Eticheta: ţărăncuţă din Ardeal

V-aş povesti atâtea lucruri…

Ca atunci când el doarme şi eu i-aş spune despre noi. Ca atunci când are tata dreptate, dar n-aş recunoaşte nici cu slujbe. Ca atunci când tipare se aplică, de parcă am fi pioni fără suflet.

Să nu credeţi că există oameni fericiţi.  Arătaţi cu degetul către cineva pe care-l credeţi fericit, apropiaţi-vă şi vă veţi dori să fi rămas departe.
Însă există oameni înţelepţi, care nu se tem de fericirea altora. Şi care nici n-o cercetează.

Îmi dau seama că nu mă ştiu “vinde”. Iar asta mi se trage dintr-o groaznică lene. E mult mai simplu să fiu eu. Dar o astfel de hărnicie sper sincer să nu mă apuce curând. Fiindcă şi aşa sunt obosită.

Nu citiţi printre rânduri, ştiţi bine ce vreau să zic. Şi chiar mă duc să mă culc.

Dar v-aş mai spune că azi, mai mult ca alte dăţi, mă bucur că existaţi şi că am în fiecare zi unde mă întoarce. La dv pe monitoare. O noapte frumoasă s-aveţi.

Continuare

Clubul ardelenilor în Bucureşti

Uitaţi, zilele astea se împlineşte primul meu an de Bucureşti.

A fost un an mai surprinzător decât mi-aş fi închipuit vreodată. În cele mai întunecate coşmaruri şi în cele mai frumoase vise. Dar dualitate e numele meu şi o simt în fiecare zi. Eu sunt un suflet care a crescut pe drumuri. Cum zice mama, atâta vreme cât a avut ea grijă de mine, nici mucii nu mi-au curs. Acum, sunt zile când n-am vreme nici să mănânc. Noroc că grija ei încă mă urmăreşte. Pe fiecare drum pe care o apuc. Adesea am impresia că părinţii îmi sunt trambulina pregătită în orice moment. Iar calitatea cea mai mare este că propulsează saltul, chiar şi când nu înţelege traiectoria. Că destinaţia nu o cunoaşte nimeni. (Sau, dacă aţi auzit ceva, daţi-mi şi mie un mail. Numa’ nu ziceţi cum se termină..)

Bucureştiul e oraşul în care, când nu mai ai nimic, îţi rămân atâtea lucruri de făcut! E singurul loc care are proprietatea de a mă scoate din rahat, doar dacă m-am scos din casă. După cum spuneam, e oraşul unde se întâmplă lucruri, numa’ dacă ieşi pe stradă! Bucureştiul e ceea ce îţi rămâne când ai impresia că ai pierdut tot. Doamne fereşte ca impresia asta să chiar fie adevărată. Dar câte păcate nu ne-am făcut cu astfel de gânduri?

Bucureştiul nu e locul unde să îţi creşti copiii. Dar e cuibul unde să creşti tu, mai întâi. Te învaţă de bune şi de rele, e atât de mare, încât poţi culege fix ce-ţi place şi-ţi cade bine la stomac. Te iartă dacă întârzii şi nu te judecă după cum eşti îmbrăcat. Bucureştiul a ieşit de sub mirajul piţipoancei şi e impresionat de un zâmbet nemachiat. Şi până nu încercaţi, nu mă contraziceţi! E locul unde oamenii au venit către mine fără să-i chem. Şi mulţi dintre ei au rămas. Iar asta e bogăţia pe care am strâns-o tot anul ăsta.

Locul naşterii, accentul nefabricat şi numărul de pe plăcuţa maşinii sunt o carte de vizită extraordinară. Sunt un atuu într-un Bucureşti în care ne adaptăm cu greu. Că tot asta aud. Şi că oamenii sunt răi. (N-am văzut, dar umblă vorba… ) Hai să ‘începem’ o comunitate a provincialilor din nord-vest, în care să vorbim pe limba noastră. Şi vă promit eu că nu e nici oraşul ăsta aşa de negru!

Am înfiinţat un group ( deocamdată sunt doar eu, dar la ultima verificare o singură persoană nu forma o mulţime) : Clubul ardelenilor în Bucureşti. Comunitatea ardelenilor, bănăţenilor etc se strânge pe net, pentru început. Şi mai vedem noi…

Cu drag de voi şi de Bucureştiul lor,

🙂

No, ce fain

*Atenţie, post scris pe ardeleneşte. Cine nu suferă genul şi cui îi pică gradele de la loc, să nu să obosiască optic cu acest text scris fonetic. Face vriun sens?

Continuare

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.169 s