Eticheta: avion

 Avion cu motor, ia-ne și pe noi (cu bebeluș) în zbor

cer din avion
Zborul cu avionul e foarte diferit când ai cu tine un bebeluș. Primul zbor cu Tudor a fost când el avea o lună și o zi. Atunci, totul a decurs foarte simplu, a dormit aproape non-stop, iar în rest a stat la sân.
La 5 luni și jumătate e diferit, fiindcă nu mai petrece atât de mult timp dormind, nici la sân, de-acum are dorințe, cerințe, vrea distrat, jucat, complimentat, pupat. (Haha, asta cu pupatul e băgată de la mamă-să putere. Sper că vrea pupat și că o să mai vrea încă vreo 20 de ani de-acum încolo)

Zborul de dus cu bebeluș de 5 luni și jumătate

Continuare

Lucruri pe care nu le înţelegeam înainte de a avea copii (4)

bebelus plangand avion

#De ce copiii care urlă sunt tolerați și nu aruncați pe geam

Asta e una dintre cele mai tari faze. Până am rămas însărcinată, toleranța mea față de un copil urlător era egală cu zero. ZEEEROOO. Nimic, canci, niente. Copiii mici erau trecuți sub denumirea de ”mici extratereștrii” în lista mea de valori și nu-mi plăceau decât în poze. Mama tot încerca să le țină partea și să-mi înmoaie inima: ”dar, mamă, e numai un copilaș” sau ”nu e el de vină că plânge” (a, nu, e un mic demon invizibil care i-a invadat corpul și gura aia emițătoare de mulți decibeli enervanți?). Și nimic.

Continuare

Ce e bine să ştie gravidele despre radiaţiile din timpul zborului cu avionul

risc radiatie

Înainte de a rămâne însărcinată, m-am documentat pe tema radiaţiilor încasate de femeie în timpului zborului cu avionul şi eventualele riscuri asupra unei sarcini. (În timpul zborurilor la altitudini înalte, radiaţiile sunt mai puternice decât cele de la nivelul solului.)

Continuare

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 115 queries in 0.490 s