Știți, noi trăim în niște vremuri, în care ca să cumperi orice, trebuie înainte să-ți dai doctoratul în chestia aia. Dacă vrei, de exemplu, să imprimii și tu niște chestii din când în când acasă, cu ceea ce generic am numi o imprimantă, nu poți pur și simplu intra într-un magazin și ieși după 2 minute cu… una.
Uită-te la ea, la soția ta. Nu să te uiți, să vezi dacă e în dormitor sau în sufragerie, dacă adoarme un copil sau pune ceva pe foc. Să o vezi pe ea. Pe iubita ta.
Mi-am făcut o reputație că spun lucrurilor pe nume. Așa că, dați perdeaua la o parte. Astăzi, despre incontinența urinară.
Ma uit în parc la alți băieți. Au freza pieptănată intr-o parte, rucsac pe-un umar si pantofi cu talpa groasa. Au putina mustata inca nerasa si niste brate care incep sa devina musculoase. Unii asculta muzica, altii mesteca guma. Vorbesc cuvinte pe care nici sa le caut in dictionar nu ma pricep, pentru ca nu stiu cum “se scrie”.
Astăzi sunt dentist și obsedată de spălatul pe dinți. Dar pe vremea aia, oricât s-ar fi străduit ai mei, oricât m-ar fi motivat, amenințat, nimic nu a funcționat. Și a apărut un iepuraș sâsâit și imaginar, cu urechi lungi și doi dinți protruzați să-mi schimbe viața și să-mi salveze dantura.
Sunt cu bebelușul nostru în dormitor, iar de dincolo se aud niște creioane care dansează pe-o hârtie și un băiețel care cântă “Tu aduci soare, tu aduci lumină-ăăăh”.
