Știți că stai uneori în preajma unei persoane cu un tic verbal și, câteva ore mai târziu, te trezești că l-ai preluat? ”Nașpa” a fost la mine unul dintre ele. ”Știi”, cu semnul întrebării la final de orice spuneam a fost o altă fantomă cu care m-am luptat. ”Într-un mare fel” mi-a atras atenția cât e de obositor în vocabularul meu abia când am dat peste altă persoană care abuza acestă expresie.
Cred că un mecanism similar funcționează și la copiii noștri, mai ales în primii ani din viață, când cele mai multe lucruri le învață în sistem copy/paste. Eu îl numesc principiul Dacă-Părinții-Se-Spală-Pe-Dinți-Și-Copiii-O-Vor-Face.
Copilul nostru nu a auzit:
- ”cum spui? mul-țu-meeeeesc”
- ”spune teee rog”
- ”aștept să spui cuvântul magic”
Pentru că nu există așa ceva precum un cuvânt magic. Știți însă ce funcționează like magic? Părinții care folosesc bunele maniere în mod frecvent. Părinții, că ei sunt primul front de unde copilul face copy/paste. Dacă părinții spun te rog și mulțumesc și cu plăcere și te rog. Dacă părinții spun îmi pare rău și îmi cer scuze și sunt sinceri când o fac, nu urmează indicațiile vreunul sufleur. Bună dimineața și noapte bună. La revedere și bine ați venit.
Principiul ăsta funcționează în multe lucruri legate de copii. Adesea Tudor zice câte ceva și mă recunosc pe mine. Uneori pe taică-său, alteori pe mama mea. El are atâta încredere în adultul din fața sa, încât preia totul fără vreo întrebare.
Evident, cu dinții nu e mereu atât de simplu, deși mna. Poate fi. Uite-mă pe mine drept exemplu. De râsul lumii. Am un copil care se spală bucuros pe dinți, dar nu se spală neam pe cap. Oare de ce? Pentru că maică-sa se spală bucuros pe dinți, dar pe cap… Domnule, de ce le este unor mame atât de greu să se spele pe cap? Nu mă înțelegeți greșit, îmi face mare plăcere să fiu curată, dar nu putem chema spiridușii să se ocupe de așa ceva? Iar dorința asta de spiriduși se transmite. Mă tem că e genetic, vă zic.
Tudor a început să spună singur ”te rog” și ”îmi pare rău”. A fost a doua oară când am văzut că principiul Dacă-Părinții-Se-Spală-Pe-Dinți-Și-Copiii-O-Vor-Face chiar funcționează. Acum așteptăm să înceapă să spună ”mulțumesc”, ”la revedere” și ”mami, deseară gătesc eu.”
Image by Terri Cnudde from Pixabay
Roxana
Eu si acum am momente in care ma aud cand ea vorbeste:) SI mi se pare tare cand stranuta eu ii spun:sa cresti mare,sanatoasa!! ea raspunde :multumesc,iar eu uit uneori sa spun cu placere,dar imi spune ea:”vezi ca ai uitat sa imi spui cu placere”.
Cea mai tare faza a fost alaltaieri cand impreuna cu o prietena a ei am fost la mall. Prietena se uita la haine mai ceva ca un adult. Fii’mea era terminata prin magazine,dar de dragul prietenei a indurat… si-au programat de mult timp ca in vacanta sa stea cateva zile la noi…Sunt atat de dragute…dar complet diferite! Si,ghici?! mie nu imi place la shopping!! obosesc repede intocmai ca fata mea…
Daniela
Eu mi-am dat seama ca imi copiaza limbajul cand in loc de extrem de uzitatul,,topogan” a spus corect ,,tobogan”. Am fost mandra ca baiatul meu este atent la ,,cat de corect” vorbeste maica-sa:))
Andreea L.
Fetița mea spune mulțumesc și îmi pare rău de la 2.5 ani. Prima data când s-a întâmplat era sa cad de pe scaun tocmai pentru ca și la noi a învățat prin copiere nu încurajări! Sunt tare drăguți la vârsta asta!
Zina7
Oare de aia nu ii place nici fetitei mele sa se spele pe cap? Câr despre bună ziua , la revedere nu știu ce să zic. Eu chiar is destul de sociabilă și salit până si animalele pe stradă dar fetița ( 3,4 ani) nu vrea nici in ruptul capului sa salute un adult ( pana la 2 ani saluta dar dupa nu stiu ce s-a intamplat 🤔)
o femeie
Nu doar cuvintele si accentul ni le copiaza ci si gesturi, reactii, atitudine. Copiii sunt expresia a tot ce e bun si ne-bun in noi. Cand am inteles asta, viata ni s-a schimbat dramatic.