Later Edit: campanie pentru “o lume mai dreapta”. Cica. Si cine e pentru stanga?
Eticheta: politia romana
Cică Viteza distruge vieţi
Eu aş zice că acei cretini care au mai mulţi cai putere sub talpă decât poate duce mintea lor îngustă. Am circulat mult, o să mai circul încă şi nici nu mai ştiu de câte ori era să mor, după cum am mai spus, motivele fiind diverse. Nici când stai cuminte în legalitatea celor 50km/h nu înseamnă că nu-ţi rişti viaţa între tirurile cu mâncărici.
Una peste alta, să ne ferească Doamne-Doamne de ceasuri rele şi vitezomani în preajmă. Mie nu-mi place să fiu prima în coloană, cel mai bine mă simt în fundul unui microbuz. Care merge numa’ cât să mă pot eu ţine după el. Mi-e teamă de dealurile de după care te-miri-ce poate răsări şi de animale şi pietoni nesemnalizaţi. Cert este că la 70km/h mai ai şanse să frânezi până pe la vreo 50; îţi rupi toate mâinile şi toate picioarele, dar măcar rămâi cu viaţa. Însă, la 130 km/h nici căcat de analize nu mai rămâne.
Scuzaţi limbajul, clipul aici.
Prudenţa nu provoacă accidente. O situaţie, în care aprob minciuna. Nu e maşină, e panou.
Vă induce în eroare? Foarte bine.
via Radu Coţo (sursa poza : sibianulonline.ro)
2. Căciulata, minunată staţiune de pensionari din judeţul Vâlcea. Multe treceri de pietoni. Şi pentru a preveni accidentele cauzate de şoferi care nu încetinesc în preajma zebrei, s-or fi gândit unii că ar fi utile hopurile alea de cauciuc, peste care şi cu 5km/h de treci, rişti să rupi maşina. Noroc că e obişnuită, sărăcuţa, doar trăieşte în România şi asta îi consumă tot uleiul.
Îmi explică şi mie cineva logica utilizată pentru amplasarea acestor “chestii” de cauciuc? că sunt tare blondă la faza asta…
Buuun, aici pricep, urmează trecerea, ideal ar fi să nu împrăştii creierii nimănui pe asfalt, deci frână cât mă ţine. De sensul opus nu mă mir încă, din cauza lipsei de atenţie distributivă.
Okay, următoarea trecere, imagine analog. Bănuiesc că aici nu-i aşa mare baiu’ dacă îi trimit pe tanti cu pălărie şi nenea cu şepcuţă la cele ale veşnice. Cică e frumos tare pe acolo, iar ei ar fi fost fericitţii pe care nici moartea nu i-a despărţit. La asta s-or fi gândit şi cei care au lipit hopul de asfalt DUPĂ şi nu ÎNAINTE de trecerea periculoasă. Sau poate s-au gândit…că după ce-i execuţi să nu-ţi intre frica-n oase şi fuga-n acceleraţie şi s-o tuleşti de la locul faptei. Pardon, beleşti. -maşina, că de hopul ăla nu trece cu una, cu două.
În România, 50% investim pentru a preveni accidente şi restu’ pentru a face treaba Poliţiei. Acuma, oamenii tot mor într-o bună zi, măcar ăia care încă respiră să doarmă cu ecusonul de agent pe piept.
La nici 15 km de Sibiu, o tanti îmbrăcată în garcea mă şi trage pe dreapta. Nu îmi venea să cred, mai ales că pe drumurile alea sunt ca pe strada mea, ştiu fiecare radar, numa’ cât să mă strecor printre ele.
Şi se apropie altă uniformă umblătoare de maşină, deschid uşa, cu o faţa luuungă şi începe ăla poezia: “Agent Fane, unde mergeţi doamnă?” Say again. Oi fi eu blondă, da’ încă halucinaţii auditive n-am avut. FANE????? =))))))) I mean… cmon on!!!! FANE, auzi! =)))))))) şi… doamnă (?!?!?!??!?!) -you talkin’ to me?! (unii mi-au dat şi doişpe ani, don’t you doamnă me!)
Cică are doar nişte recomandări pentru mine, că urmează să circul pe un drum foarte periculos şi mă roagă să fiu atentă, să port centura de siguranţă, să adaptez viteza, să păstrez distanţa de maşina din faţă, blablablablabla. Bun, deci n-am păcătuit cu nimic? (nu că mi-ar sta în fire la volan fiind, dar o întrebare de recapitulare nu a omorât pe nimeni. Ca să nu avem nelămuriri)
Cică, în locul amenzii am primit recomandările de acum celebrului Fane, căruia i-am urat un sincer “să vă dea Dumnezeu sănătate!” Plus, a vorbit omu’ frumos, a scos două fraze coerente din străfundul IQului său de agent de poliţie. Fără să se bâlbâie, fără să se fâstâcească. Păih aşa agent mai zic şi eu. Însă principala lui calitate: NICI O AMENDĂ!
(E vorba de o campanie a Poliţiei Române şi Poliţiei Sibiu. Am primit şi nişte fiţuici prost îndoite şi hidos colorate. Dar mi-a plăcut conţinutul, căci erau legile referitoare la obligaţiile nesimţiţilor de pietoni care traversează neregulamentar şi rareori pricep că o maşina are ceva mai mult de 80 de kile şi că e ceva mai greu de oprit decât omul de 80 de kile)