Că viaţa bate filmul nu e noutate. Dar când viaţa ta bate filmul, rămâi cu mandibula atârnată şi ochii holbaţi tâmp.
Zilele acestea mă confrunt cu nişte “probleme” organizatorice majore, care implică decizii oarecum într-un timp viitor al condiţionalului optativ. Cred că aşa ceva nu există, dar hai să-l inventăm! Ştiţi cum e aia când îţi trec prin cap diverse scenarii cu “dacă ar fi” pe colo şi dincolo, de te vezi cu ochii minţii (nu ăia holbaţii) şi încerci să-ţi măsori ipotetica temperatură a fericirii. Merge?
La concret, în momentul de faţă există pe lumea asta 4 proiecte care mă vor implicată. Ce să iei şi ce să laşi, acum e atunci! Să te vedem, blondo. Iar azi am stat de vorbă cu cineva care mi-a explicat că nu-mi poate promite marea cu sarea, că nu el taie şi spânzură. Şi reacţia mea a venit prompt, că eu nici nu vreau marea cu sarea, că după dinţii stricaţi ai altora o să bag la maţ, nicidecum după poveşti de adormit copilele. Ştiu, unii fac burtă şi bani din asta. Dar alţii vor doar să se joace. În cel mai responsabil sens al cuvântului. Doar că într-o responsabilitate eliberată din corsetul ambiţiilor reci. Just for fun.
Omul a rămas cu sprâncenele-ncreţite. Cum adică, nu vreau? Adică…cum?!
În fine, nedumerirea trădată a interlocutorului nu m-a lămurit dacă a înţeles ce vreau să zic. Da, există oameni pe lumea asta care ştiu exact ce vor. Şi mai există blonzi, aşa ca mine. Care-şi doresc lucruri simple şi încă ceva bucurie pe lângă ele. Şi care învaţă să-şi primească stropul de fericire, chiar şi atunci când el e departe.
nina
Permite-mi sa te contrazic. Cu raspunsul pe care i l-ai dat lu’ nenea, ai dovedit ca stii exact ce vrei. Felicitari!
Nosfer
go for the best project! nu strica niciodata sa castigi ceva din pasiunea ta 🙂 daca m-ar plati cineva sa povestesc ore-n sir cu tipe as fi tot cu zambetul pe buze si probabil as investi banii aia in chestii anti-burta :))
anyway, ar trebui sa fii fericita ca ai optiuni si ti se propun o multime de lucruri noi… mie nu mi-ar place deloc sa stau cu mainile in gurile oamenilor de pe la tara care n-au auzit de periuta si pasta de dinti niciodata. Dintre deontologie si dentologie as alege prima varianta chiar daca presupune castiguri mai mici.
artistu
Omu’ nu intelege si nu prea vede ideea de termen lung. De ce? Pai pentru ca in zilele nostre a devenit aproape un reflex sa ne referim la viitor, atunci cand vorbim de un termen de maxim o saptamana.Nu ma zic de faptul ca banii si confortul sunt singurele dorintze. care mai aude intamplator expresia DEZVOLTARE PERSONALA, rade cu gura pan’ la urechi! 😉
Liviu
Pai pana la urma, asta e fericirea: lucruri simple cu ceva stari de bine revendicate pe langa ele. In rest… ajunge zilei rautatea ei. Fericirea se da cu dobanda, nu numai in rate.
Nicu
Ai revenit la sentimente mai pamantesti fata de aici
http://siblondelegandesc.ro/2009/02/05/din-consolare-in-alta/#comments
De fapt fata scurta discutie in contradictoriu pe care am avut-o 😀
Alex B.
Dupa cum spune Baz Luhrmann in cantec – “Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t.” 😉
Sau cu alte cuvinte, if you don’t know where you’re going, any road will take you there. 😀
nenea
cand viata ta bate filmul?
sau cand viata ta bate filmul tau?
Simplu
“Neata!”;)) (..afara ploua:( )..sa revenim , intradevar viata bate filmul.Pana la urma e alegerea ta , fa ce`ti place tie , ce iti aduce zambetul pe buze , ce e mai bine pentru tine si as putea sa continui dar n`are rost. Eu incerc sa scap de gandirea “daca o sa fie asa..” pentru ca inainte ma gandeam la viitor si la faza ca daca as face lucrul acela mai tarziu o sa fie asa si asa..si asta ma facut sa renunt la anumite chestii cand totul era ok..acuma sper ca m`am schimbat..incerc sa profit de prezent . >:D<
Cristian
Păcat că nu gândesc și alții la fel. Lumea aleargă prea mult după motivații extrinseci (bonusuri, telefoane etc.), când la baza oricărei acțiuni ar trebui să fie în primul rând o motivație intrinsecă, plăcerea de a face acel lucru.
