Eticheta: oameni de la care invatam (Pagina 2 din 7)

Fac curăţenie! Pe dinăuntru

Ştiţi că în frigider sunt muuuult mai mulţi microbi decât în WC? E şi logică treaba asta, având în vedere că vasul de toaletă îl dezinfectez măcar o dată pe săptămână, iar frigiderul…(o să-mi reţin sinceritatea aici, întrucât …. am o imagine de păstrat! :P)

Curăţenie facem, praful îl tot ştergem, la suprafaţă totul arată impecabil. Dar ferească-sfântul să o iei cu inspecţia pe după dulapuri, pe la colţuri sau prin ochii soacrei. Unde nu ajunge ştromoiogu’ se adună. Tot aşa şi eu. Îmi spăl hainele, fac duş, mă spăl pe dinţi, mă demachiez cu conştiinciozitate, încerc să ajung în cele mai ascunse colţişoare, şamd. Iar de !!!DOUĂ zile am început şi o curăţenie pe interior. Adică, m-am întors pe dos şi m-am băgat în maşina de spălat! :))

Imaginaţi-vă jegul de pe lume, că pe acolo n-a mai ajuns mopul de vreo 3 ani… (eu treaba asta cu detoxifierea am înţeles-o demult, şi chiar dacă beau numa’ apă plată, lapte şi cafea, iar McDonalds’-ul e pe cale de dispariţie din meniul meu , semnele detoxifierii sunt de fiecare dată colosale…). Să vedeţi ce fac: beau gel de Aloe Vera de vreo lună, să zic. În prima săptămână eram un puturos ambulant, imi ieşeau toxinele prin toate transpiraţiile! De 2 zile însă, am crescut cantitatea la juma’ de litru pe zi. Cum îmi cloncăne prin burtă, nu vreţi detalii. Se dau bombardamente la propriu. Văd şi simt cum scot mizeriile din mine.

Iar azi vorbeam cu un prieten bun despre sănătate şi drepturile pe care le avem. Da, cu dreptul la sănătate ne naştem, căci purtăm în noi un program inegalabil şi perfect funcţional. Dar degeaba îl avem, dacă nu ştim ce face cu el. Ajungem să-l stricăm.

Ca orice supermaşină din cele conduse de ăia de la Top Gear: Nu alimentezi, te uiţi la ea maşină. Bagi motorină când ea merge pe benzină, ajungi la spital. Fiindcă maşina, pentru a funcţiona, are nişte nevoi. Aşa şi organismul nostru. Nu trageţi de el la infinit, că nu e de elastic. Şi nici nu funcţionează pe datorie. Căci ratele costă prea mult. Însă nici sănătatea nu e gratis.

Aveţi grijă şi de covoare, dar nu uitaţi nici de dumneavoastră! 😉

O afacerea de-aş avea…

Mă apuc de afaceri. De una şi bună, mai exact, că nu pot face mai multe lucruri deodată, doar mă ştiţi.

Dar zilele astea mi-am amintit cât de uşor e să stai să te vaiţi, să-ţi dai cu părerea şi să arăţi cu degetul, că de s-ar plăti şi treaba asta, aş putea trăi din dobânzi.

Aşa că, mă pornesc. Sunt într-o fază fantastică a lui cine mi-s io şi a lui nimic nu e imposibil. Dacă vreţi şi voi, îmi scrieţi. Dar să ştiţi de pe acuma, condiţia principală e să fiţi frumoşi şi deştepţi! Cu alt fel de oameni nu mă încurc…

😉

LATER EDIT: am încercat să trimit nişte mailuri şi mi le-a returnat yahoo pe toate. De aceea, vă rog să lăsaţi adresa corectă de mail când completaţi câmpul de la comentarii sau să îmi scrieţi direct la miruna la siblondelegandesc punct ro sau la miruna punct siminel la yahoo punct com .

O busolă pentru fiecare

Trăim vremuri în care părinţii ne pun întrebări şi ne cer sfaturi. Nouă, ţâncilor pe care i-au şters la fund şi legănat în braţe. Nouă, mucoşilor care s-au văzut că-şi leagă singuri şireturile la papuci şi au crezut c-au pus coada la mătură. Ălora care facem gramatică dintr-a doua şi corecturi în exprimările celorlalţi, care ştim să folosim un telefon fără să-i citim cartea tehnică şi să programăm TV-ul să se stingă singur.

