Prietenii care rezistă fără internet?

Nu știu dacă mai știți cum era, oameni născuți pe vremuri fără internet. Eu am vrut să-mi leg fir de telefon direct cu prietena mea cea mai bună, care locuia în celălalt colț al aceleiași străzi. Ne-am dus pe la fiecare vecin și ne-am rugat să ne dea voie să trecem firul prin curtea lui. Ne-au dat voie toți, dar noi ne-am certat a doua zi și am anulat înțelegerea. Că așa-s copiii, foarte serioși cu certurile lor. După care ne-am împăcat, bineînțeles, la loc, dar ne-a fost rușine să mai mergem o dată cu miloaga. Să zicem că prietenia noastră a rezistat și wireless bine-merci.

Îmi mai amintesc de vremurile în care dădeam bip. Dacă sună o dată, înseamnă ceva, dacă sună de două ori, înseamnă altceva. Doar prietenii foarte buni știau să traducă aceste semnale.

Îmi mai amintesc concedii întregi cu părinții mei, în care nu aveam google maps. Aveam o hartă normală, adică de hârtie în mână și făceam haz de necaz: care se orientează mai prost! Treaba era că ne orientam cumva până la urmă.

Ba erau vremuri în care știam singură scurtături prin București. Când mergeam pe un drum nou întâmplător, eram numai ochi și urechi, îmi luam repere, mă străduiam să reproduc drumul sau măcar să-l înregistrez undeva. Acum? Tastez ceva pe waze și aproape îmi vine să-i dau bacșiș șoferiței care m-a dus la destinație.

Și-apoi sunt prietenii.

M-a impresionat și bucurat când, de ziua fiului meu, m-au sunat și mi-au scris oamenii. Înainte ca eu să postez ceva. ”Ți-ai amintit!” Apoi, o prietenă mi-a zis că ea are un calendar unde sunt trecute toate zilele astea importante ale prietenilor ei. Old school, așa. Un calendar pe hârtie? zic. Cică e agățat pe un perete adevărat, undeva într-un apartament adevărat.
Ce idee bună, mi-am zis! Și, când mă pregăteam să-mi fac și eu, mi-am dat seama că nu am întrebat-o cum face cu el, îl ia la citit de două ori pe zi?

De curând am văzut un proiect fotografic apropo de efectele telefonului în relația cu copiii noștri. Erau părinți și copii în aceeași cameră sau copii și copii, iar cei cu ochii într-un telefon erau transparenți, ca niște umbre. Nu-l mai găsesc, dar vă imaginați. Ce trist, a zis toată lumea. Doar că, adevărul e că telefonul, pe fiecare dintre cei care îl țin în mână nu îl face să se simtă invizibil, anulat. Ba dimpotrivă. Internetul ne face să ne simțim importanți, puternici. Ca și când ar conta ce avem de spus. Ca și când cineva ne-ar asculta. Ca și când am fi cu adevărat ocupați cu ceva esențial.

Că un telefon în mână și doi ochi pe ecran ne fac invizibili pentru cei din jur e una. Că pe noi ne face să ne simțim importanți e adevăratul pericol de după ecran.

Și revenind la prieteniile fără internet. Poate nu ar trebui să vorbesc tocmai eu, care mi-am făcut o prietenă foarte bună în ultimii ani, iar internetul ne-a adus împreună. Doar că am trecut din online în offline destul de rapid. Întrebarea e însă alta: cu câți prieteni ai mai vorbi, dacă net-ul ar pica … acum? Și de câte ori pe săptămână ai suna-o pe mama ta?

foto Pixabay