Mein Hermannstadt

Străzile Sibiului mă cunosc. Gropile mă ocolesc. Parcările mă aşteaptă.

Azi am simţit energia pozitivă a oraşului pentru mine. M-am hrănit din mişcarea lui.
M-a trezit chemarea unei prietene la cafea. Nici nu mi-a părut rău că am uitat să închid telefonul.
Păcat însă că n-am savurat licoarea fermecată în lumina soarelui leneş de la amiaz. Dar tare bine mi-a picat. Pentru că îmi plac poveştile piperate CU şi nu monopolizate DE subiecte gen: vopsea de păr, programare la coafor şi şedinţe la solar. Nu dau din casă, vă spun doar concluzia la care am ajuns cu domnişoarele: ne facem drum pe la congresele de specialitate. În interes socio-profesional 😀
Apoi am colindat uliţele Sibiului în căutarea magazinelor cu profil medical. Nu le cunoşteam pe cele de aici. În Cluj e mult mai simplu.
Afară mă aştepta de fiecare dată cea mai frumoasă maşină din lume. Cu însemnul de cruce roşie mandru lipit. Puţin “snobbiş” , zicea mama -când a auzit că ma gândeam până şi numerele maşinii să le leg de “doctor”. -Nu,nu,nu! E doar adevărul… (Ea care e de 10ori mai doctor şi de 15 ori mai medic decât mine în momentul ăsta, n-are nici un “clebăr” pe maşină. Şi nici vreo intenţie de a aplica vreunul. Dar…gusturile nu se discută!!! )
Am fost bucuroasă a fi recunoscută drept “fiica domnului doctor”. Am fost bucuroasă a mă urca în maşina mea de doctor. A bea cafea cu prietenele mele “medice” ca şi mine. A rula din nou pe şoselele care m-au crescut. Cu volanul în palme şi pedala înâlcită în tocuri. Cu muzica la maxim şi geamurile ridicate. Cu sufletul pe tavă sau inima frântă.
Pe străzile care mi-au purtat drumul când ţopăiam pe scaun. Sau care mi-au îndrumat cărarea când apărea tulbure printre lacrimi.
Şi străzile care mi-au dus dorul. Şi cărora eu le duc dorul în fiecare seară acolo. Departe de ele. Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Pentru că ACASĂ nu se uită niciodată. Ci se compară cu tot ce vine. Şi indiferent cât de largi ar fi bulevardele sau cât de agitată metropola, nu se vor ridica vreodată la înălţimea “Las Vegasului”, doar de noi ştiut.

La înălţimea Sibiului meu.

Articolul anterior

Feriţi-vă, POLIŢIA în acţiune!

Articolul următor

Şi dac-o fi să mor zilele astea…

  1. Nebunul cu ochii inchisi

    Un oras genial Sibiul… De foarte multe ori mi-am dorit sa ma fi nascut acolo, sa ma lege ceva de toate locurile acelea…

    0
  2. o blonda cazuta... pe ganduri

    E fenomenala evolutia orasului. de fiecare data, de-abia astept sa revin. trebuie neaparat sa-l vizitezi daca n-ai apucat de cand a fost capitala culturala europeana. Da, ma laud cu Sibiul meu! 🙂

    0
  3. Bogdan P

    Sibiul est eun oras suberb. Am fost anul trecut.

    0
  4. Servus ! O sibianca de-a mea ? Nu se poate ! As vrea sa ma mut candva acasa. Sa revin in orasul copilariei, sa alerg descult vara pana la Sevis sau pana la Curmatura. Ha ha ha ! Amintiri din copilarie.

    0
  5. Zany

    te urasc! 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 154 queries in 0.353 s