Luna: August 2008 (Pagina 3 din 13)

Oamenii vorbesc singuri

Azi e monologul la modă. Sau nu, m-am exprimat greşit, nu e la modă, ci se poartă. Se poartă între prieteni, între cunoştinţe, în familie şi între soţi. Se poartă în toate acele discuţii care nu implică ce mâncăm deseară şi la cât vii acasă. Adică, în toate acele discuţii care contează.

Singurătatea e singura constantă în viaţa omului. Ciudat e însă faptul, că ea este o afecţiune dobândită, nu congenitală. E ereditară, dar câştigată. Nu e “din naştere”, dar e “de la naştere” încoace până în clipa morţii. Când spasmul trecerii e resimţit la nivel strict individual. Ce e după, nu vă pot spune. În primele forme ale existenţei sale, omul se însoţeşte de fiinţa mamei, el fiind singurul care îi cunoaşte bătăile inimii din interior. Vibraţie, de care îşi va petrece o viaţă, fiindu-i dor. Însă momentul despărţirii e tragic pentru prunc, căci senzaţia este de teamă profundă şi sufocare acută. Senzaţii reprimate ulterior pe măsura maturizării, dar răbufnite în cele mai ciudate din manifestări, ca o fistulă recidivantă.

Iar, în final, singurătatea e singura care ne rămâne.   E un exerciţiu de mare forţă interioară să înţelegi formula asta cu diferite variabile în calcul, raportată la diverşi indivizi. Şi atunci când vom fi capabili a o aplica la celălalt, la cel care, ocupat fiind cu propriul său monolog interior, ne întrerupe firul epic pentru a ne invita să mai luăm o prăjitură, atunci vom dobândi o grozavă înţelepciune şi vom scuti o teribilă suferinţă.

Fiindcă şi noi, la rândul nostru,  suntem la fel. Fiindcă nu mă interesează ce-mi spui, dacă tu nu mă asculţi pe mine. Am închis cercul şi-am încălecat pe-o şa. Vicioasă şi ea.

Exerciţiu de imaginaţie

Vă provoc la un exerciţiu de imaginaţie.

Eu locuiesc pe o stradă cu nume comunist. Înainte îi spunea altfel, tot comunist. Nu ştiu sigur la ce se referă “înainte”, probabil la diferenţa dintre comunist şi mai comunist. Oricum, de rău.

Să vedem: Se redenumesc străzile în oraş, după personalităţi contemporane şi neutre din punct de vedere politic. Există aşa ceva? Oare avem valori, care să nu fi fost crescute artificial la umbra vreunui partid din conducere? Găseşte un nume pentru strada ta!

Repet, două condiţii: să fie în viaţă, dar NU în viaţa politică. Idei? Spor la căutat! 😉

*joc iniţiat de Bubu pe drumul spre Olimpiade (memoria involuntară e de vină pentru acest post. şi Bubu, care pune îşi pune prea multe întrebări)

Am îmbătrânit?

Clasa a 9a: întâlnire cu prietena mea, o plimbare pe centru. La Perla mâncăm prăjitură. Iubitul îmi cumpără trandafir de la un cerşetor. Glume că nu ne lasă părinţii în oraş. La 9 acasă.

Clasa a 10a: plec de acasă după 9 seara. Suc la 3 dimineaţa, dacă mai am chef să stau cu el o oră. Ai mei n-au cronometre, iar eu, oră de venit acasă. Weekend-urile mi le amintesc în nocturnă.

Clasa a 11a: cură de slăbire şi primul te iubesc.

Continuare

Steve Jobs

Mereu am ştiut că drumul este mai important decât destinaţia. Şi “connecting some dots” dintr-o carte care mi-a luminat azi mintea şi clipul acesta, trag concluzia că a te afla în mişcare pe drum contează poate cel mai mult. Însă ce cale prezintă garanţii şi certitudini, în afară de cea căreia îi ştii Povestea? Deznodământul. Destinaţia.

Când vi se recomandă un film bun, doriţi să îi aflaţi şi acţiunea? – Nici eu. “Nu îmi spune ce se întâmplă!” Pentru că oricât de bun ar fi, astfel şi-ar pierde din farmec. Iar eu, din interes. Fiindcă farmecul constă în experienţa propriu-zisă. În cale.

Stay hungry, stay foolish!

p.s. dacă ştie careva de vreo subtitrare şi-mi zice şi mie, îşi face pomană cu o blondă neajutorată :p (aş vrea să îi arăt şi mamei)

via Andrei (să aibă oare legătură cu ultimul tău post şi cu opţiunea “help to enable”? -just 2 dots I’ve connected 😉 Are you reading my mind??? )

Love alarm for ladies

Unfortunate Coincidence

by Dorothy Parker

By the time you say you’re his,

Shivering and sighing,

And he vows his passion is

Infinite, undying,

Lady, take a note of this:

One of you is lying!

😉

Ştiaţi că…

(unul din posturile mele pierdute mi-a amintit de treaba asta. De fapt, e semnătura unui coleg pe mail)

…în corpul omenesc există un nerv care face legătura între globul ocular şi anus ?
Se numeşte Nervul Optic Anal, şi este responsabil de viziunea căcăcioasă despre viaţă. Dacă nu credeţi,

Continuare

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 112 queries in 0.564 s