Am fost cu copilul (3 ani) într-o tabără de familie și vreau să vă povestesc despre ”Lumea lui Momo”

O săptămână întreagă să nu auzi telefonul cum sună. Să nu îți fie dor, doar nu credeți că ți se face. Fără beep-uri că au intrat mesaje, whatsapp-uri, notificări te miri de care. O săptămână întreagă să nu te cerți cu nicio doamnă pe facebook. Să nu auzi copii care urlă, părinți care țipă. Să fie, în schimb, cu multe râsete colorate, de oameni mici și mari care se aleargă pe pajiște. Să adormi în chiotele lor din depărtare. Dincolo de poenița unde se spune povestea de seară și se face foc de tabără, să fie acel teren de fotbal, unde copiilor niciodată nu li se face foame.

De când n-ați mai auzit strigându-se:
-Haaaaaaideți la maaaaaasă!
Și răspunzându-se:
-Nuuuuu ne e foaaaame!

Timp de o săptămână n-am adormit cu ochii-n ecran și am deschis laptop-ul, țineți-vă bine, o singură dată. Mi-a fost frică să nu se strice sau să nu ruginească. Știți, când am ajuns acolo și mi-am dat seama că n-o să avem semnal la telefon vreme de aproape 7 zile, m-a luat cu frison pe șira spinării. Îmi venea să plec acasă. Efectiv, o senzație, de ziceai că n-o să-mi dai de mâncare. Mie, cea mai burtoasă dintre burtoase.

Știți, poza asta?

tabără copii familie lumea lui momo miruna ioani(Nu este wi-fi în pădure, dar promit că vei găsi o mult mai bună conexiune)

Fix așa a fost această săptămână. M-am gândit destul de puțin dacă să scriu acest articol sau nu, pentru că mi-a plăcut atât de mult, încât să nu scriu ar fi fost ca atunci când cineva mic deja locuia în mine, dar eu nu suflasem aici o vorbă despre asta. Să vedeți cum a început.

Căutam un concediu exclusiv pentru Tudor. M-am gândit că, pentru toți trei, am fost la Barcelona, dar pentru el, doar pentru sufletul lui, aș vrea ceva mai simplu și mai cu părinți. Cu joacă. Cu mâncare bună și fără grija lui ”ce mâncăm astăzi”. Cu alți copii, neapărat cu alți copii. Știu că toata viața lui se va schimba în curând și că niciodată nu va mai fi ca astăzi. Dacă vreau să compensez ceva în avans? Nu știu. Dacă vreau să mă mai bucur de momentele noastre așa? Probabil. Cred însă că lucrurile vin atunci când ai nevoie de ele. Așa a fost și cu tabăra asta. Cum facebook îți citește gândurile mai bine decât Mama Omida, precis vi s-a întâmplat măcar o dată, într-o zi, văd pe un grup că o mămică întreabă de o tabără pentru copii mici. Unde să-i primească și pe părinți. Unde să nu fie nici foarte departe, nici foarte prețios, nici foarte sofisticat. Am luat toate sugestiile la rând, cel mai aproape de București era tabăra Lumea lui Momo. Undeva la o pensiune de lângă Buzău, cel mult două ore cu mașina. Lux.

N-am înțeles prea bine din descriere despre ce-i tabăra asta. A doua zi am sunat-o pe Mira Loghin, organizatoarea, pe care o știam de pe facebook, eram deja prietene, deși nu ne văzuserăm la ochi niciodată. O sunam într-una din cele mai nervoase dintre zilele lunii aprilie, o zi în care era să fac atac cerebral de atâta nervoasă, în care cineva îmi blocase mașina în parcare, fix în dimineața în care mergeam la analize, pe care a trebuit să plătesc o sumă surpriză, după care m-am certat cu mai multe tanti la fel de nervoase. Am sunat-o pe Mira, spunându-mi că ăsta e momentul să întreb fix ce mă doare despre tabăra asta. Îl duc pe bărbatu-meu acolo, spune-mi doar că n-o să mă înjure! Pentru că era despre conectare în familie, citisem că sunt și niște ateliere cu traineri în comunicare non-violentă, iar soțul meu e mai mult genul care practică medicina bazată pe fapte reale, nu pe vorbe goale.

