V-am zis ca nu i se oprește gurița? De la prima, până la ultima oră, băiatul meu cel mare vorbește. De parcă, orice minut nevorbit e un minut irosit. Foarte des ni se spune că ar putea deveni președinte, că ar avea mare succes în politică etc.
Aseară, stăteam toți în bucătărie și ascultam un discurs al domnului mic, despre ceva foarte important, nu mai țin minte exact, că la el toate-s așa: importante. Și vorbea în timp ce făcea ture prin fața noastră și gesticula foarte serios. La un moment dat, se oprește, vine tacticos la masă, ia paharul și bea niște apă.
Pagina 194 din 647
Noptile sunt unul dintre marile cadouri ale unei mame. Dupa ce si-a dat pantecul, au urmat bratele, apoi sanii si, in cele din urma, noptile.
Asta imi arata cantarul acum doua zile, cand l-am cantarit pentru a treia oara din toata viata lui.
Aș fi avut nevoie ca puiul meu să lege o noapte de somn pe la 6-7 luni, când n-aveam niciun ajutor, diversificarea era pe noi, iar eu aveam și un blog de ținut. Bine, blogul mă ținea în viață, vreau să spun. O viață paralelă cu cea a scutecelor și morcovilor fierți. Orice mamă are nevoie de o distracție din asta în capul ei, ca să n-o ia razna când nu te aștepți.
Niciodată nu am găsit ceva idilic într-o mamaie care aleargă cu piureul în linguriță după leagănul care se zvântă în parc, poate-poate nimerește vreo guriță flămândă. Nu mi se par distractive nici dialogurile: Gigele, vrei o brânzică, puiule? Sau o sălățică, o supică, niște cărnică? Furculițele la locul de joacă mi se par periculoase. Copiii care fug cu gura plină, niște dezastre pe cale să se producă. Apoi, nu sunt sigură că e vreo diferență între mâncatul la televizor și mâncatul în parc. Nu e tot o păcăleală undeva? Îi distragi atenția, ca să-i bagi ceva pe gât.
