O busolă pentru fiecare

Trăim vremuri în care părinţii ne pun întrebări şi ne cer sfaturi. Nouă, ţâncilor pe care i-au şters la fund şi legănat în braţe. Nouă, mucoşilor care s-au văzut că-şi leagă singuri şireturile la papuci şi au crezut c-au pus coada la mătură. Ălora care facem gramatică dintr-a doua şi corecturi în exprimările celorlalţi, care ştim să folosim un telefon fără să-i citim cartea tehnică şi să programăm TV-ul să se stingă singur.

Ciudat e că mai rar adormim fără TV, decât fără rugăciunea spusă. Sau că preferăm să scriem sms în loc să vorbim cu gura. Şi nouă ne place cafeaua, doar că am pus cănile-n dulap şi am scos vaza din vitrină, ca s-o bem. Citim ziarele, dar nu pe WC, ci pe net. De fapt, nu pe hârtie, ci pe net. Că celelalte două merg combinate.

Şi noi căştigăm bani, dar nu ne luăm salariul în mână. Literalmente. Că avem card. Şi descoperire de credit. Ne îmbolnăvim şi noi, dar nu mai consultăm doctori, ci blogurile lor. Poate face careva tutoriale despre cum să te operezi singur…   Ne iubim cu pasiune şi baterii ultrarezistente. Nu ne mai îndrăgostim la prima vedere, că există avanpriemere cu extensie în punct com. Ducem relaţii la distanţă, în cârcă sau în paralel. Iar la selecţia naturală nu se acceptă hackereli, de vreme ce ne putem baza pe coeficientul de popularitate şi numărul retweeturilor obţinute.

Ştim multe limbi străine, dar ne pricepem mai degrabă la “limbi”, decât la “străine”. Cu toate că asta o fi fost la fel şi-n alte vremuri, acum informaţia se transmite în timp real prin diversele canale de comunicare. Ori, bunicii noştri aveau doar telefonul-fără-fir şi imaginaţia dospită departe de centre de-nchiriat. Filme, că  imaginaţiile nu au rewind. Ci doar fast-forward.

Dar, pentru asta, părinţii noştri au dreptate chiar şi atunci când nu au toate datele problemei. Pe care, dintr-un soi de jenă elementară sau intuiţie genială, nu le-ai publicat la cină. Pentru asta, tot ei sunt cei care se pot orienta şi fără gi-pi-es pe cărările încurcate ale vieţii. Dar, când busola e la ei, iar viaţa e a ta, urgent te ia cu ciudă pe şira spinării şi ţi se strepezesc dinţii în gură. Iar ca bonus, pe mine mă apucă şi frica de-un picior, nu că aş fi prea echilibrată ca să-mi permit acrobaţii pe gheaţă.

Până acum, multe din categoria “când o să creşti mare” s-au transformat într-un fel de realitate din aia, care-ţi urlă-n timpane s-o recunoşti la primărie. (Aici am un pic de noroc, că eu …”mare” ? :)) )                 Iar paradoxul e că ştiu căuta orice pe google, dar nu pot găsi tot ce îmi trebuie. Şi că personajul principal e tata, care -fără motoare de căutare şi doar cu informaţie minimă- ştie să pună diagnostice maxime. Şi ca precizie, şi ca gravitate.  O să-l urmăresc, să văd ce mănâncă.

Promit să vă spun şi vouă, dacă promiteţi să nu-i spuneţi lui.

Articolul anterior

Tot neamul lui Răcuciu, la Sălişte!

Articolul următor

Hai mai bine de-a advertiserii să ne jucăm

20 Comentarii

  1. Andrei Bugeac

    bre esti mare…

    0
  2. Dementiala poveste…nu cred ca e regimu alimentar…cred ca are propriul bazin unde da cautare pe google-ul intern, se numeste experienta;)

    0
  3. E trist, foarte trist. Incerc seara de seara sa-i dau de cap problemei expuse de tine si mereu mi-o ia somnul inainte, o las pe maine si timpul trece. Nu mai avem putere sa revenim la normal?

    0
  4. Oricum, la noi, ‘comunicarea’ a devenit al doilea job si tot mai multa lume scrie doar cu degetul mare (cum fac eu in momentul asta). E adevarat, cei de dinaintea noastra se descurcau si se descurca mai usor, dar problema nu trebuie privita din interior, ci de sus.
    Big hug

    0
  5. Esti un pic subiectiva, dar e dreptu’ matale 😛

    0
  6. dorina

    Super postul, si ma bucur de concluzia finala !