La finalul acelui telefon care a fost ca o îmbrățișare, i-am și spus Mirei: Cum mai pot eu acum să mă cert cu o tanti care merită certată? Dar, nicio grijă, mi-am verificat contul și instantaneu mi s-a ridicat la loc presiunea arterială.

Mi-a zis că nu a avut plângeri până acum de la oameni. Că au fost unii care s-au adaptat mai repede, alții mai încet, dar că e o experiență interesantă. Că nu e obligatoriu să participi la nimic, că poți sta și pe facebook, la o adică. Asta m-a liniștit, deși acum îmi dau seama că asta n-are cum să se întâmple – chiar dacă ai avea semnal la telefon oriunde.

Nu a fost greu să îl conving. El cere adesea să îl duc în locuri unde să vadă oameni neconectați la aparate, cărora să nu le intre sau iasă din cap fire. În locuri unde să miroasă a bucurie și să fie multă verdeață. Îi place și la mall, dar preferă undeva să facă și niște mișcare. Din păcate însă, a înhățat un examen care s-a amânat din iunie în iulie și a ratat tabăra aceasta. A venit cu noi bunica lui Tudor, iar asta nu numai pentru că eu nu prea mai pot ridica cele aproape 14 kilograme de băiețel adorabil, ci fiindcă ne e tare drag de ea.

Tabăra este la vreo 40 de minute de Buzău, într-o pădure uitată de lume, dar la o pensiune cu tot ce îți trebuie să te simți bine (se numește Cabana Izvoranu). Știți doar că eu nu sunt genul care spune asta, fără apă curentă și spălat pe dinți. Aici le-am avut pe toate. Și flori, și lac, și pajiște, și mâncare sănătoasă, foc de tabără, povești, aer curat, copii fericiți, adulți prezenți mai mult în viață lor adevărată decât în cea virtuală. Inclusiv subsemnata. Culmea e că am avut și gâze, dar nu ne-au deranjat. Cum e posibil să vii ciuruit de țânțari din mijlocul civilizației, iar în inima naturii să nu te piște nimic? Uitați-vă la mine. Am avut și răcoare, și un pic de ploaie, multe căsuțe în copaci. Un vapor din lemn. Câteva leagăne.

tabără familie copil lumea lui momo miruna ioani

Programul era lejereanu, cu ore la care să poți ajunge, fără intervale fixe de timp, astfel încât să se poată încadra cu ușurință toată lumea. După micul dejun, părinții se retrăgeau puțin la Cafeneaua Părinților, după care urmau activități pentru toată familia. Într-o zi, am făcut o drumeție, în altă zi am făcut jocuri pe pajiște și tot așa. Nu aș vrea să dezvălui tot ce s-a întâmplat, să mai rămână și câteva surprize. După prânz venea siesta, timp în care unii se puteau odihni, alții continuau joaca. Noi dormeam. După-masa, mergeam la ”ședința cu părinții”, cum zicea Tudor, niște ateliere cu traineri în comunicare non-violentă. Aș vrea să vă povestesc de acolo TOT. Doar că nu ar fi corect față de organizatori, e totuși multă muncă depusă. Plus, că nu ar avea același farmec nicicum. Vreau doar să spun că aceste ateliere au fost o surpriză pentru mine. M-am dus în această tabără pentru copil și am ajuns să mă bucur de ea la fel de mult, pentru mine. Am venit mai senină, mai îndrăgostită de soțul meu și mai recunoscătoare pentru tot ce avem împreună. Am învățat lucruri care se aplică în toate relațiile din lume: în căsnicie, în părințeală, în străineală, în orice. Etichetele nu sunt bune, critica ne nefericește viața și nu ne umple sufletul cu nimic. ”Recunoștința” e noul meu cuvânt preferat de anul ăsta. Unul dintre trainerii pe care i-am mai auzit vorbind și pe care m-am bucurat să îi revăd e Monica Reu, pe care merită s-o căutați și urmăriți.

