Vă amintiţi vacanţele acelea cu părinţii la mare, când îţi fierbeai creierii într-un drum de 8 ceasuri (cam aşa era de la Sibiu) în Daciile fără klimă? Când încăpeam de-a lungul pe bancheta din spate, care se transforma într-un culcuş pentru copii? Când făcea mama bagajele pentru toată familia (obicei care dăinuie în unele cazuri) şi ne ungea cu cremă de protecţie? Mai ştiţi vata de zahăr din satul de vacanţă din Mamaia, care trebuia consumată doar înainte de a merge la hotel, pentru că te zângăleai iremediabil. Şi camerele alea comuniste cu pături la geam, unde praful din ele era all inclusive? Teatrul de Vară şi spectacolele cu Mirabela Dauer şi gara noastră mică, la care mergeam în rochiţă? Cred că rochiţa era singura chestie care îmi făcea plăcere la tot episodul ăsta artistico-pseudocultural.
Turele cu tata pe Montagne Russe şi în Trenuleţul Groazei? Joaca în valuri, când ţi se tăiau picioarele de spaimă, dar tot nu ieşeai? Când m-a înghiţit marea, dar m-a recuperat tata, transformându-se în eroul salvator al vieţii mele. Îmi amintesc ce mult uram să stau la soare pe plajă, aşa pierdere de vreme mi se părea. Mă enervau că mă obligau să beau apă minerală, care nu îmi place nici în ziua de astăzi. Pfui! O lăsam într-un pahar neacoperit câteva ore, să se “trezească” de acid, doar aşa mă puteam chinui s-o dau pe gât în jos. O dată am găsit o muscă bălăcindu-se în apa mea, iar, de supărare, am început să beau de la duş, pe sub ascuns. Şi am pus de o minunată diaree cu greţuri şi vărsături la superofertă. Se tot minunau ai mei de unde mi se trage, dar până acum vreo 2 ani nu am dezlegat misterul. Pentru că, după ce am prins schema cu apa de la duş, am continuat în fiecare an. Şi cred că am numărat vreo 2 în care să nu păţesc vreo boală din asta 3 în 1 în miezul concediului la mare. Şi se tot minunau ei, ce intoleranţă ciudată prezint.
Îmi aştept azi părinţii să se întoarcă din vacanţa lor de 10 zile. În general, îmi place singurătatea,
La înălţimea Sibiului meu.
