Cel mai greu e să accepți că un lucru pe care ți-l dorești nu se poate întâmpla

Nu sunt genul ăsta de mai sus, din titlu. Eu sunt genul încăpățânat. Când m-am dus în clasa a 5-a la olimpiada de matematică și numele nu-mi apărea pe nicio listă, dintr-o greșeală nevinovată a cuiva, m-am dus, am bătut la uși, am vorbit cu oameni, mi-am cerut locul care mi se cuvenea. Iar, la final, am ieșit prima pe județ. La olimpiada de matematică. Atunci am învățat despre oameni că, uneori, nu e rău să fii încăpățânat.

Altădată, am ajuns în aeroport cu fix 10 minute înainte să plece avionul spre Londra. Era 2010, eu aveam un iubit care-și luase liber 2 zile de la clinica în care lucra, să mă plimbe pe mine în limba engleză. Doar că eu îmi pusesem măști pe față, îmi dădusem pielea cu creme fine în dimineața înainte de a porni spre aeroport. Drumul era în lucru, ora era 7, două detalii importante când circuli prin București. Mi-am dat seama că era gravă de tot întârzierea, inima-mi ieșea din piept când am dat buzna peste prima doamnă de la primul ghișeu:

-A decolat avionul? și i-am pus buletinul în față.
-Nu. (s-a uitat la mine cu aceeași expresie pe care o ai când îți prinzi sora că-ți mănâncă porția ta de ciocolată)
-Câtă vreme e încă la sol, mai există o șansă ca eu să mă urc în el.
-Ați înnebunit, domnișoară, vă strig de un ceas la microfon!
-Îmi las bagajul aici, îl iau la întoarcere. Nu am nevoie decât de mine să ajungă lângă el.
-Poftiți?
-Iubitul meu, doamnă. Mă așteaptă la Londra. Și-a luat două zile libere, e tot ce am cu el. Nu înțelegeți, dacă ajung mâine, nu pierd doar un avion, ci și jumătate din timpul nostru împreună.

Ghici cine trecea ca o vijelie pe la security check, cu bagaj cu tot și pielea strălucindă. De transpirație și nervi, că îmi venea mie să-mi dau o mamă de bătaie, toată pe care n-am mâncat-o când eram mică, deși poate ar fi trebuit.
Când m-am întors după cele două zile de iubire și soare prin Londra, i-am adus o cutie de bomboane doamnei de la Wizzair, care mă salvase în acea dimineață de vară și cremuire. N-am mai găsit-o, dar adesea îi trimit câte un gând de mulțumire. Atunci am învățat despre oameni că întotdeauna e bine să știi ce vrei și să nu te mulțumești cu altceva câtă vreme știi că există o șansă.

Când m-am îndrăgostit de el, de băiatul ăla pe care viața mi l-a fluturat prin față doar să îmi arate ce pot să pierd, am știut că nu pot să trăiesc întrebându-mă ”ce ar fi fost dacă”. Am lăsat totul și m-am dus. Deși nici măcar nu-mi spusese că mă iubește, ce să mă fi cerut de nevastă sau altceva asemănător. Am jucat totul pe-o carte și am câștigat o viață fericită, fără întrebări pline de regrete la bătrânețe. Atunci am învățat despre oameni că, în iubire, nu e loc de orgolii și că nici nu există învingători. Ci doar câștigători. Iar deocamdată numărăm doi fericiți mari și unul mic în această poveste.

Dar au mai fost și momente în care intuiția mea a greșit. În care ce mi-am dorit astăzi n-a fost bine pentru mâine. Deși pe exemplele astea nu mi le amintesc.

Am făcut pauză o oră. La scris.

Poate doar atunci când am simțit că vreau încă o tabletă de ciocolată și mi-am urmat acest impuls, n-a fost bine pentru cântar următoarea săptămână, de dimineață. Pot să mai fac pauze, să nu mai public veci acest articol, și tot nu-mi voi aminti.
Ăsta e anul intuiției la mine, nu e prima oară când scriu asta aici. Ăsta e anul în care dezordonata din mine și-a pus cel mai puțin hainele-n dulap, dar asta doar pentru că și-a dat seama că e mult mai important să doarmă. Ăsta e anul în care foarte rar am adormit după ora 12 noaptea și în care m-am împrietenit cu regulile like never before. Le-am înțeles fără să le judec. Le-am acceptat fără să le înțeleg. Și, în timp, am văzut că n-a fost prost ăla care le-a inventat pe lume. Dar tot cred că oamenii, fără partea aia a lor de intuiție, fără încăpățânare și fixuri obsedate (iertați-mă, aveam nevoie de acest pleonasm), ar fi niște roboți la masă. Ar fi ca o poveste relatată la știri, nu ca una spusă de un bunic, într-o seară.

Încăpățânați-vă și jucați-vă șansa până la ultima carte. Uneori e mai bine să iasă prost decât deloc. Și, oricum, asta e condiția pentru ”grozav de bine”, pentru ca să poți număra unul sau mai mulți câștigători 😉

foto Pixabay