@artistu: cum să nu râzi când auzi de dezvoltare personală din gura unei pitzipoance de la HR? 🙂
sophy
asta e caracteristica gemenilor. si eu patesc la fel. dualitatea nu ma imi da pace. nu stiu ce vreau, iar cand cred ca stiu totusi poate vreau sa ma razgandesc.
motivatia care intotdeuna da roade nu cea materiala, perisabila ci cea multumitoare de sine..
jinx
pai cand toata lumea e-n goana dupa cat mai mult din tot ce-i cul si trendy si de fitze, tu vii cu lucruri sinple si bucurii sufletesti? vezi, d’aia ejtu o fraera blonda, care ejtu fraera 😀
biliard
Optimismu exagerat nu e o calitate 🙂
Respect oameni care stiu ce vor pe restu incerc sa ii evit caci cand nu stii ce vrei esti si imprevizibil ..
copila blondă
nina, mulţumesc. Tu ai aşa un stil de a-mi ridica moralul. Nu e prima dată când se întâmplă.
Nosfer, da’ statul de vorbă cu femeile determină creşterea burţii? :p
artistule, el nu a râs, doar nu înţelegea omul. Cum adică nu mă interesează asta?!?!?! În afară de faptul că sunt convinsă că doar să vorbească 5 minute cu mine omul ăla mahăr şi mă vrea cu fulgi cu tot, nu ştiu dacă vreu eu. Pentru că îmi place să fiu propriul meu stăpân. Oamenii nu pricep că uneori poate să nu fie fun să te vinzi. Adeseori eşti obligat să faci şi chestii care nu sunt fun. Asta îmi zicea mama în fiecare dimineaţă când nu voiam să merg la şcoală :p
Liviule, se dă cu dobândă pentru că ajunge să ţi se pară for granted. Mare greşeală! E ca doza la drog. Trebuie să o creşti progresiv ca să-i mai simţi efectele.
Nicule, ca să nu te oboseşti să dai un copy/paste, am priceput.
Sunt tare mixed feelings these days, aştept să-mi treacă
Alex B, ştiu ştiu, thx for reminding me, though 🙂
nenea, good point. Te face să te simţi vedetă.
Simplu, mie îmi lipseşte viziunea aia pentru “cum va arăta”. Şi când mi-am mobilat camera, a trebuit să mă gândesc ce ar zice tata şi ce vină ar băga el, ca să îmi imaginez lucruri. Măcar aşa tot am mai făcut un pas înainte. A ieşit superb, promit! 😉
Cristian, app de ce îi zici @aritstului, adesea aparenţele înşeală. Eu eram supranumită în liceu, cu gaşca mea de fete “cele 4 prinţese” şi adesea oamenii se minunau când ne cunoşteau mai bine cât suntem de “ca lumea”. Şi nici măcar nu eram blondă pe atunci.
Revenind, de motivaţii extrinseci ai nevoie. Asta e fără doar şi poate. Însă , e mare diferenţă între motivaţie along the way sau scop din capul locului. Trebuie să bagi şi trup, dar şi suflet într-un proiect ca să meargă.
sophy, of, nu m-ai ajutat deloc, că de zodie nu am cum scăpa! :p
ştii, când m-am mutat la cămin în Cluj, am început să dorm foarte puţin, fix de teama ca nu cumva să se întâmple ceva mişto fără mine. Cam aşa şi acum…
jinx, să ştii că nici nu sunt atât de fraieră pe cât par. Ci mult mai mult :p
biliard, uneori e fun să fii spontan, iar cei mai frumoşi şi deştepţi copii sunt cei din flori. Făcuţi la dragoste mare 😉
Powerpuff
care “el” ? ;;) :))
Nicu
@Copila Blonda
Esti prea fata si prea tanara sa te intreb daca-ti place Star Wars da’ am o replica pe care daca ai sa vesi saga ai sa o intelegi …” dad ..i sense the good in you the conflict” 😛
copila blondă
Powerpuff, bine că eşti tu deştept! :p
mama_lu_gheghe
Să comentez sau nu, de ieri mă tot frământ…şi totuşi, cu mare strângere de inimă, o voi face. Ştiu că nu sunt in masură să dau sfaturi, in fond nici nu ştiu ce caut eu in lumea voastră, dar hai să zicem că, pur si simplu, imi place jocul.Şi mă bazez pe faptul ca eşti prea deşteaptă ca să nu faci selecţie. Pe scurt, pot să spun doar că e f.greu să profesăm toata viaţa ceva ce nu şi indrăgim (deşi, cred, e cazul marii majorităţi). Indiferent daca o cotim sau mergem oblu spre ţintă, intr-o zi ajungem tot la “oare cum era daca…”, stă in natura noastră. A repara “dinţii stricaţi ai altora” ar putea fi plăcut doar dacă acei “altora” ar fi micii pacienţi cărora pe linga tratament le-ai putea oferi si “o fărâmă de suflet” pt. că te pricepi. E de prisos să-ţi amintesc, trecând toţi prin experienţe asemenea,că amprenta lasata asupra “pacienţelului” va contribui la formarea “pacientului” de mai târziu. Chiar ai putea schimba multe lucruri (app. de frica de doctori), şi am inţeles că la capitolul stomat. pediatrică in Ro suntem incă departe de civilizaţie. Dar, sunt convinsă că ai şi acest scenariu deja pus la punct. Ce zici?
