
1. O plapumă de calitate

Vă zic numai de azi-dimineață, deși nu toate zilele sunt așa, unele sunt chiar mai proaste.

Cineva din Sibiu mi-a povestit săptămâna trecută că unul dintre cei doi băieți ai săi (de 6 ani), a rugat-o într-o seară să-l trezească a doua zi dimineața cu o oră mai devreme ca să se poată juca.

Nu sunt genul ăsta de mai sus, din titlu. Eu sunt genul încăpățânat. Când m-am dus în clasa a 5-a la olimpiada de matematică și numele nu-mi apărea pe nicio listă, dintr-o greșeală nevinovată a cuiva, m-am dus, am bătut la uși, am vorbit cu oameni, mi-am cerut locul care mi se cuvenea. Iar, la final, am ieșit prima pe județ. La olimpiada de matematică. Atunci am învățat despre oameni că, uneori, nu e rău să fii încăpățânat.

Bunicii care nu ne sună, să nu ne deranjeze. Vecinii care nu ne aduc plăcintă, deși se gândesc. Prietenele care știu cât suntem de obosite și nu ne mai încarcă de ale lor. Părinții care ne dau bani și ciorbă, oricât am fi de mari sau de bogați.
Când una dintre prietenele din gașca mea de fete din liceu și-a găsit iubit și nu prea mai ieșea cu noi, i-am zis să nu își facă griji pentru asta (ea era genul care-și făcea), să se bucure de momentele cu el, că noi tot acolo vom fi, oricând va vrea să se întoarcă. În puțin timp, ei s-au despărțit fiindcă el era un ticălos (eu bănuiam asta, fără să împărtășesc; astfel de previziuni astrale nu ajută în niciun fel, pentru că oamenii trebuie să ajungă singuri la concluzii, nu să le servească gata mestecate de altcineva), iar ea -ghici ce- s-a întors.
Niciodată nu am înțeles oamenii care mestecă gumă dimineața. Oare ei nu s-au spălat pe dinți? De ce, când asta durează mai puțin decât să stai la coadă la gumă.
Guma nu e periuță și niciodată nu va fi. Reclamele cu “susținut de medici stomatologi” au multe sponsorizări în spate. Să ne lase.
Pagina 237 din 647
Pe cine ai invita la ziua ta, dacă ai putea invita pe oricine din lume?
4 August 2026
Luxuri care n-au legătură cu banii
2 August 2026
Egalitate, frate. Superb să fii femeie, uite ce de bucurii poți avea!
1 August 2026
Cazul ”Bunicul meu nu s-a spălat pe dinți niciodată și a murit cu toți dinții în gură”
31 July 2026