Pentru cine se întreabă, încă alăptez. Ceea ce e mult spus totuși, pentru că băiețelul meu are 3 ani și 3 luni, iar ieri dimineață la micul dejun a halit un ou fiert cu pâine și roșii, un castron de mămăligă cu lapte, plus un sandwich cu șuncă și cașcaval. Adică, să nu credeți că i se lungesc urechile de foame. Alăptatul unui copil de 3 ani e doar prin alint numit alăptat, pentru că acum e foarte rar și foarte scurt. Se întâmplă, de obicei, noaptea, deja nici nu mai avem nevoie la somn, eu pot purta de multă vreme bluze fără acces rapid la lactobar. Dacă a fost întotdeauna așa ușor? O, ba nu. Nici vorbă.

Continuare

Prima mea carte ”Unconditional parenting” (Alfie Kohn) a fost livrată prin poștă de peste ocean, pe vremea când locuiam în Anglia și cred că abia verighete dacă aveam, de la prietena mea din facultate, Maria. Dedicație, pe prima pagină, cu scrisul ei de mână, pe care prea bine îl cunoșteam de pe la cursurile de anatomie, zicea așa: ”Faceți copii cât mai tineri, nu mai așteptați :)”

Continuare

București, metrou. Eu în pantaloni scurți și un tricou, modelul ăla de babydoll pe care-l urăsc bărbații, pentru că pari gravidă și când nu ești. Eu eram. Destul de gravidă, doar știți deja că nu sunt vreo Anca Serea sau ceva. Apropo de ea, am văzut-o live într-o cofetărie de pe Dorobanți, după care am sunat-o pe Andreea și i-am zis: NU ERA PHOTOSHOP! Ba mai și trecuse o lună probabil de la ședința ei foto pentru revista Unica, unde era gravidă în luna a șasea și părea … ușor balonată. Invidia din mine, care -la 4 luni pe vremea aia- aveam burta mai mare decât de două ori photoshop-ul ei, a zis că e făcătură! Doar că, ce să vezi, ca să fim un colectiv de invidioase, aflați că femeia chiar are gene mai bune decât aptitudini de photoshop. My bad.

Continuare