Citeam un articol foarte de corazon despre ”mental loads”, adică poverile mentale pe care le duce o femeie care are grijă de casă, e și mamă, și bucătăreasă, și menajeră, și bonă, și mă-sa și ta-so în familia ei. Autoarea povestește că l-a însărcinat pe soț să găsească el, în locul ei, o firmă de curățenie pentru apartamentul lor. După două zile, omul o informează că … mai bine face el. Trage cu aspiratorul, dă cu mopul, ce poate fi așa de greu? Frustrarea nevestei, adică a autoarei, nu venea din datul cu mop, ci că el nu a trecut prin tot procesul de a găsi o firmă specializată, să vadă cum e când faci așa ceva. Să vadă cum e în pielea ei. Că simplu nu e: întâi întrebi prietenii dacă au recomandări, apoi centralizezi răspunsurile lor, dai un search să-i alegi pe cei din vecinătatea ta, să te asiguri că nu folosesc substanțe toxice, că nu sunt niște hoți, să citești toate review-urile de dinaintea ta. Să compari prețuri și, în final, să alegi. Doar că povestea nu se termină aici, căci el s-a ținut de cuvânt și s-a apucat de curățenie, în timp ce ghici cine a stat cu copiii toată după-masa cât el a aspirat? Aham, ea. Adică, scopul tot nu a fost îndeplinit, căci curățenie oricum s-ar fi făcut și cineva, de ceva, ar fi fost scutit. Pentru toți bărbații care nu înțeleg ce vreau să zic, în această poveste nu e vorba despre făcut curat. E vorba despre tot procesul ăla de gândire prin care trebuie să treacă femeia pentru orice ”lucru întâmplat”, că nu se ocupă veverițele, păsărelele, spiridușii sau cei șapte pitici. E vorba de empatie, de nevoia de a te simți înțeles în cuplu. Mamelor, cel mai probabil, nu trebuie să le explic.
(Nu este wi-fi în pădure, dar promit că vei găsi o mult mai bună conexiune)
