Că blondele care gândesc îşi şi respectă promisiunile :p

Instinctul, când e doar instinct, nu are preferinţă. Nu are, în sine, impuls către o perfecţiune. […] şi atunci, orice îl satisface.

[…] iar în universul uman, perfecţiune înseamnă nu ceea ce e mai bun decât restul, ci ceea ce se remarcă într-o anumită ordine de calitate.

Graţia expresivă a unui mod de a fi, nu corectitudinea sau desăvârşirea plastică, este, după mine, obiectul care provoacă efectiv iubire. Şi viceversa: când subiectul, în locul unei iubiri adevărate, se pomeneşte aruncat într-o falsă ambalare – din amor propriu, din curiozitate, din orbire momentană-, surda incompatibilitate pe care o simte în fond cu anumite detalii ale celeilalte persoane e un semn că nu iubeşte. În schimb, incorectitudinea sau imperfecţiunea figurii din punct de vedere al frumuseţii pure, dacă nu este monstruoasă, nu stă în calea iubirii.

Jose Ortega & Gasset

sau despre instinct. Şi despre comoditatea de a ne lăsa prinşi într-un amor nebun. Cu orice străin disponibil afectiv. Cu primul venit. Sau ultimul rămas la coadă. Pentru că singurătatea presupune curaj. Ca orice sinucidere. Şi, de aceea, puţini o aleg.

Ceva de genul: Stand for something or you’ll fall for anything.

(voiam să pun un citat din Ortega&Gasset, dar nu mai înţeleg ce-am mâzgălit pe o fiţuică. Dar caut mâine în carte, promit. Un weekend plin vă doresc, doar nu-l umpleţi de cumpărături. Asta e comun oamenilor obişnuiţi. Alegeţi să nu fiţi obişnuit azi. Alegeţi întotdeauna să fiţi cel care iubeşte mai mult, decât cel mai mult iubit. E singura poziţie care implică total.

Ţine minte asta. Şi refuză să culegi. Încă puţin… )

Iubirea îi apropie pe indivizi într-o convieţuire atât de strânsă şi de absolută, încât nu lasă între ei distanţa necesară pentru a percepe modificarea produsă de unul asupra celuilalt. În general, influenţa femeii este atmosferică, şi, ca atare, omniprezentă şi invizibilă. Nu e chip să o previi şi să o eviţi. Pătrunde prin interstiţiile prudenţei şi acţionează asupra bărbatului iubit asemenea climei asupra plantelor. Modalităţile ei radicale de a simţi existenţa îşi exercită blând şi continuu presiunea asupra trăsăturilor sufletului nostru şi sfârşesc prin a-i împărtăşi configuraţia ei specifică.

Studii despre iubire, Jose Ortega&Gasset

Eu citesc multe cărţi deştepte. Atât de multe, că nu le pot lua pe rând, ci mai multe de o dată. Şi atât de deştepte, încât titlul mă farmecă aşa de puternic, încât adesea rămân cu lectura aici cantonată.

Titlul ăsta – Studii despre iubire – e al uneia dintre cărţile în curs de desfăşurare. La şcoală, în metrou, pe canapea sau în baie. Adesea, pe raft. Partea proastă e că nu îmi aparţine şi nu pot mâzgăli pe ea. Îmi place să-mi însemnez cărţile prin locurile mai deştepte decât titlurile lor. (şi ca să nici nu le pot da cuiva cadou la nevoie :p ) Cartea nu îmi aparţine, deci ciuciu însemnări. Ea m-a găsit pe mine la Schimb de Cărţi şi m-a salvat dintr-un mare necaz, acela de a nu mă găsi în compatibilitate cu vreo scriere şi de a mă face de mândra minune. Asta e, apreciaţi sinceritatea. (Beletristica nu-mi place. Imaginaţie am şi eu, iar aberaţiile din jur mă suprasaturează. Deci, să trecem la lucruri serioase :p )

Nenea ăsta, autorul Jose Ortega&Gasset, zice nişte treburi isteţe rău. Le-am cules pentru mine şi le împărtăşesc cu drag. În miliCuvinte de iubire. De la blonde:

Uneori suferim o decădere vitală care nu provine dintr-o maladie a corpului sau a sufletului nostru, ci doar dintr-o proastă igienă a idealurilor.