copila blondă
doamnă, cred că citiţi printre rânduri mai bine decât mine :p sau ştiţi ceva în plus? :p chiar vorbeam cu gheghe, e foarte fain că “vă faceţi simţită prezenţa” în lumea asta a noastră, când majoritatea părinţilor o blamează. Iar alţii doar şi-ar dori să o cunoască.
Revenind la subiect, să zicem că apropierea mea faţă de copii e venit greu şi târziu. Uram literalmente tot ce însemna pui de de om, asta venind de la unele “traume” din copilăria mea târzie, când prieteni de-ai alor mei ne populau casa până în noapte împreună cu micii lor extratereştrii care se ocupau de a-mi mânca dulciurile şi a strica jucăriile. Îmi venea să-i bag cu capu-n wc şi să trag apa!
Am revenit la sentimente mai bune acum aproximativ un an, când nişte prieteni dragi de familie au adoptat un copiluţ. Transformarea lui a fost atât de evidentă şi impresionantă încât m-a determinat să mă joc până şi eu cu el. Toată lumea a rămas cu gura căscată, până nici mie nu îmi venea să cred. Aşa s-a născut postul “Astăzi s-a născut fiul tău”, care îmi e drag într-un fel deosebit.
În ceea ce priveşte dinţişorii pruncilor, e greu să lucrezi cu copiii. Dar mă gândesc din ce în ce mai serios la asta, având în vedere că ortodonţia începe să mi se pară una din cele mai potrivite meserii din sfera asta pentru o femeie. Dar nu prea mai îndrăznesc să mă grăbesc cu planurile, că uitaţi-vă unde am ajuns până acum. De la CLuj la Bucureşti, cine ştie ce mai urmează… 😉
Însă de rutina aia şi “cum ar fi fost dacă” o să ne lovim cu toţii la un moment dat. Cu cât mai târziu, însă, cu atât mai bine 😀
biliard
Am zis eu ca nu e bine sa fii spontan … dar una e sa fii un om cu capu pe umeri si alta e sa fii imprastiat (ultima categorie imi cam face greata)
eu si ....
Viata noastra poate fi asemanata cu un labirint.La fiecare nod exista optiuni, deci alegeri.Depinde de noi si de instinctul fiecaruia sa aleaga
drumul bun.Daca la plecare stim precis unde dorim sa ajungem, atunci
cu siguranta ca deciziile vor fi cele corecte.Daca uneori mai gresim drumul, atunci efortul pe care trebuie sa-l depunem ca sa ajungem sa ne atingem scopul va fi mai mare, dar bucuria realizarii va fi pe masura.Nu vom aprecia niciodata – la adevarata valoare-ceva obtinut fara efort.Am considera ,ca era ceva natural sa fie al nostru si am trece iarasi la perioade vide.
PS. Nu am stiut ca ai terminat stoma.
asa ca mica mea dizertatie La stomatolog, a fost asa doar pentru…un zimbet ,dar cum eram la o rascruce de drum, ai vazut si tu cum am ales
Cristian
@copila blondă: copii din flori precum cel de aici? 🙂
mama_ lu_gheghe
“nu ştiam si nu ştiu `mnica, nea Titoi”(detalii=gheghe). S-a intâmplat intocmai cum, pe vremuri, alegeam o carte despre a carei autor nu ştiam mare lucru sau poate nici nu auzisem pâna atunci, dar …o deschideam la intamplare, citeam o frază (suficient, cât să-ţi dai seama dacă iţi va plăcea, nu?) şi …o cumpăram (sau nu). [Ăăă, spre ruşinea mea, nu citisem incă postul invocat]. Atât. Restul e intuiţia despre care spuneam?! Dar, “te-am cumpărat” , urmează lectura .
Cu respect, pt. tot ce faci!
copila blondă
🙂