În timpul acestor ateliere, copiii aveau pregătite activități pe grupe de vârste, coordonate de către educatorii Momo. De exemplu, această floare este făcută de Tudor într-una dintre după-amieze:

tabără familie copil lumea lui momo miruna ioani

Au fost și câțiva părinți singuri, veniți în tabără fără partener sau fără vreun bunic. Cei care aveau copii mici nu prea își puteau lăsa pruncii fără mami cât să participe la ateliere. Nu-i nimic, să vedeți alți părinți cum se ofereau să facă babysitting, cum renunțau să meargă ei înșiși la câte o cafenea sau atelier, doar pentru că își dădeau seama că o mamă sau alta avea mare nevoie de un respiro.

Și ce m-a mai impresionat e legat de oamenii prezenți acolo. Autentici. Părinți implicați. Parteneri de cuplu trecuți prin crize existențiale. Oameni care caută o luminiță în tunel. Tipi și tipe cu job-uri serioase, unii cu business-uri ale lor, alții cu funcții de conducere. Fără impresii, fără fițe, fără haine pompoase. Oamenii se dezbrăcau de măști, pe rând, și se reconectau la ființa lor. La partener. Și la copii. A fost un exercițiu atât de puternic, încât am și plâns la un moment dat. Iar eu nu sunt o plângăcioasă, adică, nici când a murit Jack și Rose îi dădea drumul în ocean, nu mi-a curs vreo lacrimă pe obraz.

Tudor a venit schimbat din tabăra asta. Mama lui a venit o ființă mai blândă cu ea însăși. Bunica a întrebat, dacă la pensie, o primește să facă aici voluntariat.

Mi-a plăcut ce a zis Monica la un moment dat despre curaj. Că toți ne dorim un copil curajos. Dar că, de fapt, un copil precaut e mai de dorit, dacă stăm să ne gândim. Curajul nu înseamnă lipsa fricii. Din punctul meu de vedere, dacă nu îți este frică, poți fi un inconștient. Curajul e atunci când faci ceva cu precauție, deși îți este frică.

Am avut o poștă a taberei, care era un panou cu plicuri pentru fiecare familie prezentă. Acolo, eram invitați să ne lăsăm bilețele cu mulțumiri sau motive de recunoștință pentru altcineva dintre participanți. Puteai să scrii unui membru al altei familii sau chiar unui membru din familia ta. Și-n ultima zi s-au deschis plicurile.

În a doua zi, i-am povestit lui Tudor despre această poștă. În a treia zi, am început să scriem bilețele. Adică, el le desena, iar eu scriam cu litere inteligibile un mesaj. Care venea tot de la el. Întâi, am sugerat eu cui am putea să scriem: lui Matei, care a împărțit o caisă cu el. Unei fetițe care i-a dat din orezul ei. Și am deschis un robinet la acest băiețel al meu. A învățat tiparul recunoștinței. Mi-a cerut să îi scriem și Victoriei, o fetiță care s-a accidentat (nimic grav, dar pe copil l-a impresionat). L-am întrebat ce vrea să îi scriem? ”Îmi pa-e -ău că ai făcut buba.” Sunt niște cuvinte atât de mari pentru un băiețel atât de mic! Apoi a continuat. Să îi scriem Mirei că îi mulțumește că i-a adus mâncare bună. Mira era organizatoarea, după cum am specificat, dar era foarte implicată și ajuta la bucătărie, venea des pe la mese, i-o fi adus și lui o farfurie cu ceva. Și aia a ținut minte copilul.