Ciudat e că mai rar adormim fără TV, decât fără rugăciunea spusă. Sau că preferăm să scriem sms în loc să vorbim cu gura. Şi nouă ne place cafeaua, doar că am pus cănile-n dulap şi am scos vaza din vitrină, ca s-o bem. Citim ziarele, dar nu pe WC, ci pe net. De fapt, nu pe hârtie, ci pe net. Că celelalte două merg combinate.

Şi noi căştigăm bani, dar nu ne luăm salariul în mână. Literalmente. Că avem card. Şi descoperire de credit. Ne îmbolnăvim şi noi, dar nu mai consultăm doctori, ci blogurile lor. Poate face careva tutoriale despre cum să te operezi singur…   Ne iubim cu pasiune şi baterii ultrarezistente. Nu ne mai îndrăgostim la prima vedere, că există avanpriemere cu extensie în punct com. Ducem relaţii la distanţă, în cârcă sau în paralel. Iar la selecţia naturală nu se acceptă hackereli, de vreme ce ne putem baza pe coeficientul de popularitate şi numărul retweeturilor obţinute.

Ştim multe limbi străine, dar ne pricepem mai degrabă la “limbi”, decât la “străine”. Cu toate că asta o fi fost la fel şi-n alte vremuri, acum informaţia se transmite în timp real prin diversele canale de comunicare. Ori, bunicii noştri aveau doar telefonul-fără-fir şi imaginaţia dospită departe de centre de-nchiriat. Filme, că  imaginaţiile nu au rewind. Ci doar fast-forward.

Dar, pentru asta, părinţii noştri au dreptate chiar şi atunci când nu au toate datele problemei. Pe care, dintr-un soi de jenă elementară sau intuiţie genială, nu le-ai publicat la cină. Pentru asta, tot ei sunt cei care se pot orienta şi fără gi-pi-es pe cărările încurcate ale vieţii. Dar, când busola e la ei, iar viaţa e a ta, urgent te ia cu ciudă pe şira spinării şi ţi se strepezesc dinţii în gură. Iar ca bonus, pe mine mă apucă şi frica de-un picior, nu că aş fi prea echilibrată ca să-mi permit acrobaţii pe gheaţă.

Până acum, multe din categoria “când o să creşti mare” s-au transformat într-un fel de realitate din aia, care-ţi urlă-n timpane s-o recunoşti la primărie. (Aici am un pic de noroc, că eu …”mare” ? :)) )                 Iar paradoxul e că ştiu căuta orice pe google, dar nu pot găsi tot ce îmi trebuie. Şi că personajul principal e tata, care -fără motoare de căutare şi doar cu informaţie minimă- ştie să pună diagnostice maxime. Şi ca precizie, şi ca gravitate.  O să-l urmăresc, să văd ce mănâncă.

Promit să vă spun şi vouă, dacă promiteţi să nu-i spuneţi lui.

Tombolă pentru o viaţă

Vineri seara, de la 2o.oo, la Irish & Music Pub din Cluj-Napoca, se organizează această tombolă cu scopul de a a ajuta un băieţel bolnav. Detalii aveţi aici.

Intrarea va costa 5 lei, unele bilete fiind premiate cu 2 beri gratis, iar toţi banii vor fi oferiţi băiatului. Există şi marele premiu, care va consta în diverse donaţii în obiecte, făcute de oricine doreşte să ajute. Va fi un show Comedica şi mâncare bună a la Adi Hădean.

Review: Irish & Music Pub, Cluj-Napoca

Dacă ar fi fost carte, ar fi fost recenzie. Aşa … e review 🙂

Consumaţi produse româneşti la TV?

Apropo de ideea lui Nicu şi de postul anterior, ce ziceţi, avem emisiuni de calitate în România? Hai să vedem cât de lungă facem lista!

Dar să fie fie produse aici şi vorbite în limba noastră, că de Discovery au auzit şi blondele! 🙂

Eu încep cu Garantat 100% şi Apropo TV a lu’ Moisescu (cu toate că bagă prea multă publicitate :p între calupurile de emisiune şi se repetă foarte mult, de parcă n-aş înţelege din prima! dar e ok), voi?

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.230 s