    0
  7. partea interesanta este ca interactionam cu mult mai multe persoane si cu o diversitate enorma fata de momentul trairii bunicilor nostri pentru care universul era satucul/comuna lor. Dar totul se reduce la experienta personala. Nu o sa crezi de la cineva care iti spune ca in momentul cand esti pe varful muntelui X te simti fara aer in fata frumusetii. O sa crezi numai cand vei fi acolo. Asa si cu diagnosticele: ca sa le pui trebuie sa ai o anumita baza de experienta. Pe care noi, astia mai tineri, nu le avem inca….

    0
  8. apropos, tu ce vrei sa te faci cand o sa te faci mare? 🙂

    0
  9. Andrei

    Daca stii cauta orice, si totusi nu poti gasi tot ce iti trebuie, inseamna ca nu stii intru totul ce iti trebuie, nu e grav ca nimeni nu s-a nascut invatat. Intr-adevar unii oameni au o claritate a gandirii care este peste medie, si care normal ca e un mare avantaj in societatea de azi

    0
  10. Texte ca asta imi aduc aminte de faptul ca viata trebuie traita si ca in viata tre’ sa experimentezi. Daca doar vei fi atent la ce fac ceilalti si vei citi carti, va fi degeaba. Pentru ca altele sunt datele problemei atunci cand tu esti cel care o rezolva!

    0
  11. Rares

    mdea…oricum mi-am cumparat avion. restul, nu mai conteaza. de fapt…mai am un loc…sper sa-i gasesc pasager. !busola functioneaza, declinatia magnetica e in limitele normale… asa ca urati-mi cate decolari, atatea aterizari 🙂
    sa incheiem intr-o nota funny, zilele trecute un prieten imi trimite un banc
    “Vand parasuta. Folosita o singura data, nu a fost deschisa si are o mica pata.” 🙂
    hahaha, funny…

    0
  12. hello ” buricu’ pamantului ” :-
    Ca sa intelegi ” oamenii mari ” trebuie sa ai ” viciile lor ” :):) si inca sa le ai cu varf si indesat 🙂
    vin si la tine , no rush 🙂
    so far , love’em 🙂 sweet blondy!!
    j, bunica de servici, and yes I do tweet 🙂
    ps , luvYablog 😉

    0
  13. nu renunti la doza ta de pesimism romantic…din 10 insi 7 ar zice ca asta se cheama evolutie, eu as zice la fel.

    0
  14. Gigione

    Permite-mi sa ma inclin in fata talentului tau oratoric, si-ti permit sa te simti flatata dar nu intr-atat incat sa ti-o iei in cap :p.
    Problema noastra mah e ca avem prea multe probleme. Pe care ni le facem singuri, bineinteles. Pentru ca “timpul nu mai avea rabdare” cu noi, dar nici noi cu el. Uita-te la tatal tau … ce vezi ? Pare ca are timp ? Vedem probleme chiar si acolo unde nu sunt, vorbim fara a avea prea des ceva de spus, ne angrenam in tot soiul de activitati care ne aduc aparent un beneficiu, alergam fara a fi grabiti de rezolvarea unei probleme, alergam de multe ori pe carari prea intortochiate si uitam unde vroiam sa ajungem initial.
    Eficienta maxima o are ala care rezolva 3 din 3 – cele mai importante 3, nu ala care rezolva 11 mici din 36 si mari si marunte ( care in esenta cred ca se pot reduce tot la 3… parerea mea!). E intr-un fel analog cu explozia blogosferei .. toata lumea se bate sa aiba un numar cat mai mare de abonati. Dar cati isi filtreaza abonatii si dupa criteriul calitativ?
    Ei, si daca stam fantastic cu teoria … acuma sa lasam practica sa ne omoare! O viata usoara 😉

    0
  15. cetatzeanu'turmentat

    Singura satisfactie pe care o am eu cand vine vorba de “las’ ca vezi tu cand o sa mai cresti un pic” este cand pot sa-i spun asta altuia si stiu cum il apuca transpiratiile.

    Blondo, Google-u e bun daca stii cum si cat sa il folosesti si nu ii ridici informatia la rang de lema.

    0
  16. Cristian

    Eu scriu SMS-uri pentru ca e mai ieftin 🙂

    0
  17. calinvd

    Mi-a placut,
    e un text care se preteaza a fi predat micutilor la lectia de neologisme, daca s-o mai face asa ceva …

    0
  18. “Auzi noua chiar nu ne pasa ce spui tu”.
    “Stii ce?”
    “Esti un mare mincinos”
    …………..
    ….Eu?….Mare?

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 176 queries in 0.369 s