Eu am mulțumit mai multor oameni, printre care le-am scris și celor doi bărbați, care s-au oferit să-l ducă pe Tudor în brațe în drumeție. Pentru că eu eram un pic mai însărcinată decât bănuiați, pentru că afară era soare, drumul era un deal și-o vale, iar bărbatul meu era acasă. M-am simțit în siguranță în momentele alea. Probabil așa se simte cine-și crește copiii în acel sat, de care se tot vorbește în cărți. L-am văzut și eu pe acest sat, pe pielea mea, într-o tabără.

Însă cea mai recunoscătoare îi sunt mamei mele, care a fost adultul o săptămână întreagă, ca eu să pot fi altceva.

A fost o experiență minunată, pe care v-o recomand din inimă. S-au legat prietenii, s-a plâns la plecare. Cine, eu să plâng în ultima zi? ahahaha, o să vă las cu această întrebare.

6 nopți de cazare, 3 mese și 2 gustări ne-au costat 4000 lei. Acolo nu am mai cheltuit niciun leu, pentru că nu am mai avut pe ce. O singură excepție, când doi părinți s-au urcat în mașină și au făcut o vizită în piața din Buzău, de s-au întors cu portbagajul plin cu cireșe, pepeni și caise. 20 de lei de familie și ne-au ajuns vreo 3 zile întregi. Dacă mergeam o săptămână la mare, s-ar fi terminat banii ăștia în primele 2 zile. Cred, că nu am făcut așa ceva. Dintre regulile taberei care mi-au plăcut mult: nu a existat desert, ceva dulce s-a servit la gustarea de după siestă, iar bucatele respective nu aveau zahăr, ci înlocuitori sănătoși. Nu știu ce mi-au făcut, dar mi-a plăcut până și mie un carrotcake!
Apoi, regula de aur: fără telefoane sau tablete pentru copii.

Și vreți să vă spun ceva? Am văzut cu ochii mei: încă mai există copii care știu mânca fără desene animate!

Pe Mira o găsiți pe lumealuimomo.ro și la centrul ei educațional, care este o alternativă la grădiniță, de luat în considerare.

Mai sunt 2 tabere anul acesta, din păcate însă toate locurile sunt ocupate deja. Știu că există liste de așteptare cu un an înainte. Dacă vă interesează pentru anul viitor, urmăriți pagina de facebook sau blogul. Eu pot să spun, cu mâna pe inimă, că mi-a plăcut mai mult decât la Barcelona. Sunt sigură că și soțul meu s-ar fi simțit excelent, pentru că e genul de concediu după care nu mai ai nevoie de alt concediu să te odihnești.

 

Articolul anterior

Principiul Dacă-Părinții-Se-Spală-Pe-Dinți-Și-Copiii-O-Vor-Face

Articolul următor

Scorurile din viața noastră și cum contează ele un singur moment

14 Comentarii

  1. Claus

    Noi suntem – eu și soțul cu 2 băieți sub 2 ani super energici în vacanta în străinătate. Lucky you ca ai și bunica, pt mine e oricum lux ca în genere sunt singura cu ei ziua. Anyway, chiar ii ziceam soțului ce le fac părinții copiilor mici la masa de nu se aude nimic. La noi e cu mâncare aruncata pe jos, cu tantrumuri specifice vârstei, etc. Sincer e epuizant. M-am uitat și absolut toți copii erau cu desene la tableta sau cu telefonul în fata la masa. Și sunt străini. Iar copii sunt mici – sub 3/4 ani. E mai greu, ca nu apuci sa mănânci mai nimic, dar nu înțeleg de ce copii mici sub 2 ani trebuie sa aibă acces la telefon sau la tableta.

    0
    • Cred! Acelasi soc l-am avut si eu in concediul de anul trecut, la mare. La terase, la pranz, aproape toti copiii mici erau lipiti de ecrane 🙁
      Have fun in concediu!

      0
  2. Iulia D.

