Agrafele pe vremea când eram eu copil erau ceva rar și foarte prețios. Cine avea pereche o purta doar la serbări și aniversări. Până și agrafele alea simple, din metal negru, cele mai ordinare agrafe care te înțepau de parcă ți le înfigeai în creieri, nu în păr, până și alea erau rare și prețioase. Aveam o cutie în care le păstram. Și nu știu dacă din cauza asta, dar și părul lung părea ceva foarte prețios.
Context: DoR publică un material despre cel mai mare vlogger din România, Selly. Băiatul ăsta tocmai a împlinit 18 ani și e probabil cel mai cunoscut puști din țară. Are aproape 2 milioane de abonați pe youtube, o trupă cu care cântă ceea ce mie-mi sună a rap și nu le mai cere părinților bani de buzunar de multă vreme. E un fenomen. Acuma, scandalul a izbucnit pentru că unii s-au simțit lezați că o revistă de talia DoR atribuie atenție și spațiu editorial unui tip de talia lui Selly. A fost ca un protest al intelectualilor împotriva modernilor. Dacă nu te poți bate cu ei, critică-i. Dacă nu poți fi ca ei, dă-le în cap, pentru că asta e ceva foarte intelectual și elitist și tipic culturii din România. Critica e sportul nostru național.
Când ți-a fost cel mai greu după ce ai făcut un copil? te mai întreabă lumea.
Diversificarea! vor răspunde 95% dintre mamele de pământ.
Nu știu dacă mai știți cum era, oameni născuți pe vremuri fără internet. Eu am vrut să-mi leg fir de telefon direct cu prietena mea cea mai bună, care locuia în celălalt colț al aceleiași străzi. Ne-am dus pe la fiecare vecin și ne-am rugat să ne dea voie să trecem firul prin curtea lui. Ne-au dat voie toți, dar noi ne-am certat a doua zi și am anulat înțelegerea. Că așa-s copiii, foarte serioși cu certurile lor. După care ne-am împăcat, bineînțeles, la loc, dar ne-a fost rușine să mai mergem o dată cu miloaga. Să zicem că prietenia noastră a rezistat și wireless bine-merci.
Le vezi peste tot. Au unul sau mai mulți copii după ele și niște cearcăne care nu pot fi mascate cu niciun fond de ten. Le recunoști după răbdarea infinită de care dau dovadă când primul născut vrea în brațe și bebelușul e la piept deja. Răbdarea aia e singura lor soluție. Răbdarea aia e câștigată după un antrenament îndelungat, mult timp și fără oprire, așa cum nici sportivii de performanță nu fac.
Știu sigur că tot din ce zice fiul meu e ceva ce unul dintre noi a zis în preajma lui cel puțin o dată, dacă nu de mai multe ori. M-am recunoscut în oglinda pe care mi-a întins-o el de prea multe ori, ca să nu fiu sinceră și să recunosc: cele mai multe (bune și mai puțin bune) le are de la mine.
