leapsa de la mine 😀
Zee
34.. hahaha..dupa o zi intreaga de stat CU CArtea pe burta si cu ochii in carte 🙁
Cristian
27 de ani cică
Leo
http://srv.diacritice.com/# poate te ajuta sa traduci textul in chineza:))
cetatzeanu'turmentat
Blondo, suntem de-o varsta 🙂