Garantat 100% se numeşte emisiunea, Cătălin Ştefănescu o prezintă şi îi semnează parte din producţie.
Nu mai ştiu de când nu am mai văzut o emisiune în limba română, care să nu mă trimită butonând pe alte canale. Şi vorbesc serios. Nu consum prea mult TV, dar îmi creşte inima când văd că parcă mai există o speranţă. Şi mi-au plăcut aşa: decorul, muzica, grafica şi genericul, prezentatorul – e unul din elementele de maxim echilibru în emisiune, se vede că nu e disperat după audienţă, că-şi cunoaşte targetul şi doar lui i se adresează- şi invitaţii.
Şi despre invitaţi voiam să vorbesc:
- Raed Arafat – medic român de origine palestiniană, a înfiinţat şi coordonat SMURD.
- Dan Cristea – câştigător al campionatului Mondial de Dezbatere (detalii aici)
Avem atâta nevoie de a ne arăta şi exemplele pozitive la televizor, de a-i vedea pe cei care au reuşit, care ne pot inspira şi motiva. Că de zburat creierii – străini sau propii- îţi vine şi fără să te mai deschizi televizorul. Pe dl Arafat îl mai văzusem, dar de băiatul ăsta – Dan Cristea– nu am auzit nimic. Împreună cu Nicoleta Lupea (ea studiază Finanţele momentan la New York) a câştigat campionatul mondial de Dezbatere şi a explicat puţin ce înseamnă asta. E un fel de simulare a discuţiilor care au loc între putere şi opoziţie, când fiecare vrea convingă că are dreptate. Bine, Dan e avocat de meserie, deci hobby-ul ăsta al lui se potriveşte de minune cu profesia.
Trebuie să arătăm că avem şi copii deştepţi şi frumoşi în ţara asta, nu doar gagicuţe aterizate de la estetician în reviste şi violatori în serie. Când ego-ul îţi permite să înveţi de la alţii e adevărata şansă la bogăţie.
Nicu
..si as mai adauga “Profesionistii”, emisiune moderata de Eugenia Voda.
Misto postul! Poate venim fiecare cu un exemplu de emisiune romaneasca de calitate
mama lu` gheghe
Mai copila, sa nu-mi spui ca abia acum ai descoperit-o!?
@Nicule, sunt de acord cu tine.
Imi plac ambele emisiuni. Din pacate, orele de difuzare nu prea imi vin la socoteala.
Claudiu C
Asa cum ii se mai spune: … “Conul Catalin”. Intrutotul de acord cu tine, un minunat om atat ca si profesionist cat si in particular. Cred ca este printre putinii “jucatori” in spatiul public, care se bucura de o unanima apreciere, eleganta si modestie “vero”.
copila blondă
Nicule, super idee!
mama lu gheghe, nu, nicidecum, ştiam emisiunea demult, dar nu m-am prea nimerit pe acolo… de fapt, nu mă prea nimeresc în multe locuri, când vine vorba de tv
Claudiu C, îl cunoşti?
artistu
Catalin Stefanescu e o bijuterie rara, ce s-a tooot slefuit inca de pe vremea cand facea emisiune la Cluj. Ei bine, la venirea sa la Bucuresti am crezut ca va deveni u sters, pentru ca Bucurestiul are talentul de a face asa ceva! Insa uite ca “materialul” a rezistat frecusului “capitalist”. Ba mai mult, omul a crescut si COMENTARIILE vis-a-vis de oricare emisiune de-a lui nu-si prea gasesc rostul! 😉
Claudiu C
Da, il cunosc. Am fost chiar si invitatul lui intr-o emisiune. Dar i-a spune Miruna: tie iti plac surprizele?
john_average
Si eu am vazut emisiunea de duminica. Este una dintre cele 3 emisiuni pe care le urmaresc la TV.
Merita!