    Chiar mă întrebam unde ai dispărut.. Bine ai revenit! Mă bucur mult că ați avut parte de așa o experiență plăcută și că ne-ai împărtășit-o și nouă!
    Auzisem la radio despre taberele astea, după nebunia cu Momo, păpușa aia înfricoșătoare; ei nu au legătură cu ea, dar au fost afectați de toată publicitatea negativă legată de subiect…

    0
    • Ma emotioneaza cand cineva observa ca am disparut 😉 desi am pregatit articole si am programat sa se posteze 🙂

      Nu stiam de scandalul cu papusa Momo, sper sa nu fi fost afectati.

      1+
  3. Roxana C.

    Mă bucur că v-a plăcut. Sunt din Tisău, satul care dă numele comunei, și chiar dacă auzisem de cabană,nu știam de tabără. Deh, mutată în Buzău de ceva vreme. Cât de aproape ai fost, cât de aproape sunt! Și eu fug pentru liniște (dar nu fără telefon, ca să nu ne înțelegem greșit) , în Avrig, doar, doar să mai văd și Sibiul încă o dată. Sute de kilometri! Îmbrățișări!

    0
  4. Eliza

    Ce tare! Mă bucur mult că există genul acesta de tabere. Mie mi-au plăcut mult taberele copil fiind și îmi părea rău că am ajuns suficient de mare cât să nu mai pot merge. De multe ori în ultima vreme m-am gândit la acest sat de care zici… Mi l-aș dori când voi avea copii și mă gândeam să încep cumva să îl cresc eu in jurul meu. Încă nu știu cum, dar trebuie să găsesc eu o soluție cândva.

    0
    • Vezi ca am inteles ca Monica Reu organizeaza tabere pentru cupluri, cred ca merita investigat 🙂
      Cat despre sat, daca il faci, vin si eu la tine!

      0
  5. Violeta

    Foarte interesant…. Ce fain ca exista si la noi tabere de timpul asta.
    PS- Cred ca ai plans in ultima zi… Si inca mai simti nostalgia locului.😁😁
    Alt PS- De curiozitate, care sunt inlocuitorii sanatosi ai zaharului?

    0
    • morcovul, banana, astea. Merg și xilitolul, siropul de arțar, ștevie, cred.
      Dar eu nu sunt anti-zahăr, eu sunt pro-înghețată 🙂 nu cea raw-vegană, aș dori să specific, să fim înțeleși :))

      4+
    • mai folosesc si smochine si curmale (atentie, nu cele inmuiate in sirop de zahar, se simt usor la scos din punga sunt usor cleioase) , cate o lingura de miere.

      Altfel, dupa ani de intrat in contact cu alte mame din alte parti ale lumii, pur si simplu nu au conceptul de desert in casa,cel mult fructe si atat.

      0
  6. De cativa ani ne organizam singuri aceste vacante de familie: fara net, fara telefoane, uneori si fara electricitate, miscare, natura, gaze, apa, noroaie, etc. cateva sapt vara, cateva iarna -timp pt familie, pt copil, pt noi. Gasim noi ce sa mancam prin sate si prin piete locale, si venim in contact cu oameni ca noi.

    Imi pare rau ca nu am avut mintea deschisa la asa ceva mai devreme, cort si saci de dormit avem de multi ani, copii pe munte cu parintii am mai vazut…

    2+
  7. Da a

    Eu as fi curioasa sa stiu pe ce grup ai aflat de aceasta tabara ? nu de alta , dar as fi interesata sa aflu de toate propunerile date !!!
    plus ca pe grupurile pe care sunt eu se vorbeste doar de mancare si alaptare ! super tare tabara asta ! habar nu aveam ca exista un astfel de concept la noi !

    0
    • Chiar nu mai stiu. Sunt grupuri in functie de interese, nu in toate se discuta despre sarcina si alaptare 🙂
      Iti recomand zen mommy village, e un grup cu mamici foaaarte normale, dar nu stiu daca e deschis, secret sau cum e..

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 172 queries in 0.287 s